Piața Mărăști

În Cluj-Napoca, orașul de cinci stele sau, mai bine spus, imperiul construcțiilor ilegale, sunt puse în pericol viețile a sute de persoane cu voia autorităților. Cea mai periculoasă construcție clujeană este reprezentată de Complexul Comercial Piața Mărăști, o monstruozitate marca Costică Pocol, afaceristul cunoscut pentru construcțiile ilegale care stau să cadă, ridicate direct pe trotuar, cu autorizație de gherete. În Piața Mărăști, pericolul pândește la orice colț, instalațiile și panourile electrice stau lângă conductele de apă fără să fie izolate, gheretele și magazinele apărute ca ciupercile după ploaie, se pot prăbuși în orice moment, iar în cazul unui incendiu major evacuarea întregii clădiri este doar o speranță, nu o certitudine.

Pericolul pândește, până nimerește 

Piața Mărăști era cât pe ce să fie mistuită de flăcări. Construcția ilegală făcută sub ochii și cu aprobările autorităților, un adevărat pericol public, continuă să funcționeze fără probleme chiar dacă la baza ei sunt nenumărate nereguli. În 12 iunie a avut loc un eveniment ce putea avea urmări de-a dreptul dezastruoase. În urma unui scurtcircuit, a izbucnit un incendiu în incinta spațiului comercial din Piața Mărăști, fiind necesară intervenția Detașamentului 1 de Pompieri din Cluj-Napoca pentru stingerea focului. Din fericire, nu s-au înregistrat pagube majore sau victime umane și incidentul a trecut aproape neobservat, pe principiul „bine c-am scăpat acum, mai încolo vom vedea”, însă „mai încolo” ar putea deveni „prea târziu” și având în vedere modalitatea în care a fost construit întreg complexul, fapt căruia i se adaugă și gheretele plasate pe spațiul public și pe căile de acces, dar și distanța de mai puțin de un metru de blocul vecin, nu e greu de imaginat că în cazul unui incendiu major, evacuarea în siguranță a oamenilor ar putea fi o misiune imposibilă. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj au confirmat incidentul și ne-au transmis că în urma evenimentului au fost desfășurate patru controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 de lei, ambele pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu, iar alte nereguli minore au fost remediate în timpul controlului. 

„Am luat parte la un eveniment în data de 12 iunie 2021, când a avut loc un scurtcircuit și Detașamentul 1 de Pompieri din Cluj-Napoca a intervenit pentru a lichida incendiul. Au fost executate patru controale de prevenire, s-au dat două sancțiuni contravenționale în cuantum de 20.000 de lei, ambele pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu. Alte nereguli minore au fost remediate în timpul controlului, de exemplu anumite materiale depozitate pe o cale de evacuare sau funcționarea defectuoasă a unor corpuri de iluminat.”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.

ISU Cluj bagă mâna în foc că Piața Mărăști va obține autorizația de securitate la incendiu în cel mai scurt timp

Din păcate, numai neregulile minore au ajuns sub ochii autorităților, care au luat măsuri doar pentru înlăturarea materialelor depozitate pe căile de acces, însă nu și pentru gheretele edificate ilegal pe căile de acces, care reduc semnificativ capacitatea de evacuare din clădire în cazul unui incendiu. Întreaga clădire nu are autorizație de securitate la incendiu, însă cei de la ISU Cluj afirmă că, în cel mai scurt timp, clădirea va intra complet în legalitate și asigură că în cazul unui incendiu evacuarea sutelor sau poate chiar a miilor de persoane care tranzitează zilnic Piața Mărăști va fi realizată în condiții de siguranță. De asemnea, ISU Cluj a ținut să menționeze faptul că luarea deciziei de desființare sau de demolare a magazinelor care blochează parțial căile de acces nu ține de competența lor și nu pot lua măsuri în această situație. 

