Gazeta de Cluj a urmărit întreaga poveste, pe parcursul a mai bine de trei ani, a procesului în care doi foşti poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Cluj, Otniel Podea şi Daniel Mora, au fost judecaţi pentru că l-au bătut cu violenţă pe Alexa Vaida, un cetăţean inofensiv, după ce l-ar fi confundat cu un proxenet. Cei doi poliţişti, condamnaţi de instanţa de la Cluj, au făcut apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva soluţiei date de Curtea de Apel Cluj. Pe 5 martie 2014, instanţa finală a dat decizia definitivă în aceasta cauză, menţinând pedeapsa de câte 1 an închisoare cu suspendare aplicată inculpaţilor Mora Daniel şi Podea Otniel.
IPJ Cluj nu are autoritatea
Am încercat în continuare să aflăm dacă cei doi poliţişti mai lucrează în acest moment în poliţia română şi ne-am adresat biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj. După o cerere transmisă pe e-mail şi o săptămâna de conversaţii telefonice în care ni se spunea că se ocupă de răspunsul la solicitarea noastră, am fost informaţi că nu ne adresasem cui trebuie şi că solicitarea trebuia făcută către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), deoarece BCCO Cluj este subordonat directă a acestuia. Reprezentanţii IPJ Cluj ne-au mai spus că tot ceea ce ne pot da ei este cadrul legal care se aplică în astfel se situaţii, aşa încât ne-au transmis următorul răspuns.
„La cererea dumneavoastră, înregistrată cu numărul 362.463/11.03.2014, prin care solicitaţi informaţii conform Legii nr. 544/2001, vă comunicăm următoarele:
În situaţia în care, în cadrul unei unităţi de poliţie, se înregistrează o hotărâre judecătorească rămasă definitivă cu privire la un poliţist, se aplică prevederile art.69, alin.1, lit. i) din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu articolul menţionat, încetarea raporturilor de serviciu ale unui poliţist apare ,,când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepţia cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sau amenzii penale pentru infracţiuni săvârşite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale prevăzute la art. 15.”
În acest sens, se emit acte administrative conform competenţelor stabilite printr-un ordin al ministrului afacerilor interne.
Cu stimă,
Responsabil Legea nr.544/2001
Agent de Poliţie Jucan Carmen-Livia”
IGPR nu are bunăvoinţa
Ca urmare a îndrumării celor de a IPJ Cluj am făcut o sesizare biroului de presă al IGPR din Bucureşti. Am verificat telefonic dacă ne adresăm celor care au autoritatea să ne dea răspunsul dorit, informându-i că adresaserăm, iniţial, cererea către IPJ Cluj, dar cei de acolo ne-au redirecţionat către ei. Ne-au asigurat că ei sunt cei care ne pot spune care este situaţia celor doi poliţişti ai BCCO Cluj, Podea Otniel şi Mora Daniel. A doua zi, am primit următorul răspuns:
”Urmare a solicitării dumneavoastră adresată atât Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, la data de 11.03.2014, cât şi Inspectoratului General al Poliţiei Române la data de 19 martie 2014, formulată în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, vă comunicăm că aţi primit răspuns de la I.P.J. Cluj, la data de 19.03.2014.
Vă mulţumim pentru încrederea acordată şi vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în rezolvarea problemelor ce intră în competenţa informaţiilor de interes public.
Al dumneavoastră,
Responsabil Legea nr. 544/2001
subcomisar de poliţie RĂDOI RĂZVAN”
Soarta poliţiştilor rămâne un secret. Deocamdată.
Sub aceste răspunsuri goale, politicos ambalate, se ascunde accesul la orice informaţie referitoare la situaţia celor doi poliţişti ai BCCO Cluj, despre care noi ştim că ar fi fost suspendaţi din funcţie după decizia Curţii de Apel Cluj şi despre care nu putem afla dacă mai sunt sau nu în structurile Poliţiei.
Faptele pentru care au fost condamnaţi
Incidentul pentru care au fost traşi la răspundere în instanţă Podea şi Mora s-a petrecut în 13 aprilie 2010, în timpul unei acţiuni comune a poliţiştilor din Dej şi a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), pentru combaterea traficului de persoane. Alexa Vaida se afla în apropiere de locuinţa sa, unde îşi căuta pisica ieşită din curte. Cei doi poliţişti l-au confundat cu un proxenet pe care îl căutau, l-au bătut zdravăn, l-au imobilizat şi l-au dus la sediul poliţiei din Dej, considerând că este suspect din moment ce nu a putut prezenta un act de identitate şi se afla într-o zonă în care prostituatele îşi racolau clienţii.
Podea şi Mora au cerut să fie audiaţi de instanţă doar la ultimul termen al procesului care a durat mai bine de doi ani, susţinând că sunt nevinovaţi şi că nu au făcut decât să acţioneze conform legii, imobilizând o persoană care a refuzat să se legitimeze şi care s-a dovedit a fi agresivă. Poliţiştii nu recunosc decât o lovitură aplicată la unul din picioarele victimei, cu scopul de a o pune la pământ, pentru a putea fi imobilizată. Însă, raportul de expertiză final al Institutului „Mina Minovici” din Bucureşti a arătat că leziunile suferite de Vaida în data de 13 aprilie 2010 au fost multiple, cea mai gravă fiind o fractură de claviculă care a necesitat 35-40 de zile de îngrijiri medicale.
Un dosar adiacent
Cazul este notoriu şi datorită neregulilor întâlnite pe tot parcursul derulării procesului, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de judecată. Astfel, în timp ce martorii cheie nu se prezentau în faţa instanţei pentru a da declaraţii, de frica răzbunării poliţiştilor care i-ar fi ameninţat, de la dosar au dispărut radiografii concludente în aflarea adevărului. Medicul care efectuat una dintre expertize s-a ales cu dosar penal, fiind urmărit sub acuzaţia de favorizare a infractorului.
Este vorba despre medicul legist Paul Mucichescu, care a efectuat prima expertiză şi care susţinea că îngrijirile medicale de care ar fi avut nevoie Vaida Alexa nu ar fi depăşit o săptămână. Intraţi în posesia acestui raport, procurorii s-au autosesizat, medicul Mucichescu alegându-se cu dosar penal pentru abuz în serviciu. A doua expertiză, efectuată de medicii de la Institutul de Medicina Legala (IML) Cluj, arată faptul că leziunile suferite de Vaida Alexa puteau fi cauzate de lovituri, practic confirmând varianta procurorilor. Conform experţilor din capitală, rănile suferite de către partea vătămată Vaida Alexa au fost urmarea atacului suferit în data de 13 aprilie 2010 din partea celor doi poliţişti de la BCCO.
Paul Mucichescu, medic legist din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi pentru mărturie mincinoasă, fiind acuzat de procurorii clujeni că i-ar fi favorizat pe poliţiştii Podea Otniel şi Mora Daniel.