Un incident grav a avut loc duminică seară la o pensiune din staţiunea Durău. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de intervenţie.
Răniţii au fost transportaţi la UPU Spitalului Judeţean Tîrgu Mureş În urma reevaluării stării medicale, s-a stabilit că trei din cele 18 persoane rănite sunt în situaţie gravă (politraumatisme) după ce balustrada de la Pensiunea Vânătorul s-a prăbuşit. Toate persoanele rănite sunt transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Topliţa, de unde vor fi preluate de ISU Mureş şi dirijate spre Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş. În sprijinul ISU Neamţ intervin la misiunea din staţiunea Durău intervin şi echipaje de la ISU Bacău (o autospecială victime multiple), ISU Harghita (un echipaj de prim-ajutor), ISU Botoşani (un echipaj de prim-ajutor) şi ISU Suceava (două ambulanţe SMURD). De asemenea, în curs de intervenţie este şi un echipaj cu medic de la ISU Iaşi. Ştire iniţială Autorităţile judeţene au declanşat Planul Roşu de intervenţie în urma unui incident grav petrecut dumincă, 15 iulie, în jurul orei 19.53, în staţiunea Durău. La o nuntă găzduită de Pensiunea Vânătorul, balustrada unei terase s-a rupt, iar 14 persoane s-au prăbuşit în gol şi s-au rănit. „Până la acest moment, 14 dintre persoanele care participau la nuntă ar fi avut de suferit în urma ruperii balustradei de la terasa unităţii în care avea loc evenimentul. 9 persoane sunt rănite grav, iar 5 mai puţin grav, dar evenimentele sunt în dinamică. Pentru optimizarea misiunii de raspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, au anunţat reprezentanţii ISU Neamţ. Spre locul intervenţiei au plecat două maşini SMURD şi de intervenţie, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi 7 ambulanţe ale Servicului Judeţean Neamţ. De asemenea, a fost cerut în sprijin şi un elicopter SMURD.