Traian Ogâgău

Primarul localităţii Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, se află în centrul unui imens scandal, după ce în spaţiul public au apărut două înregistrări în care îşi terorizează familia. Poliţia s-a sesizat în acest caz, iar între timp colegii săi din PNL filiala Bistrița Năsăud. s-au dezis de el. Cu toate acestea, PNL Sângeorz Băi anunță ca îl susțin în continuare pe Traian Ogâgău.

O primă înregistrare a fost publicată miercuri, 16 septembrie, de presa locală. În înregistrarea video se vede cum edilul liberal din Sângeorz Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, îşi umileşte fiica de 14 ani.

Imaginile surprinse sunt greu de privit. Ogâgău îşi ceartă fata, pe care a pus-o să stea dezbrăcată în genunchi, cu faţa la un dulap şi mâinile ridicate, spunându-i să repete diferite fraze.  

„Nu mai sunt obraznică şi nu mai supăr pe mama şi pe tata”, „O să fac exerciţii şi o să învăţ”, „Ce-am făcut astăzi a fost ieşit din comun”, „Nu mai sunt fiţoasă”, „Nu mai sunt figurantă” sau „Sunt cea mai obraznică fată din hotelul ăsta” sunt cuvintele pe care fata este obligată să le rostească în timp ce este filmată şi stă în genunchi, cu faţa la perete şi cu mâinile ridicate deasupra capului.  

O nouă înregistrare

Între timp, joi, 17 septembrie, o nouă înregistrare, de această dată doar audio, a intrat în posesia „Adevărul”.  

Înregistrarea nouă începe cu plânsul unui copil, evident disperat, în timp ce primarul liberal se răsteşte. „Gura mică”, spune el, în timp ce trânteşte, sparge şi răstoarnă diverse obiecte, într-un moment de furie scăpată parcă de sub control.  

În tot acest timp, o altă voce, care pare a fi tot a unui copil, posibil un frate mai mare, încearcă să o calmeze pe fetiţă şi îi spune şoptit: „Linişteşte-te, nu mai plânge, că te bate şi mai tare. Orice ar fi, nu mai plânge, că eu, orice-ar fi, şi dacă mă loveşte tare, nu plâng”. Traumatizată, copila întreabă: „Rămâne acasă? Ce bine ar face să plece, să se mute de la casa asta”.  

Câteva momente mai târziu, printre alte sticle sparte, bărbatul se dezlănţuie într-un potop de înjurături şi ameninţări greu de redat, se pare la adresa întregii sale familii, inclusiv la adresa mamei copilei, de care a  divorţat. „Dobitoaca dracului, retardată! Ordinară şi penală ce eşti. Îţi trag un pumn, un picior în cap”, se aude printre înjurături în care îl invocă pe Dumnezeu, mormântul mamei şi mama celei vizate.  

În inregistrare se aud vocile a doi copii, iar în a doua parte a înregistrării intervine o voce de femeie care, cel mai probabil, este mama copiilor şi care pare să fi asistat încă de la început la întreaga scenă. Ea intervine doar la un moment dat şi îi spune bărbatului să-şi ducă lucrurile direct la Rapsodia şi că nu are ce căuta în Huniazilor, moment în care se aud tot felul de bufnituri şi trosnituri şi imediat ţipetele copilei îngrozite, urmate de: „Ooff, ce-ţi face tati!!!”.  
Ulterior, se aude vocea bărbatului, printre zgomote puternice de obiecte lovite, care spune: „Tot, pregătit frumos, şi cu mine-ai încheiat! Ordinară şi penală ce eşti! Stai că te … (ininteligibil). Aia-i lege. Exact ce meritai, aia ai să ai! (…) Îmi pare bine că ţi-am dat un pumn… un picior în cap ca la o minge”. În timpul în care bărbatul se dezlănţuie cu înjurături şi apostrofări cel mai probabil, la adresa soţiei, se aud vocile şoptite ale copiilor şi se desluşeşte cuvântul: „Poliţie”. În finalul înregistrării, bărbatul se adresează unuia dintre copii întrebându-l dacă vine la tuns. Copilul răspunde că nu, iar bărbatul spune: „Ţi-ai făcut codiţe. Bravo”. Iar copilul încheie: „Ca şi-o fetiţă”.  

Poliţia a declanşat ancheta

Poliţia s-a sesizat în acest caz şi a deschis o anchetă. „Conducerea I.P.J. Bistriţa Năsăud a dispus efectuarea de verificări cu privire la imaginile apărute în spaţiul public”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Crina Sîrb. Imaginile au ajuns şi la Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), care a reacţionat. 

„Urmare a apariţiei în mass media a unor imagini, care aduc atingere integrităţii fizice şi psihice a unui minor din Sângeorz-Băi, facem următoarele precizări:

1. ANDPDCA a solicitat DGASPC Bistriţa Năsăud sesizarea organelor de cercetare penală în vederea verificării existenţei elementelor constitutive ale unei infracţiuni.

2. ANDPDCA a solicitat verificarea situaţiei minorei în familie şi a nevoilor de sprijin şi asistenţă. În egală măsură, facem apel către mass media cu privire la faptul că imaginile degradante şi umilitoare la adresa minorei sunt de natură să pună în pericol dreptul la imagine, accentuând componenta traumatică a acestui eveniment şi stigmatizarea copilului. Pe cale de consecinţă nu încurajăm promovarea şi distribuirea acestor imagini.

