Bâlbe în cascadă ale Poliţiei pentru a justifica „arestarea“ numerelor de înmatriculare anti-PSD. După ce au invocat o prevedere abrogată a unei convenţii internaţionale, şefii Poliţiei au pretins că „aceste aspecte se vor stabili cu exactitate şi certitudine în cursul anchetei“.
Poliţia Română nu a reuşit nici marţi să dea o explicaţie plauzibilă pentru suspendarea permisului de conducere al lui Răzvan Ştefănescu – care şi-a înmatriculat maşina în Suedia cu numere anti-PSD – în condiţiile în care potrivit legii nu avea niciun motiv să recurgă la asemenea măsuri.
În schimb, proprietarul maşinii, care şi-a personalizat maşina Audi cu numărul „M..EPSD“, a anunţat că va depune o plângere împotriva poliţiştilor, pentru că l-au audiat în prezenţa copilului său în vârstă de 8 ani.
„Pentru copil voi face plângere penală, pentru că nu mi se pare corect. N-am omorât pe nimeni, mă putea lăsa o oră să merg să las copilul undeva. N-au fost de acord, mi-au spus că trebuie să mergem la poliţie şi voi face plângere penală“, a anunţat Răzvan Ştefănescu care ieri a fost audiat din nou de poliţiştii rutieri.
Dosar penal inventat
Că agenţii au comis o gafă impardonabilă o recunosc şi sindicaliştii din sistem. „În lipsa unor prevederi exprese care să interzică folosirea acestor numere, acel cetăţean nu a săvârşit niciun fel de abatere de la legislaţia românească. Nu ne dorim ca instituţia Poliţiei Române să fie folosită ca ustensilă politică pentru că nu le convine unor oameni o înşiruire de litere pe o plăcuţă cu numere de înmatriculare“, a declarant ieri Cosmin Andreica, lider sindical EUROPOL.
„Acel amendament la Convenţia de la Viena nu a fost ratificat de Parlament. Este o discuţie la momentul ăsta, să se stabilească dacă se aplică sau nu. Sunt discuţii la nivel legislativ şi nu pot să mă pronunţ”, susţine însă în continuare purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române amintind că Brigada Rutieră a deschis, luni, şi un dosar penal pe numele lui Răzvan Ştefănescu, pentru infracţiunea de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România“, invocând prevederile Convenţiei de la Viena din 1968, ratificată de România în 1980.
Experţii atrag atenţia că această prevedere a fost modificată în 2015, la propunerea Belgiei, în prezent fiind permise în toată Europa şi numerele de înmatriculare compuse numai din litere, cum este cazul maşinii lui Răzvan Ştefănescu. Dar şefii Poliţiei susţin că România nu a ratificat amendamentul respectiv. Or, Convenţia prevede o altă procedură: în cazul în care niciun stat semnatar nu formulează cereri de respingere sau obiecţiuni asupra amendamentelor, acestea rămân valabile. Astfel că, amendamentul depus de Belgia a intrat în vigoare în 19 septembrie 2016.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, susţinea ieri că „aceste aspecte se vor stabili cu exactitate şi certitudine în cadrul verificărilor efectuate în cadrul dosarului penal deschis“. Cu alte cuvinte, ancheta urmează să stabilească cum a fost modificată Convenţia de la Viena.
Obedienţa Poliţiei
Analiştii remarcă atât obedienţa poliţiştilor în faţa şefilor politici, cât şi slaba lor pregătire.
„Lacunele din argumentele şefilor Poliţiei ne fac să credem că totul are un substrat politic. Această poveste are un obiectiv clar: să rezolve problema orice ar fi. Cât priveşte necunoaşterea unor legi sau convenţii internaţionale, asta scoate la iveală lacune mari. Nu este o situaţie inedită, extrem de complicată, aşa cum au pretins poliţiştii. Oricine are acces la acele documente şi e nevoie doar de un minim de înţelegere şi de cunoştinţe de Drept. Au încercat să dribleze aceste norme doar pentru că aveau de îndeplinit un obiectiv“, a explicat, pentru „Adevărul“, analistul Adrian Zăbavă. ;
Pentru unii, mumă – pentru alţii, ciumă
Răzvan Ştefănescu nu este singurul român care umblă pe şoselele ţării având numere personalizate. Helmuth Duckadam şi Laurenţiu Reghecampf şi-au ales şi ei astfel de numere pentru maşinile pe care le conduc. Amândoi le-au înmatriculat în Statele Unite ale Americii şi circulă cu ele în România fără să-i deranjeze nimeni. Helmuth Duckadam şi-a înmatriculat maşina în SUA cu numărul „STEAUA“, în timp ce Reghecampf a ales să treacă pe plăcuţele de înmatriculare emise de statul Nevada „REGHE 1“. Simona Halep are un număr de înmatriculare personalizat eliberat chiar de către autorităţile române. Campioana de la Roland Garos are în garaj un superb Volvo S90 T5, cu numărul „SIMONA“.
