Doi membri importanți ai partidului PLUS au fost forțați să demisioneze ca urma a unor tensiuni iscate de declarațiile unui membru important din Cluj. Este vorba de profesorul USAMV Cluj Napoca Avram Fițiu, unul dintre prietenii lui Dacian Cioloș, care a fost acuzat de extremism de George Gima, un alt membru al formațiunii politice. În urma scandalului cei doi au fost obligați să demisioneze. Tot de la Cluj au pornit o serie de acuzații împotriva unui alt membru care ia decizii în PLUS, Sandu Băbășan, un om de afaceri, fost membru PRM care a fost implicat într-o serie de procese penale.

Doi dintre membrii PLUS care făceau parte din Consiliul Național al partidului au fost obligați să demisioneze în urma unui scandal în care au fost făcute acuzații extremiste. George Gima l-a acuzat de extremism pe Avram Fițiu, profesor la USAMV Cluj și fost șef de cabinet pe vremea când Cioloș era premier.

”Am demisionat din partid, dar nu vreau să vă spun de ce. Le-am spus tot ce trebuie colegilor din conducere. Vă mulțumesc, o zi bună!”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Avram Fițiu, unul dintre foștii colegi de facultate de-a lui Dacian Cioloș.

În același timp, și Gima a fost obligat să își prezinte demisia pentru că nu a discutat despre acuzațiile de extremism în cadrul partidului, cu ușile închise, ci și-a lansat acuzațiile în mod public.

”În urma postării de ieri (în care anunțam că o persoană de extrema dreaptă a ajuns în conducerea PLUS – iar alți colegi semnalaseră deja asta anterior, fără ca nimic să se întâmple), Dacian Cioloş mi-a solicitat în mod ferm să renunț la a mai fi membru în Consiliul Național al PLUS și să îmi dau demisia și din partid.

Precizez că nu am demisionat. Nu cred că politica altfel se face excluzând colegii care apără valorile organizației și ale societății, în România membră UE în 2019”, a declarat Gima.

Cu toate acestea, la câteva ore după această declarație, ”Biroul Național al PLUS a luat act de decizia domnilor Avram Fițiu și George Gima de a se retrage din pozițiile ocupate în cadrul Consiliului Național al partidului”, se precizează într-un comunicat PLUS.

Astfel că și Gima a demisionat din partid.

Ulterior, Cioloș a detaliat motivele pentru care a cerut cele două demisii.

”Pe Avram Fițiu îl cunosc de mult timp. I-am apreciat pasiunea pentru agricultură și viața țăranului român. Pozițiile sale publice din ultimii ani sunt în clară contradicție cu valorile noastre și cu principiile expuse în codul nostru etic și în statutul PLUS. Pentru mine, decizia de retragere din Consiliul Național și din partid e fără întoarcere. (…) În ceea ce-l privește pe George Gima, consider că răbdarea și reflexul organizațional de a te consulta cu colegii înainte de ieșirile publice pe subiectele de interes ale partidului sunt calități necesare pentru un membru în Consiliul Național. Avem nevoie de mecanisme funcționale și eficiente, pe lângă pasiune și entuziasm”, se arată în poziția lui Dacian Cioloș.

Derapaje politice menținute la Congresul PLUS

Membrii PLUS Cluj au mai sancționat public un derapaj care a avut loc în cadrul partidului lui Dacian Cioloș. Este vorba de numirea Este vorba de numirea lui Sandu Băbășan în conducerea partidului PLUS. ”Acesta a fost o persoană cu un rol important într-un partid nefrecventabil (PRM), fiind mandatar financiar al partidului. De asemenea este fratele lui Sergiu Babasan (fost candidat PRM la primăria Satu-Mare, inculpat penal). În acest caz însă asocierea dintre Sandu Băbălan și Sergiu Băbășan rezultă din rolul lui Sandu Babasan în cadrul SC KYO INC SRL. Inculparea lui Sergiu Băbășan în urma scandalului care implică această firmă și primăriile vătămate duce la suspiciuni asupra implicării administratorului firmei, Sandu Băbășan, în acțiuni nelegale. (…) Considerăm că asocierea numelui lui Dacian Cioloș și a partidului PLUS cu persoane asupra cărora planează suspiciuni rezonabile, și care au avut un rol important în PRM ridică mari probleme de imagine, cu un mare potențial de discreditare a lui Dacian Cioloș și a PLUS. Este posibil că aceste suspiciuni să fie ulterior înlăturate, dar este nefericită introducerea unui nume problematic între responsabilii la cel mai înalt nivel ai partidului, cu o mare expunere mediatică, despre care o simplă căutare pe internet aduce informații nefavorabile. Această persoană ar aduce așadar un prejudiciu major de imagine. Asocierea cu PRM poate fi scânteia unui alt scandal mediatic-deloc favorabil imaginii partidului”, arată o parte din membrii PLUS Cluj într-o scrisoare deschisă.

