În fiecare an, la Iași se comemorează evenimentul tragic din 29 iunie 1941, cunoscut sub numele de „duminica aceea”, când o mare parte din comunitatea evreiască a fost masacrată. Aproximativ 7.000 de supraviețuitori au fost transportați în trenuri în condiții inumane către Podu Iloaiei și Călărași, unde mulți au pierit din cauza asfixierii sau deshidratării în căldurile de 40 de grade.
În perioada 28 iunie – 5 iulie 1941, aproape 15.000 de evrei au pierit, reprezentând aproximativ o treime din populația evreiască din Iași și o treime din populația totală a orașului. Acesta a fost considerat cel mai mare masacru comis pe teritoriul României, implicând armata română, jandarmii, polițiștii, trupele germane și civili care s-au alăturat în scopuri de jaf.
Inițial, generalul Ion Antonescu, conducătorul fascist al României, a ordonat deportarea tuturor evreilor din Iași, deoarece orașul se afla aproape de linia frontului în războiul declanșat de Germania împotriva URSS. Unii evrei au fost acuzați de acțiuni ostile față de armatele germană și română, inclusiv semnalizarea pe timp de noapte în timpul raidurilor aeriene sovietice asupra orașului.
Ulterior, aceste acuzații s-au dovedit a fi false, chiar de către regimul Antonescu spre finalul perioadei sale la putere în 1944. Cu toate acestea, Antonescu a ordonat un genocid de proporții nemaiîntâlnite în România de atunci și acesta a fost primul mare masacru al Holocaustului după declanșarea războiului împotriva URSS.
Cu toate că în fiecare an se amintește despre victime și despre cei responsabili de atrocități, puțin s-a vorbit despre contribuția unor români eroici care, cu riscul propriilor vieți, au încercat să salveze evrei de la uciderea de către militarii români sau germani și de la civilii români însetați de sânge la Iași și în zona numită Treburile Morții în iunie-iulie 1941.
