Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat că s-a decis ca liberalii care au părăsit partidul din diverse motive, se pot întoarce în formaţiune până la şase decembrie. "Pentru noi e foarte important un lucru şi noi am mai decis ceva la forurile partidului CNEx şi DP, că cine doreşte să se întoarcă în PNL trebuie să o facă acum. După căderea lui Traian Băsescu, nu primim pe nimeni, pentru că nu suntem un partid din care se pleacă la greu şi se vine la bine", a spus, la Antena 3, Crin Antonescu. De asemenea, Antonescu a ţinut să precizeze că foştii liberali plecaţi la PDL îi tatonează telephonic pe unii liberali, cerând stoparea traseismului politic. "Există mulţi oameni din PDL şi parlamentari şi primari, cei mai mulţi foşti liberali şi fugiţi atunci când credeau că Guvernul Tăriceanu va cădea şi domnul Traian Băsescu va fi etern, care îi tatonează telefonic pe colegi de-ai noştri. Şi pentru a pune capăt acestui traseism infinit din politica românească, am spus şi spun acest lucru şi mă voi ţine de cuvânt şi în această privinţă", a continuat Antonescu.
Beatrice Golondzac