ANDPDCA va monitoriza îndeaproape evoluţia situaţiei în acest caz şi colaborează direct cu DGASPC Bistriţa Năsăud pentru apărarea drepturilor copilului”, se precizează într-un comunicat.

PNL s-a dezis de el

Scandalul declanşat chiar pe ultima sută de metri a campaniei electorale a lovit şi în imaginea partidului din care face parte. Sau făcea până joi, pentru că, între timp, PNL Bistriţa-Năsăud a anunţat că se delimitează de el. Liberalii bistriţenii au anunţat că Ogâgău nu mai este membru PNL şi nu va mai candida la primărie din partea partidului.

„Ca urmare a înregistrării apărute în spaţiul public, cu primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, PNL Bistriţa-Năsăud precizează că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea Partidului Naţional Liberal. Ne delimităm categoric de acest tip de comportament şi condamnăm ferm orice act de violenţă împotriva copiilor, indiferent de agresor. Orice gest reprobabil la adresa minorilor trebuie cercetat şi pedepsit”, a transmis PNL Bistriţa-Năsăud.

Un primar controversat

Nu este pentru prima dată când liberalul are probleme cu legea. În 2018, Ogâgău a fost acuzat că a închiriat, fără a urma procedurile legale, un teren tatălui său, pe care îl cheamă tot Traian Ogâgău. Asta după ce Traian Ogâgău senior a depus în luna martie 2018 o cerere la Primăria Sângeorz-Băi pentru închirierea unui teren de 2.600 de mp cu destinaţia de păşune.   

Atunci, Ogâgău JR. a avut grijă să rezolve favorabil solicitarea tatălui său, chiar dacă asta a însemnat să ocolească procedura legală. Cererea a fost avizată favorabil, deşi nu a fost discutată în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local, şi nici nu s-a organizat licitaţie. Contractul de închiriere a fost semnat chiar de către primar, care apare trecut pe contract ca „proprietar” şi care i-a închiriat tatălui său terenul pentru doar 100 de lei pe an.  

Condamnat în primă instanţă de Judecătoria Năsăud, Ogâgău a dat vina şi atunci pe „ciuma roşie”. „Asta e viaţa, ciuma roşie şi-a atins ţinta până la urmă. Numai bine tuturor!”, şi ”Nu vă fie frică, Ogâgău nu pică! #ContinuămÎmpreună”, a postat atunci Traian Ogâgău pe pagina sa de Facebook. Dosarul s-a rejudecat la Curtea de Apel Cluj, chiar în această vară, iar edilul bistriţean a avut de această dată câştig de cauză şi a scăpat doar cu un avertisment, iar astfel a putut să-şi depună candidatura la alegerile din 27 septembrie.  

Jurnaliștii au mai scris despre problemele pe care Ogâgău le-a avut de-a lungul timpului cu legea, dar şi despre excentricităţile sale. În 2016, la scurt timp după ce a fost ales primar, liberalul s-a ales cu dosar penal, după ce a refuzat recoltarea de probe biologice. Atunci, primarul a fost oprit la un control de rutină chiar în oraşul pe care-l păstoreşte.   

Ca de fiecare dată, edilul a găsit scuze, invocând o adevărată conspiraţie. „Când vrei să faci un lucru bun în ţara asta, toţi se pun împotriva mea”, a început el, după care a adăugat: „Să facă dreptate procurorul. Am martori că nu am consumat alcool. Am şofer care m-a sunat aseară şi m-a întrebat dacă am nevoie de el şi i-am spus nu. Nu pot să beau, că am treabă multă la primărie şi am şi tratament. Poliţia a oprit pe toată lumea. Poate m-a oprit să mă salute. Şi eu eram în control, verificam becurile să vedem cum luminează. Totul pleacă de la faptul că am vrut să montez în Sîngeorz-Băi 100 de camere de luat vederi, pentru că sunt foarte multe nereguli”.   

Excentricităţi 

Traian Ogâgău şi-a câştigat renumele de cel mai excentric primar din Bistriţa-Năsăud. Asta după ce, abia instalat la primărie, acesta a cumpărat cu 15.000 de euro un birou lucrat manual aparţinând Elenei Ceauşescu. De asemenea, acesta a venit cu câteva idei considerate bizare. Edilul obliga posesorii de cai să le monteze un soi de „scutece” pentru a se asigura că animalele nu murdăresc carosabilul. Pe de altă parte, Ogâgău este şi om de afaceri. El deţine două restaurante în Bistriţa şi un post de radio regional dedicat folclorului, Radio Someş. 

„Când vrei să faci un lucru bun în ţara asta, toţi se pun împotriva mea.” Traian Ogâgău, primar Sângeorz Băi.

Sursa: Adevarul

Nota redacției Gazeta de Cluj:

În timp ce PNL Bistrița Năsăud se delimitează de Traian Ogâgău, PNL Sângeorz Băi a postat ieri un mesaj pe Facebook prin care anunță că îl susțin în continuare pe Traian Ogâgău.

Susținem Traian OGÂGĂU și dezvoltarea în continuare a orașului nostru!#CONTINUĂMÎMPREUNĂ

Posted by PNL Singeorz-Bai on Thursday, September 17, 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here