Liberalii nu agreează conţinutul pachetelor de legi pentru care Executivul îşi asumă răspunderea şi nici modalitatea de adoptare. Drept urmare, conducerea PNL a decis luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare la care au participat şi senatorii şi deputaţii partidului, două căi de atac împotriva celor trei pachete de legi: moţiuni de cenzură şi sesizări adresate Curţii Constituţionale. „Avem deja textele celor trei moţiuni de cenzură pe care vrem să le înaintăm pentru cele trei pachete de legi. Toţi parlamentarii noştri au semnat deja, dar după cum se ştie, doar semnăturile noastre nu sunt suficiente”, a declarat pentru Cotidianul viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu. Oficialii UDMR spun că îi vor susţine pe liberali în aceste demersuri. Candidatul la prezidenţiale din partea UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formaţiunea sa va semna moţiunea de cenzură împotriva legii educaţiei naţionale, dacă nu se va ţine cont şi de amendamentele aduse de uniune cu privire la educaţia în limba maghiară. Senatorul PNL Marius Nicoară consideră că asumarea răspunderii pe pachetele de legi este neconstituţională. „Asumarea răspunderii care este dorită de Executiv are chestiuni neconstituţionale, pe care le vom ataca şi la Curtea Constituţionlă. Şi pe deasupra de asta sunt încălcate şi elemente morale. Nu e normal să fie aprobate prin asumare aceste pachete de legi, ele ar trebui să fie dezbătute cu sindicatele, cu membrii societăţii civile şi apoi în Parlament. Încă este sub semnul întrebării dacă vom primi sprijinul de la UDMR”, a declarat Nicoară. Preşedintele UDMR Cluj, Laszlo Attila, susţine că încă nu ştiu dacă vor acorda sprijin pentru această moţiune de cenzură a PNL, deoarece nu au văzut conţinutul acesteia. „Până nu avem conţinutul acestei moţiuni de cenzură nu putem să ne pronunţăm”, a susţinut Laszlo.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.