Partidul Naţional Liberal şi-a depus, în această dimineaţă, lista cu candidaţii pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie. Preşedintele PNL Crin Antonescu a precizat că, lista formaţiunii pe care o conduce, conţine oameni importanţi şi competenţi care sunt deja consacraţi în Europa.
 
Totodată, preşedintele PNL a precizat că alegerile europarlamentare vor reprezenta un test pentru partidul pe care îl conduce şi speră să fie o campanie care să se axeze pe teme europene. "Sper să dăm de data aceasta mai mulţi parlamentari liberali care să reprezinte, în Europa, România cu succes. Avem o listă cu oameni consacraţi deja în Europa, cu oameni care şi-au dovedit capacitatea de a se adapta la rigoările parlamentarismului european, diferit, din păcate, încă, de cel românesc şi cred că această campanie va însemna un test pentru capacitatea de mobilizare a partidului. Abia aşteptăm să înceapă propriu-zis campania electorală. Avem ce spune românilor. Avem ce discuta cu românii. Şi îmi exprim încă o dată speranţa că această campanie europeană se va axa pe teme europene. România este deja de bună vreme un membru al Uniunii Europene şi e normal ca teme care interesează pe români, pentru viaţa lor de zi cu zi, pentru activitatea loc economică, pentru dezvoltarea şi dinamica societăţii româneşti să facă într-adevăr obiectul acestei campanii electorale. Asupara ei să nu intervină şi să fie parazitată cu veşnicile noastre subiecte interne care n-au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în Europa şi în lume", a afirmat Antonescu. Lista PNL este deschisă de fostul senator clujean, Norica Nicolai. (A.F)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.