La mijlocul acestei luni, Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că un consorţiu format din societăţile Construcţii Napoca SA – Icco Systems – Geo Arc SRL Otopeni va construi porţiunea de 2.100 de metri din viitoarea pistă a Aeroportului Internaţional Cluj Napoca. Dacă în numărul trecut, Gazeta de Cluj a prezentat că printre beneficiarii acestui contract se numără şi omul de afaceri Ion Ţiriac, reporterii ziarului au descoperit că un alt beneficiar al acestui proiect, Costan Călin Filimon, unul dintre patronii şi administratorii ICCO SYSTEMS SRL este inculpat într-un dosar de infracţiuni economice deschis la Braşov.

Călin Filimon Costan este unul dintre cei mai bogaţi braşoveni şi printre puţinii români enumeraţi în Forbes, topul celor mai bogaţi oameni. El este administrator şi acţionar în cadrul societăţii ICCO Systems, una dintre firmele care fac parte din consorţiul care a câştigat licitaţia pentru construirea porţiunii de 2.100 de metri de pistă a Aeroportului Internaţional Cluj Napoca.
Costan are o avere estimată la aproximativ 60 de milioane de euro, controlează grupul de firme ICCO şi, conform prezentării din Forbes “primul contract a fost de fapt un barter cu un comerciant englez, căruia i-a dat patru covoare lucrate manual în schimbul unui calculator şi a unui fax. A vândut doar calculatorul, iar cu banii obţinuţi a început să cumpere mai departe calculatoare şi piese electronice, pe care le asambla singur în casa părinţilor săi”.
Numele lui este legat şi de o acţiune a DIICOT care a anchetat modul în care a fost privatizată o societate de stat din Braşov, SC Condor SA, fosta ICS Alimentara. După ce dosarul a ajuns la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii au decis ca rechizitoriul să fie retrimis la Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT pentru refacerea actului de sesizare penală.
În paralel, avocaţii inculpaţilor au contestat( dosarul nr. 649D/2010) la Curtea constituţională modul în care a fost înfiinţată DIICOT (excepţia de neconst. a disp. Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a disp.
Legii nr. 162/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2005), iar acest proces se judecă şi acum. Conform legii, până la finalizarea acestui proces, fondul acuzaţiilor care i se aduc lui Costan nu poate fi judecat.

