Presedintele PNL, CrinAntonescu declarat că PNL va propune duminică un lider liberal pentru Ministerul Transporturilor, precizând că numele vehiculate în presă pentru portofoliu sunt incorecte
„Nu s-a pus în discuţie nicio secundă şi nu se ia în calcul un schimb de ministere între noi şi partenerii de guvernare. PNL şi-a asumat acest portofoliu (Transporturile, n.r.) şi o va face în continuare”, a spus Antonescu.
El a mai afirmat că nu se pune problema trecerii lui Radu Stroe de la Interne la Transporturi.
„Sigur că Radu Stroe ar fi fost o variantă serioasă, de luat în considerare pentru Ministerul Transporturilor. Este un om care a lucrat în viaţa lui foarte mulţi ani în acest minister, îl cunoaşte foarte bine. Dar nu se întâmplă acest lucru, din cauză că domnul Radu Stroe este un ministru de Interne care-şi face datoria, până în acest moment, fără niciun fel de problemă”, a spus Antonescu.
Preşedintele PNL a spus că în partid vor fi făcute mai multe propuneri pentru Transporturi, şi că el însuşi are o propunere. Antonescu a precizat că nu poate face publică încă propunerea sa, dar aceasta nu se regăseşte printre cele vehiculate de presă. Liberalul a spus că este vorba despre un lider politic al PNL şi a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu este vorba despre actualul preşedintele al Camerei de Comerţ româno-americane, Sorin Mândruţescu.
Pe de altă parte, Antonescu a declarat că este corectă constatarea premierului potrivit căreia de fiecare dată când se face o propunere pentru vreun portofoliu ministerial „apare un dosar”.