În plin sezon estival planurile de concediu ale politicienilor clujeni par mai degrabă nişte vacanţe ale clasei mijlocii, decât să reprezinte statura financiară, poziţia socială şi funcţia politică pe care le exersează zi de zi. Majoritatea politicienilor clujeni se pare că au ales ca destinaţie exotică nimic altceva decât “scumpa ţară românească”. Dacă tot avem brand nou de ţară, măcar politicienii să se simtă musafiri în propriul stat.

Gazeta de Cluj a realizat o anchetă cu privire la modul în care politicienii din oraş îşi petrec concediul. Din cele afirmate se pare că politicul rămâne acasă. Anul acesta majoritate autorităţilor locale au de gând să investească în turismul românesc. Indiferent de culoarea politică mai toţi se vor bucura de frumuseţile autentice.

Plăcerea sau nevoia de a petrece în România?

Adio destinaţii exotice. Anul 2010 a adus bugete de criză şi pentru clasa politică. Fie că aleg litoralul sau muntele, anul acesta turismul poartă sigla: România. Bugete nu foarte mari, costuri rezonabile, cheltuieli împărţite, zero plăceri extravagante. Aceste cuvinte descriu perfect săptămânile de concediu ale politicienilor din Cluj-Napoca. Cu cortul, în case părinteşti sau de vacanţă, politicienii se petrec în familie, sau cel mult cu prietenii. Dacă în anii trecuţi concediile la modă erau Caraibe, Palma de Mallorca sau Coasta de Azur, măsurile de austeritate muşca din buzunarele elitelor. Prin urmare destinaţiile în vogă ale anului 2010 sunt: Sovata, Bran, 2 Mai, Delta Dunării sau oraşul de pe Someş.

Zile de concediu rămase de anul trecut

Viceprimarul Radu Moisin ne-a declarat că în 2010 îşi va lua un concediu destul de limitat. Cu tot cu zile de concediu rămase de anul trecut, politicianul nu are timp de vacanţă, declarând că acum ne izbin de o perioadă foarte aglomerată. “Concediul de anul acesta va dura doar două săptămâni, deşi aş avea dreptul la mai mult, pentru că mi-au rămas câteva zile de anul trecut. Am petrecut doar 4 zile din concediu pe litoralul românesc, cu un grup de prieteni, alături de care am ieşit rezonabil financiar, împărţind cheltuielile, iar a doua parte cred că voi rămâne în Cluj. Anul acesta nu plec în străinătate.”

Horia Uioreanu si “familia adoptivă” PNL

Deputatul de Cluj Horea Uireanu cochetează cu timpuri nu de mult apuse. Cu cortul în spinare şi destinaţie 2 Mai, Uioreanu îşi rememorează cu mare drag perioada studenţiei. Dacă anul trecut a ajuns în Bulgaria, pentru 2010, deputatul ne-a explicat: “Anul acesta am să petrec o săpămână cu cortul la 2 Mai împreună cu familia şi prieteni apropiaţi. După 20 de ani, încă mai resimt spiritul boem al locului. Este un spaţiu rustic, popular şi plăcut, cu servicii bune. Pe de altă parte se resimte foarte aglomerat şi destul de mizer. În acest an ne bucurăm de un buget de criză, aşa cum şi-a dorit premierul Boc. Nu cred că am să depăşesc 1000 euro pentru o săptămână. Nu îmi permit să stau mai mult pentru că încep pregătirile pentru campania alegerilors din 2012.”

Marius Nicoară sparge tiparele din nou

Colegul de partid al lui Uioreanu se pare că a ajuns totuşi în străinătate. Marius Nicoară a avut parte de un concediu pe două niveluri: în ţară şi afară. “Deja m-am bucurat anul acesta de un concediu în două etape. În primă fază am fost plecat în Deltă 5 zile, tocmai în perioada inundaţiilor. Spre surprinderea mea, zona nu a fost afectată. A fost prima mea vizită în Deltă, şi pot spune că este un paradis cu care ar trebui să ne mândrim, este absolut unic în lume, cu preţuri rezonabile. În a doua parte am fost în Italia, la Napoli. Ne-am încadrat într-un buget redus, pentru că aveam biletul cumpărat din timp de la o companie low cost. Anul acesta nu am depăşit suma de 1.500 lei.”, a precizat politicianul.

Casa de vacanţă, soluţie de concediu

Preşedintele UDMR de Cluj, Laszlo Attilo s-a “concediat” în primărie.
“Sunt de 10 zile în concediu şi deocamdată l-am petrecut în primărie. Anul acesta voi avea un concediu extrem de scurt, de o săpămână, când voi pleca la Sovata, unde am o casă ţărănească de vacanţă. Prefer pe cât posibil să rămân în ţară, cu o sumă nu extravagantă. Anul acesta voi petrece doar împreună cu soţia, copii fiind plecaţi pe la Băişoara şi Traniţa.”

