Gazeta de Cluj a mai atras atenția anterior referitor la ambrozie, o buruiană pe care nu o vrea nimeni, dar care totuși împânzește Clujul și care provoacă alergii grave celor care îi inspiră polenul. Riscul este chiar mai crescut pentru cei care deja suferă de probleme respiratorii.

Legea spune că „proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților publice locale, lucrări de întreținere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia.”

Clujenii sesizează încontinuu prezența buruienii și cer să se ia măsurile necesare: „În cartierul Bună Ziua, pe câmp lângă marginea străzii Augustin Buzura crește ambrozia. Vă rog să adresați problema având în vedere că această plantă este extrem de alergizantă.”

„Plantă de ambrozie pe o proprietate lăsată in paragină lângă blocuri de locuințe”, este altă plângere înregistrată la scurt timp.

Alergia la ambrozie este o reacție anormală a sistemului imunitar, declanșată de expunerea la polenul plantei Ambrosia artemisiifolia. La contactul cu polenul de ambrozie (atingere, inspirare sau ingerare), sistemul imunitar se activează și eliberează substanțe chimice inflamatorii, cum ar fi histamina, pentru a lupta împotriva alergenului pe care îl consider o amenințare. La persoanele cu forme mai grave pot să apară crize de tuse și dificultăți de respirație. Expunerea la ambrozie poate provoca rinită alergică, dar și forme mult mai severe de alergie, cum este astmul bronșic. În cazul persoanelor care suferă de astm, inhalarea polenului de ambrozie poate determina inflamarea căilor respiratorii, care va agrava considerabil semnele și simptomele, putând declanșa inclusiv o criză de astm. Persoanele care au rude alergice la ambrozie sau la alt polen au un risc crescut de a dezvolta la rândul lor o alergie de acest fel. În acest caz, este recomandat un consult de genetică medicală, conform Sanador.

Citește și: https://gazetadecluj.ro/scene-demne-de-fastfurious-pe-o-strada-din-cluj/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.