Potrivit unor surse politice, PMP ar negocia trecerea în barca PSD. Deja 7 lideri locali ai PMP au avut negocieri zilele trecute cu liderul PSD Bistrița, Radu Moldovan, care este și șeful CJ BN, au comunicat surse politice în exclusivitate pentru FLUX 24.
La Cluj, însă, nu se prefigurează nicio negociere cu PSD.
”La noi nu s-a făcut nimic în acest sens și nici nu avem vreo intenție. Așteptăm o decizie de la biroul central”, a declarat Cristian Lungu, șeful PMP Cluj.
Negocierile au vizat trecerea acestora la PSD și funcții în deconcentrate.
Liderii filialelor PMP prezenți la Bistrița provin din filialele din nordul țării, Moldova și Mehedinți. Unii sunt aleși locali și nu își vor putea oficializa trecerea la PSD deoarece își vor pierde mandatele, dar ii vor susține pe social democrați.
Liderii unor filiale PMP nu au fost prezenți la negocierile de la Bistrița, dar si-au dat acceptul pentru trecerea la social democrați. Una din filiale ar fi Maramureș.