Gazeta de Cluj a formulat, în baza legii 544/2001, o cerere de emitere a unei copii după motivarea Hotărârii numărul 611/2013, din 30.12.2013, a Curţii de Apel Cluj, prin care instanţa a respins acţiunea formulată de deputatul PNL Cătăniciu Steluţa împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate. Răspunsul, temeinic motivat prin texte de lege, a fost că solicitarea ne este respinsă. Acoperită de legi până în gât, Curtea de Apel Cluj a refuzat, până la urmă opiniei publice, un răspuns referitor la un proces de interes general.
Curtea de Apel Cluj a avizat negativ solicitarea noastră referitor la emiterea unei copii din motivarea sentinţei din procesul Steluţa Cătăniciu vs. ANI, trimiţându-ne următorul răspuns:
“Răspunzând cererii dumneavoastră nr. 3/IP/7.01.2014 prin care solicitaţi transmiterea unei copii a sentinţei motivate a Curţii de Apel Cluj în dosarul nr. 556/33/2013, vă comunicăm faptul că aceasta a fost respinsă având în vederea dispoziţiile art. 92 al. 2, raportat la art. 92 al. 9 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, întrucât cauza s-a judecat în şedinţă declarată nepublică. De asemenea s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 46 raportat la art. 45 şi art. 36 din GHIDUL PRIVIND RELAŢIA DINTRE SISTEMUL JUDICIAR DIN ROMÂNIA ŞI MASS-MEDIA aprobat prin Hotărârea nr. 482/1.06.2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.” Semnează: Conducător Birou Informare şi Relaţii Publice.
Recunoscându-ne calitatea de profani pe tărâmul juridic, şi neînţelegând de ce atâta secret pentru un dosar de interes public, în care nu se discutau sub nicio formă aspecte ale vieţii private ale Steluţei Cătăniciu, iar fapta pentru care stătea la baza calificării conflictului de interese nu era cine ştie ce – aceasta semnase, din neatenţie, suntem convinşi, o hotărâre a consiliului local, la momentul când era consilier, de închiriere a unui spaţiu către o societate pe care o reprezenta, ca avocat, în instanţă, fără să ştie exact ce semnează – am mers să vedem ce spune legea. Astfel, art. 92 alin. 2 al Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti arată că “Dosarele şi evidenţele instanţei privitoare la activitatea de judecată pot fi consultate de persoanele care justifică un interes legitim, cu respectarea ordinii de solicitare şi a măsurilor de asigurare a integrităţii documentelor. Cererea cu datele de identificare ale solicitantului se aprobă de persoana care coordonează activitatea compartimentului arhivă. Au prioritate la consultarea dosarului cauzei, în următoarea ordine: avocaţii, părţile sau reprezentanţii părţilor, experţii şi interpreţii desemnaţi în cauză.”, iar alin. 9 spune că “Dosarele privind cauzele care au fost sau sunt judecate în şedinţă secretă … pot fi consultate numai de către persoanele menţionate la alin. (2) teza finală, în condiţiile legii. În acelaşi mod pot fi consultate documentele şi evidenţele speciale ale instanţei care presupun confidenţialitate. Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii pot fi stabilite şi alte categorii de dosare care pot fi consultate sau fotocopiate total ori parţial doar de persoanele menţionate la alin. (2) teza finală.”
În opinia noastră, deşi faptul că şedinţa a fost declarată secretă ne excludea de la consultarea directă a dosarului, câtă vreme noi, ca reprezentanţi ai opiniei publice, aveam un interes legitim în cunoaşterea aspectelor unei cauze în care este implicat un ales local şi care se referea la un aspect al vieţii publice a acestuia, mai exact la o faptă comisă din poziţia de funcţionar public, eram îndreptăţiţi de a solicita o copie după motivarea unei sentinţe publice. Să spunem totuşi că aceste texte de lege ne-ar fi convins, deşi spiritul în care au fost aplicate e unul greşit, şi să mergem mai departe. În ceea ce priveşte trimiterile la Ghidul privind relaţia justiţiei cu mass-media, mai exact la Art. 45 – “În cadrul procesului civil, întrucât litigiul priveşte doar raporturile dintre părţi, caracterul public al informaţiilor care rezultă din activitatea de judecată este mai puţin pronunţat şi ca atare interesul publicului este mai redus. De aceea, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie poate determina limitări importante ale accesului reprezentanţilor mass-media la aceste informaţii.” şi la Art. 46 – “În materia contenciosului administrativ şi contravenţional, precum şi în alte cauze în care există un interes public, reprezentanţii mass-media pot consulta, la cerere, dosarele şi pot obţine fotocopii din acestea. Prin raportare la prevederile articolului 45, consultarea dosarelor şi eliberarea de fotocòpii ale actelor şi hotărârilor din celelalte dosare sunt limitate, solicitările reprezentanţilor mass-media fiind evaluate cu mai multă exigenţă.”, din punctul nostru de vedere, art. 46 se poate raporta la art. 45 doar atâta vreme cât în cauza respectivă ar fi fost vorba despre aspecte ale vieţii private şi de familie, ceea ce, evident, nu era cazul.
Comedia ajunge la punctul culminant prin trimiterea la Art. 36 al aceluiaşi Ghid, care arată că “Furnizarea de informaţii de interes public privind activitatea judiciară poate fi restrânsă în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale sau când o impun interesele minorilor ori protecţia vieţii private a părţilor în proces sau a altor persoane. Dreptul la liberul acces la informaţii de interes public poate fi restrâns şi atunci când, în împrejurări speciale, instanţa apreciază că publicitatea ar fi de natură să aducă atingere înfăptuirii justiţiei.”.
Singura frază care stă în picioare de aici este cea de la sfârşit, pentru că, este adevărat, magistraţii au dreptul, dar mai ales puterea, de a ne restrânge accesul la informaţii cât şi când doresc. În procesul despre care vorbim nu se poate face referire la niciunul dintre aspectele vizate de acest articol, nefiind vorba despre ameninţare a ordinii publice sau a securităţii naţionale, minori sau aspecte ale vieţii private, aşa încât revenim la ideea că procesul a fost declarat secret în mod gratuit. Cât despre publicitatea care “ar fi de natură să aducă atingerii înfăptuirii justiţiei”, actul de justiţie era deja unul consumat. În plus, aducându-ne aceste argumente, Curtea de Apel Cluj dă dovadă de inconsecvenţă, deoarece au existat destule procese unde s-au discutat aspecte ale vieţii private, procese care au fost publice sau pentru care s-au eliberat copii după motivarea sentinţei fără nicio problemă. Unul dintre ele ar fi, doar ca exemplu, procesul intentat de viceprimarul Gheorghe Şurubaru Agenţiei Naţionale de Integritate pentru acuzaţia de conflict de interese. Nu punem la îndoială temeiul legal şi puterea Curţii de Apel de a declara secrete anumite procese sau acte, dar aducem în discuţie inconsecvenţa, părtinirea şi, de ce nu, moralitatea acestui gest.