El Condor pasa la Curtea Constituţională

Conform rechizitoriului, “au fost deferiţi justiţiei următorii inculpaţi: DOGAR NICOLAE şi POPELEA TRAIAN – administratori la SC CONDOR SA, MILU LAURA FLORENTINA, MOCZAS ANNA, ION SIMONA, DOGAR IRINA, RETEGAN ADRIAN, COSTAN CĂLIN FILIMON, GÂRBACEA NICOLAE LUCIAN, ION VASILE, CONSTANTIN ANDREAS JOHN şi GONŢEA ION – notar public şi deputat în Parlamentul României. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 1995 – 2003, inculpaţii DOGAR NICOLAE şi POPELEA TRAIAN – în tripla lor calitate de directori, membri ai Consiliului de Administraţie al societăţii, respectiv membri ai Consiliului de Administraţie al Asociaţiei salariaţilor din aceeaşi unitate – au acţionat în mod abuziv şi ilicit aducând importante prejudicii atât bugetului de stat cât şi acţionarilor SC CONDOR SA. În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, având ca obiect dobândirea în mod necuvenit a calităţii de acţionari semnificativi şi apoi de acţionari majoritari cu poziţie majoritară absolută, cei doi inculpaţi au comis, în mod repetat, infracţiuni precum: abuz în serviciu în formă calificată, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare, evaziune fiscală, fals intelectual, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. În comiterea acestor fapte penale au fost atraşi şi ceilalţi inculpaţi, în sarcina lor procurorii DIICOT reţinând fie săvârşirea de infracţiuni economice, fie de favorizare a infractorului, de fals intelectual sau fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate aflate în concurs real. Din materialul probator rezultă că inculpaţii DOGAR NICOLAE şi POPELEA TRAIAN au obţinut în mod fictiv calitatea de asociaţi, fapt ce le-a permis să adopte în numele şi pe seama societăţii – dar fără ştiinţa salariaţilor – hotărâri de competenţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor. În acest mod, cei doi au majorat capitalul social al societăţii, distribuindu-şi cea mai mare parte dintre acţiuni, ceea ce le-a conferit calitatea de acţionari semnificativi cu poziţie majoritară absolută, consecinţa fiind prejudicierea celorlalţi acţionari cu peste 40 de miliarde ROL, valoare actualizată. Abuzând de prerogativele conferite de funcţiile obţinute fictiv, aceiaşi doi inculpaţi au dispus dezafectarea şi vânzarea către terţe persoane fizice şi juridice a unui număr de 13 spaţii comerciale incluse în capitalul social al societăţii, cauzând membrilor Asociaţiei Salariaţilor un prejudiciu actualizat de peste 3,3 miliarde ROL. Mai mult, inculpaţii au utilizat în interes şi folos personal informaţiile cu valoare comercială având ca obiect preţul de piaţă a patru imobile, valorificarea acestora efectuându-se, într-o primă fază, la un preţ subevaluat în favoarea a doi dintre membrii grupului de criminalitate economică, ulterior, aceştia din urmă grup procedând la vânzarea aceloraşi imobile cu sume ce reflectau valoarea reală de piaţă a bunurilor tranzacţionate. Prejudiciul creat societăţii se cifrează, în acest caz, la 6,8 miliarde ROL. Fapta inculpaţilor de a-şi asuma efectuarea operaţiunilor comerciale fictive, având ca obiect vânzarea prin interpus a unor imobile, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, a avut drept consecinţă şi sustragerea societăţii de la plata către bugetul de stat a sumei de 4,3 miliarde ROL. Una dintre beneficiarele imobilelor menţionate este inculpata MILU LAURA FLORENTINA care a fost favorizată în activitatea infracţională de inculpatul GÂRBACEA NICOLAE LUCIAN, care şi-a asumat confirmarea, ca reale, a unor stări de fapt fictive menite să conducă la zădărnicirea urmăririi penale şi asigurarea folosului material al faptelor penale anterior săvârşite. De altfel, inculpatul a emis şi un înscris din care rezultă că a acordat un împrumut de 10.000 USD inculpatei MILU LAURA FLORENTINA. Având dovada provenienţei sumei de bani pe care inculpata a folosit-o pentru achiziţionarea imobilelor, inculpaţii DOGAR NICOLAE şi POPELEA TRAIAN au iniţiat şi derulat mai multe activităţi infracţionale în care au fost cooptaţi inculpaţii GONŢEA ION, ION VASILE şi COSTAN CĂLIN FILIMON. Astfel, la biroul notarial al inculpatului GONŢEA ION a fost autentificat un contract de vânzare cumpărare a unui teren, valoarea acestuia fiind exact de 10.000 USD”, arată o parte din rechizitoriu.

“Băieţii deştepţi” din energie rămân mereu credincioşi

Călin Costan face şi afaceri cu energie electrică prin intermediul firmelor Bepco şi TRANSFORMER ENERGY SUPPLY. SC Bepco este deţinută de Transformer Energy Supply, la care structura acţionariatului este formată din Costan Simina Mariana, fosta soţie a lui Călin, două societăţi aflate sub titulatura ICCO şi SC Delcar Invest, firmă controlată de Costan Simina. Mai mult, unul dintre partenerii constanţi ai lui Simina Costan este Mihai David, care până în 2010 a fost director la Hidroelectrica, şi implicat, la rândul lui, într-un dosar de privatizare frauduloasă. chiar dacă David a pierdut şefia Hidroelectrica, el încă se numără în structura administratorilor acestei companii de stat. În momentul de faţă, Bepco are încheiate o serie de contracte cu Primăria Braşov pentru furnizarea de căldură şi apă caldă, în situaţia în care Mihai David a fost consilier local la municipalitatea braşoveană, iar Bepco a preluat Centrala Electrica de Termoficare (CET) Braşov.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.