„Din punct de vedere al legislației în domeniul situațiilor de urgență, respectiv securitate la incendiu, întreaga clădire nu este autorizată, dar este în curs de autorizare. S-au făcut demersuri, s-au făcut unele lucrări pentru anumite instalații de stingere și pentru tot ce se impune pentru această clădire. Sunt aplicate sancțiunile în momentul în care se fac acele controale de prevenire în fiecare locație se constată niște nereguli și se aplică sancțiuni. Dacă ne referim la modalitatea de a opri activitatea unui operator economic există  Hotărârea de Guvern 915 din 2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi. În acest sens, construcția Piața Mărăști nu se încadrează în prevederile HG 915/2015 cea care ne dă nouă posibilitatea să oprim funcționarea activității, așadar nu ține de competența noastră. Căile de acces, chiar dacă sunt reduse, nu împiedica accesul pompierilor deoarece avem acces la clădire de pe două laturi, iar constructorii au realizat în ultima perioadă instalații speciale pentru alimentarea cu apă și de sprinklere. Toate sunt realizate în cadrul unui proiect și cu costuri foarte mari. Au fost montați hidranți interiori și în cazul unui incendiu, Piața Mărăști are asigurată intervenția, în primă fază, cu personal propriu, adică ar putea folosi furtunele lor din hidranți și să înceapă stingerea, pe lângă faptul că există aceste sprinklere care sunt automate. Deci au instalații speciale de stingere, au hidranți interiori, au stingătoare, au căile de evacuare dimensionate. Vorbim de un proces de autorizare a construcției mai greoi și lipsesc niște documente care urmează să și le facă. Căile de acces și de evacuare sunt stabilite prin lege unde sunt delimitate niște fluxuri de evacuare și de acces. Un flux de evacuare are 80 de cm, două fluxuri de evacuare au 110 cm, trei fluxuri au 150 de cm, deci dacă avem o cale de evacuare de 2 metri, automat pe acea cale de evacuare pot să iasă sute de persoane. În cazul unui incendiu major, sunt mai multe căi de evacuare, organizate de către Organizarea Apărării din clădire, astfel încât dacă va fi un incendiu, persoanele care sunt în interior se dirijează către căile de evacuare accesibile. Dacă luăm tehnic și calculăm se va ajunge la concluzia că pot fi evacuate sute de persoane.”, ne-au transmis reprezentanții ISU Cluj. 

Se pare că închiderea sau demolarea construcțiilor ilegale nu ține de competența nimănui, pentru că toți se fac că nu le văd, că nu există și nu intervine nimeni, cel mai probabil măsurile concrete vor fi luate abia după ce va avea loc o tragedie, cum, de altfel, se întâmplă în majoritatea cazurilor. De asemenea, chiar dacă autorizația de securitate la incendiu va fi obținută, va acoperi numai parterul, pentru că este singura parte din clădire care are CF. Ce se va întâmpla cu celelalte etaje care nu au autorizații de construire? Cel mai probabil, vor funcționa la fel de bine ca până acum fără să se sinchisească cineva să ia măsuri. Lejeritatea cu care este privită situația nu face altceva decât să confirme că atât timp cât nu vor exista incidente de proporții și nu vor exista victime umane, construcția va rămâne în „picioare”, iar clujenilor nu le rămâne decât să se bazeze pe noroc sau pe ajutorul divin când merg să-și facă cumpărăturile în Piața Mărăști. 

Nereguli fără număr, invizibile pentru lege

Lipsa autorizației de securitate la incendiu nu este singura problemă pe care o are spațiul comercial, constatându-se nereguli încă de la începutul construcției. Piața Mărăști s-a construit fără fundație, pe o autorizație de gheretă, ulterior, Costică Pocol a obținut o autorizație de construire care îi dădea dreptul să ridice spații comerciale și de alimentație publică, însă în autorizație apărea că imobilul va fi construit pe bulevardul 21 Decembrie 131-135, iar pe partea cu Piaţa Mărăşti sunt numai numere pare, deci Pocol ar fi trebuit să-și ridice imobilul pe partea cealaltă a bulevardului. O asemenea eroare administrativă nu s-a mai întâlnit în istoria municipiului Cluj-Napoca, însă toate au un început. Putem spune că Piața Mărăști e pe butuci și la propriu și la figurat, deoarece, în 2014, Pocol a fost nevoit să „asigure” construcţia cu mai mulţi stâlpi de susţinere la etajul unu, în principal din cauză că imobilul era în pericol să se dărâme, fapt care demonstrează că au existat erori majore de proiectare și execuție în cazul imobilului. Gazeta de Cluj a atras atenţia în repetate rânduri, că imobilul este construit pe magistrala de apă, motiv pentru care, în cazul unei defecţiuni, echipele de intervenţie nu vor putea face nimic pentru a remedia problemele.

Citește și: În cazul unei tragedii, răniții vor sta la coadă să intre în Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca

3 COMENTARII

  1. Haloooo,toate spatiile comerciale sunt vandute judecatoriilor si procurorilor din Cluj.Fiecare proprietar incaseaza o chirie bunicica de la amaratii aia de comercianti.Deci cine sa faca legea?Mafia imobiliara este la vedere in oraselul de 5 stele,de ce credeti ca au primit terenuri gratis tot infectii orasului?Si inca pe strada ciresilor ,nu in someseni.Saracu Arpi Paskani a primit si el de la Funar,teren gratis impreuna cu oameni din justitie.Alo dna,verificati.A ,voi sunteti buni sa primiti salarii si sa gasiti vreun prost ca a primit 50 de ron mita.Traiasca mafia justitiabila din Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.