În pofida publicării acestor informații, Băbăşan a fost numit de Cioloş pe lista propusă pentru Consiliul Naţional şi validată ulterior de Congres.

Reprezentanţii PLUS susţin că Sandu Băbăşan nu a fost membru PRM, iar conducerea partidului le-a cerut contestatarilor să se adreseze Comisiei de Integritate.  ”Din informaţiile pe care le deţinem, Sandu Băbăşan nu a fost membru PRM şi nici în alt partid. Procedural, orice persoană care solicită să devină membru PLUS trebuie să declare pe proprie răspundere dacă a mai făcut parte dintr-un partid politic. Validarea ca membru PLUS se face după o analiză a activităţii politice şi în funcţie de modul în care această activitate corespunde cu principiile şi cu valorile PLUS, ţinându-se cont de criteriile de integritate. În cazul în care în declaraţia pe proprie răspundere se constată un fals, persoana în cauză va ajunge în faţa Comisiei Naţionale de Integritate şi Arbitraj, care are posibilitatea de a-l exclude din partid. Toţi membrii PLUS care consideră că principiile partidului au fost încălcate se pot adresa acestei Comisii pentru a clarifica situaţia, potrivit statutului”, arată răspunsul oficial al partidului.

”Decalogul” lui Fițiu

dreptul la avort poate fi adus în discuție în Uniunea Europeană în 2019

– Secularizarea și laicizarea se plătesc cu moartea

– imigrația musulmană și romă e putreziciune

– ”noua cruciadă” poate fi soluția împotriva refugiaților, care vin să distrugă Europa

–  tot ce iese din cadrul „familiei normale” trebuie blamat sau jignit

– „trebuie să trimitem la abator clasa politică a României”

– educația sexuală în școli ar fi periculoasă

– există conspirații contra agriculturii românești sau contra poporului român

– produsele tradiționale sunt vindecătoare de boli incurabile pentru moment

sursa fotot: transilvaniareporter.ro

Clujeanul Valentin Naumescu pleacă și el din PLUS

În urma demisiei lui Gima și clujeanul Valentin Naumescu, venit de la liberali în partidul lui Dacian Cioloș, a anunțat că își dă demisia din PLUS.

”În acest moment, prin derapajele grave de la valorile şi standardele unui partid de esenţă liberală, DACIAN CIOLOŞ SE PLASEAZĂ MULT SUB NIVELUL MAJORITĂŢII MEMBRILOR PLUS! Decizii discreţionare, ultracentralizare, lipsă de transparenţă decizională, încercarea de promovare la nivel central şi local a unor prieteni personali, pe care nimeni din partid nu-i văzuse până atunci. Am fost 10 zile membru al PLUS şi am demisionat înainte de Convenţia Naţională, când am aflat câteva dintre propunerile locale ale Liderului, pentru Consiliul Naţional. Am semnalat pe pagina personală de Facebook, cu o zi înainte, ceea ce a spus ieri George Gima. Nu ne-am consultat unul cu celălalt. George nu văzuse postarea mea, nefiind publică. Rămân ataşat valorilor şi principiilor de esenţă liberală menţionate în Manifestul Platformei România 100. Sunt membru fondator al România 100 Cluj-Napoca şi am fost primul moderator al comunităţii locale a Platformei civice. (…) pentru Dacian Cioloş am intrat, din cauza lui Dacian Cioloş am ieşit. Am crezut sincer şi mult în Dacian. Nu este însă ceea ce părea a fi. Nu regret că am crezut în acest proiect. Era corect formulat. Din nefericire, PLUS mi s-a părut în ziua demisiei chiar „Partidul lui Cioloş” (şi numai al lui), făcut pe persoană fizică. Acum ştiu că m-am înşelat: PLUS este partidul lui George Gima şi al celor care gândesc liber şi demn, întocmai ca George. Pe mine mă vor ataca acum exaltaţii şi naivii care mai cred în capacitatea lui Dacian Cioloş de a fi în primul rând un lider credibil pentru propriul partid.”

1 COMENTARIU

  1. Aces jeg cu miros de ceapa putrezita a raspuns la o reclamatie, facuta de mine, „cu subiect si predicat” (deci obiectiva, pertinenta, credibila) in perioada in care era prim-ministru, ca el , dl Ceapa, „nu raspund decat pentru oamenii pe care i-am adus eu in Guvern” . Pai bine mai limba, daca maine tu ajungi presedinte, ce faci? Tu nu raspunzi decat pentru amanta, soferul si secretara angajate de tine. Mai limba cu miros de ceapa, eu nu te votez, sa te voteze dracu si ma-ta. Tu cand erai prim-ministru trebuia sa raspunzi de faptele tuturor jegurilor, adica trebuia sa iei atitudine, sa dispui un control prin institutiile pe care le aveai la dispozitie. Ai dus si tu cateva curve la guvern si raspundea-i doar de cu ru lor? Mare jeg, mare prost.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.