Remedii medicale marca Bran

Senatorul PDL, Şerban Rădulescu a ales anul acesta a cură de aer la munte.
“Destinaţia din acest an este zona Bran. Nu am preconizată încă perioada de concediu. Oricum acolo merg la casa parintească, mama fiind din Bran, am să mă simt ca acasă şi fără cheltuieli mari. Am nevoie de odihnă şi am să merg pe munte. Nu am nici un program fix, este posibil să ajung şi în străinătate, dar încă nu am ales nici un loc, deşi aş prefera să fie un sejur la mare. De asemenea, se mai anunţă şi ceva sesiuni extraordinare la Parlament, aşa că ar trebui să fiu prin ţară.”

Mircea Jorj pe drum de ţară

“Anul acesta îmi petrec concediul cu prietenii la ţară, într-un sat din judeţul Cluj. Poate nu pare spectaculos, dar va asigur că e teribil de reconfortant să ai alături oameni apropiaţi, să stai într-o casă şi într-o grădina în care s-a lucrat cu suflet. E de asemenea plăcut să relaţionezi şi cu oamenii simpli şi calzi din satul ardelenesc.
Am optat pentru concediu la ţară lângă prieteni pentru că am avut un an greu şi nu vreau să am în concediu alte senzaţii tari, ci vreau doar linişte şi prietenie. În plus nu sunt mult diferit de marea majoritate a românilor, nu fac alegeri costisitoare în vremurile acestea, pentru că mă gândesc la echilibrul bugetului de familie.
Am un proiect politic pentru organizaţia municipală a PSD, care îmi cere ca şi în concediu să fiu aproape de casă, aproape de construcţia politică la care lucrez, astfel încât în toamnă să simţiţi creativitatea, forţa, fermitatea şi soluţiile pe care noi social- democraţii le pregătim pentru clujeni.”

Preşedintede PSD Cluj Napoca a mai adăugat că: “Nu voi ajunge în acest an în străinătate, dar vă pot spune că acolo nu locurile sunt cele care cheamă turiştii, ci calitatea serviciilor şi infrastructura existentă. Noi românii avem beneficiul unor locuri cu adevărat fermecătoare. Din pacate, nu pot să spun acelaşi lucru despre suportul politic pentru turism la ora actuală în ţară. Sper că în curând vom veni noi cu soluţii care să elimine haosul şi lipsa de viziune în definirea unor strategii pentru turismul românesc.”

Barza nu are concediu

Matei Andras Levente se pregăteşte mai degrabă să schimbe scutece şi să devină tătic pentru a doua oară, nu neapărat de concediu. Cu toate acestea o vacanţă de o săpămână înaintea marelui evenument l-ar ajuta să facă faţă cu succes noii posturi. Planurile de concediu ale politicianului sună astfel: “Anul acesta încă nu am fost plecat în vacanţă. Cu toate acestea am avut 2 zile de semiconcediu la Budapesta. Plănuiesc să petrec o săptămână cu fiul şi cu soţia prin tară. Anul acesta nu mă încumet să plec în străinătate ca altadată pentru că soţia mea este însărcinată. Până anul trecut mergem des în Croaţia, unde aveam de cheltuială cproximativ 450 euro, dacă plec prin ţară nu cred că va fi mai costisitor de 250 euro. Bugetul de concediu nu pot spune neapărat că s-a modificat. Cabinetul de avocatură merge forte bine, se simte criza dar nu aşa tare cum sunt afectaţi alţii.”

Concedii în scopuri medicale

Reţinut la vorbă, doctorul Florin Stamatian a precizat că în acest concediu şi-a realizat un implant dentar, pe lângă perioada petrecută la munte, într-o localitate anonimă, pe care nu a dorit să o dezvăluie. “Am dormit şi am lenevit, iar de cheltuieli s-a ocupat nevasta mea.”, a mai precizat doctorul.

Excepţii de la regulă

Mihail Hărdău a avut parte de 7 zile de concediu la munte în străinătate, cu un buget mai puţin decât în ceilalţi ani.
Mircia Giurgiu a fost plecat în Turcia împreună cu soţia şi copilul, încadraţi în suma de 1000 euro.

2 ani consecutivi de Turcia

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean PDL Rudu Bica ne-a declarat următoarele:
“Pentru mine concediul va începe doar din luna septembrie, când voi petrece o săptămână în Turcia (Antalia), împreună cu nişte prieteni de familie. Am ales locaâia aceasta pentru pentru că sunt condiţii foarte bune, comparativ cu preţurile din ţară. Turcia este aceeaşi destinaţie ca anul trecut. Cu toată perioada aceasta de criză, am prins preţuri mai bune. Referitor la buget nu cred ca voi depăşi 1.200 euro, în condiţii all inclusive. ”

Sorana Ionaşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.