Marele Maestru al Marei Loji Naţionale Mixte din România(MLNMR), Vlad Sauciuc, a discutat pentru Gazeta de Cluj care sunt planurile masoneriei pe care o conduce pentru noul an. Chiar dacă principalele loje doresc atragerea de cât mai mulţi membri şi o înflorire din punct de vedere numeric, cei de la MLNMR recunosc că nu vor un număr mare de membri noi, ci o calitate superioară a noilor ucenici
„Anul masonic nu e un an nou, eu un an masonic care începe pe 22 septembrie şi odată cu anul acesta începe un nou sezon şi de conferinţe sub egida centrului de Studii Francmasonice.
Planurile pe partea Marii Loji Naţionale Mixte din România sunt multe şi ambiţioase. Sperăm să deschidem noi loji în Arad şi în Braşov, cel puţin pentru anul acesta şi posibil şi în zona Buzăului.
Să întărim lojile existente şi să aducem oameni de bună calitate. Să creştem numeric, dar nu foarte mult, ci mai ales sperăm să vină oameni de calitate care să înţeleagă foarte exact ce fel de masonerie facem.
A fost o conferinţă de un orizont academic foarte ridicat în care a fost făcută şi o trecere în revista a caracteristicilor ezoterismului de tip occidental şi apoi s-a focalizat pe Aleister Crowley. A fost prezentat omul, viaţa sa pe scurt şi s-a intrat în discuţie apoi în doctrina pe care el a promovat-o. El aparţine unei anumite ramuri, dar noi nu avem nicio legătura cu această ramură.
Centrul nostru prezintă personalităţi care au marcat tradiţii ale ezoterismului occidental, fie ele şi Crowley, deşi a fost o persoană controversată”, consideră Sauciuc.
Pe urmele marilor masoni occidentali
Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului iniţiatic din Europa, dar şi despre cum a evoluat masoneria de-a lungul timpului, oficialii CISCE au în plan organizarea de itinerarii iniţiatice care vor să pună în faţa membrilor
„Tot Centrul de Studii Ezoterice face în primăvara viitoare primele itinerarii iniţiatice care au legături cu tradiţia ezoterică. Un circuit al catedralelor din Franţa. Un alt itinerariu pe urmele tradiţiei celtice, în nordul Franţei.
Vom însoţi grupul şi eu şi Oreste, iar pe timpul excursiei, turiştii sau participanţii o să primească informaţii, materiale scrise. Le vom prezenta explicaţii despre simbolurile care sunt acolo şi mai puţin vizibile. Sperăm să descoperim ce stă dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber, simbolurile care sunt ascunse în catedrale de exemplu.
Vrem sa fiu o obedienţă care să aibă oarecare forţă, să fie oameni instruiţi, oameni pasionaţi de ceea ce fac. Să nu fie nişte oameni veniţi din interese meschine, personale.
Noi suntem foarte puţini. Când vorbesc de forţă mă refer la cea spirituală, morală. Vrem ca membri noştri să fie un reper moral şi să fie oameni care să fie legaţi de interese comune. Un grup este omogen şi oamenii care sunt în acest grup au obiective comune în mod normal grupul deprinde în acel moment un alt tip de forţă.
Obiectivele sunt activităţile caritabile şi de binefacere şi obiective individuale: lucrul asupra sinelui. Regăsirea sinelui şi o perfecţionare morală a membrilor noştri este de asemenea o prioritate”, a conchis Vlad Sauciuc.
Tiberiu Hrihorciuc