Poliția este o instituție care lucrează 24 de ore din 24. Știind asta, un cetățean care a avut de rezolvat o problemă, chiar dacă era toiul nopții, s-a dus la sediul de pe strada Hășdății. Numai că aici a găsit poarta de la intrare închisă.

„Duminică dimineață în jurul orei 2 am avut un mic accident în autogară. Am făcut o manevră și am lovit o altă mașină și i-am spart un bec”, a povestit bărbatul, Dumitru Pășcuță, în vârstă de 32 de ani, din Gherla. „Ne-am înțeles amiabil cu proprietarul, i-am plătit paguba și pentru că luni la prima oră urmează să plec în străinătate, m-am prezentat la poliție pentru a solicita dovada, în urma accidentului, ca să nu am probleme. Numai că la Poliție era închis. Așa ceva nu am mai întâlnit. Poarta de la intrare era legată cu un cablu cu lacăt pe el, așa că n-am putut să întru.

Sonerie era la poartă, dar nu funcționa, era doar un capac din plastic, așa că n-am putut nici să sun. În interior, la parter, era lumină, erau lumini și la etaj, dar nu era țipenie de om. Am stat vreo 10 minute bune acolo, m-am agitat de unul singur, am strigat, dar nu a apărut nimeni, așa că în cele din urmă am plecat, cu problema nerezolvată. Nu cred că e deloc normal ce se întâmplă. Dacă aveam o urgență, o chestie de viață și de moarte, ce făceam? Dacă eram în față la poliție și mă urmărea cineva să mă bată, cine mă salva?”

Omul nu a sunat la 112, pentru că problema lui nu era una de urgență, însă a rămas cu un gust amar dupa experiența avută. A scos telefonul mobil si a filmat momentul din fața Politiei cu poarta închisă, iar apoi a distribuit imaginile pe rețelele de socializare. „Nu de aceea sunt plătiți, să stea la serviciu, să își facă datoria?”

Contactat pentru a oferi detalii despre situația sesizată la Poliția Gherla, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Cluj a declarat că s-au dispus verificări în acest caz de către conducerea inspectoratului. Concluziile urmează să fie prezentate la momentul finalizarii verificărilor, informează gherlainfo.

1 COMENTARIU

  1. Trebuia conducatorul auto vinovat de producerea accidentului soldat doar cu o tamponare usoara intr-o parcare putea sa incheie si sa intocmeasca documentele pe amiabila intre cei doi conducatori auto,iar cel vinovat ii dadea asigurarea celuilalt pentru a rezolva probleme cu asigurarile pentru reparatia masinii,dar domnul conducator auto a preferat sa faca putin tam-tam pentru o gainarie a dansului.Este foarte usor sa arunci cu noroi in cineva si sa nu cunosti legile in vigoare in calitate de conducator auto.Ar trebui sa mai citeasca codul rutier si dupa aceea sa se apuce si sa terfeleasca in stanga si in dreapta.Cu privire la celalalt aspect privind inchiderea usilor la Politia Mun. Gherla ramane ca si conducerea I.P.J. Cluj sa faca cercetari si sa ia masurile legale care se impun.Este o vorba din batrani care spune asa:-Domnia si prostia se platesc !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.