Reacţia şefului Poliţiei Române
În prima sa reacţie publică, la Realitatea TV, cu privire la dosarul penal deschis pe numele lui Răzvan Ştefănescu, chestorul Buda nu a reuşit să aducă mai multă lumină în acest caz. Reporter: Cum se aplică? Vechea Convenţie ONU, cea din 1968 sau cea modificată şi intrată în vigoare în 2016?
Ioan Buda: Nu putem spune de o modificare a convenţiei, ci de abrogarea unor articole sau, dacă nu, de o rezervă din partea unui stat pentru anumite articole din convenţie.
Rep: România nu era parte în convenţie, nu putea să aibă dreptul de opoziţie?
I.B.: Păi nu, într-o convenţie nu e vorba de dreptul de opoziţie, este vorba de un drept de rezervare, dacă…
Rep: Întrebarea care se pune este dacă a fost sancţionat şoferul respectiv în baza unei prevederi care a fost sau nu abrogată.
I.B.: Nu, sub nicio formă, n-a fost sancţionat în ved… (neinteligibil)… unei prevederi abrogate. Asta… nu, nu
Rep: Din moment ce-i modificată în 2016 convenţia?
I.B.: Păi… S-au adus unele modificări la convenţie. S-au abrogat anumite articole. Convenţia are anumite articole şi alte alineate. Fiecare stat membru, care este notificat, are anumite rezerve cu privire la anumite articole şi anumite alineate. În funcţie de asta, bineînţeles că statele membre, care sunt… şi-şi menâin poziţia respectivă, aplică convenâia. Convenţiile sunt…
Cărtărescu dezaprobă, Călinescu susţine mesajul anti-PSD
Scandalul plăcuţelor anti-PSD a stârnit reacţii diverse în rândul formatorilor de opinie. Scriitorul Mircea Cărtărescu (62 de ani), de altfel un critic al coaliţiei aflate la guvernare, şi-a exprimat rezervele în privinţa acestei formule de protest. „Dacă veniţi cu «m**e PSD», pe mine să nu contaţi. După mine, abia asta e cea mai bună dovadă că PSD, urmaşul PCR, ne-a învins, ne-a adus la numitorul lor de degradare, ne-a mancurtizat“, a notat pe Facebook Mircea Cărtărescu. Scriitorul a atras atât laude, cât şi numeroase critici, iar mesajul a fost şters de pe pagina sa.
Pe de altă parte, Florin Călinescu a scris o postare pe Facebook în care le cere „Carmensitei“ şi poliţiştilor să „termine cu ipocrizia“ şi să nu facă din „m**e PSD“ o chestiune penală, oferindu-le acestora şi câteva „argumente“ în stilul caracteristic. „Nu pot fi de acord să nu arăm pământul şi să nu îl însămânţăm în acest sens, să nu înmatriculăm maşini şi, în general, să tragem în penal orice m**e care poate aduce progres omului, omenirii şi omeniei. Pentru că m**a, ca sex oral, aduce bunăstare. Veselie. Creştere economică. Demografică. Pace. Face parte din cultura omenirii şi a patrimoniului universal. Singurul liant între economii, religii, sisteme politice. E patrimoniu ONU“, a scris Florin Călinescu pe Facebook.
La rândul lui, Mircea Badea, realizator al Antenei 3, a anunţat că e pregătit să-şi facă plăcuţe personalizate dacă românii sunt de părere că „e foarte bine şi e cool“. Badea a dezvăluit şi la ce numere de înmatriculare s-a gândit, mesajele fiind adresate preşedintelui României, Klaus Iohannis, partidului USR, dar şi realizatorului Realitatea TV Rareş Bogdan şi consultantului politic Cozmin Guşă.
Sursa: adevarul.ro
[…] citeste mai mult pe aici […]