S-au aprins luminile pe podul peste râul Mureş aflat pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda, în zona nodului rutier Alba Iulia Sud.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat luni dimineaţa imagini cu testele efectuate la sistemul de iluminare de pe podul lung de 700 de metri care traversează râul Mureş între Oarda şi Alba Iulia, scrie ”Adevărul”.

Pe lotul 1 se constată în aceste zile o mobilizare fără precedent, antreprenorul Pizzarotti reuşind să aducă mai mulţi prestatori. Se asfaltează la „foc automat”. Nu mai puţin de patru firme lucrează la asfaltări în acest moment, pe acest segment de autostradă: Florea Grup, Ellis Pavaje, Europexpress şi Strabag.  

Mobilizarea puternică a antreprenorului din ultima luna a avut rezultate. Practic, în acest moment, este turnat stratul de uzură de la kilometru 0 până la kilometrul 15 pe „calea 1” (sensul de mers Turda-Sebeş) şi de la kilometrul 5 până la kilometru 15 pe „calea 2” ( sensul de mers Sebeş-Turda). Pe lângă cei 5 kilometri de strat de uzură (de la km 0 la 5) în nodul rutier Sebeş mai sunt porţiuni care trebuie asfaltate în totalitate.  

„Italienii de la Pizzarotti au început în ultima perioadă să lucreze într-un ritm mai susţinut pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda, după 6 ani de contract în care au tărăgănat nepermis de mult finalizarea proiectului, profitând la maximum de fiecare blocaj nesoluţionat de statul român.

Pe nodul rutier Alba Iulia Nord subcontractorul Baxcom lucrează intens la zidul de sprijin aferent rampei pasajului pe DN1 peste autostradă, dar şi la armarea şi betonarea viaductului peste calea ferată. Pe următorii kilometri până aproape de nodul rutier Alba Iulia Sud a fost aşternut stratul final de uzură pe un sens. Se lucrează la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie la podul peste Mureş şi la finalizarea terasamentelor din pământ armat în zona Oarda. La nodul rutier Sebeş constructorul este concentrat pe cele 2 bretele scurte care se conectează la sensurile giratorii ale nodului existent şi prin care s-ar putea deschide traficul rutier pe autostradă în ambele sensuri.

Este fezabilă deschiderea traficului între nodul Alba Iulia Nord şi bretelele scurte ale nodului Sebeş până la finalul anului, însă toţi actorii relevanţi (CNAIR, constructor, poliţia rutieră etc.) trebuie să lucreze în tandem pentru a atinge acest obiectiv”, au explicat la începutul acestei luni reprezentanţii asociaţiei Pro Infrastructura.

Potrivit ultimei situaţii prezentate de CNAIR, data finalizării lotului 1, în lungime de 17 kilometri, între Lancrăm şi Sântimbru, este 30 decembrie 2020 (contract proiectare şi execuţie cu întârzieri majore înregistrate). Stadiul fizic este de circa 97%.

Sursa: ”Adevărul”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here