Politicienii din Cluj au donat 512.549 de lei în 2014. Fie că e vorba de PSD, PDL sau PNL, cu toții au încercat să își obțină un interes de la partidul din care fac parte. Cel mai câștigat dintre clujeni a fost europarlamentarul Daniel Buda, care a fost ales pentru prima dată în Parlamentul European. El a fost de altfel și cel mai mare donator dintre clujeni, deși suma totală strânsă de PSD o întrece pe cea a foștilor democrat-liberali.

 

Social-democrații clujeni au strâns în cursul anului trecut donații de 243.083 de lei. Cel mai mare ”donator” este Remus Lăpușan, consilier județean și directoraș la Uniqa, care însă omite de fiecare dată pe declarația de avere să ne spună ce venituri are.

Lăpușan Remus, președintele PSD Cluj, a donat 73.020 de lei.

Senatorul social-democrat Alexandru Cordoș a donat către partidul din care face parte 18.020 de lei.

Valentin Cuibus, șeful ISJ Cluj și consilier județean, a dăruit partidului social democrat 9.701 lei.

 

Amanții social-democrației au donat separat

Aurelia Cristea, deputat PSD și fost ministru delegat pentru Dialog Social, a acordat pentru colegii săi doar 11.500 de lei. Cu toate acestea, deputatul social-democrat a fost remaniată anul trecut din funcția de ministru, rămânând doar cu un post de deputat și cu ambiții mari.

Pop Pușcaș Teodor, patronul PP Protect, a donat către social-democrați 9.729 de lei. Reamintim populației că Pop Pușcaș Teodor este într-o relație cu Aurelia Cristea și că anul trecut a primit un spațiu de la Tetarom- firmă controlată de stat.

Deputatul Itu Cornel a donat către partidul care l-a trimis în Parlament 8.931 de lei.

Saza Cosmin a donat către PSD 11.704 lei.

Horia Gabriel Nasra, președintele TSD și purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, a donat către partidul din care face parte 16.600 de lei.

Ioan Oleleu, vicepreședintele CJ Cluj le-a dăruit 10.615 lei colegilor săi social-democrați.

Ioan Rus, ministrul Transporturilor, a donat doar 40.000 de lei către PSD.

Canta Dănuț Dorel, directorul de la Administrația Bazinală Someș-Tisa și consilier județean PSD, a donat social-democraților nici mai mult nici mai puțin de 18.000 de lei.

Dorel Pojar este și el unul dintre oamenii care au dat 15.263 de lei către PSD.

 

Buda, cel mai darnic din PDL

Democrat-liberalii clujeni au reușit să strângă 172.206 de lei din donații pentru cele două campanii de anul trecut. Parlamentarul european Daniel Buda este cel mai generos dintre colegii săi, având în vedere că Partidul Democrat Liberal i-a oferit anul trecut un post la Bruxelles.

Europarlamentarul Daniel Buda a donat în mai multe reprize: 8.600 de lei pe 27.03.2014, 25.000 de lei pe 22.09.2014, 10.000 de lei pe 14.05.2014, 4.350 de lei pe 25.06.2014. Parlamentarul european democrat-liberal le-a dăruit colegilor săi 87.106 de lei. Mariana Leș, consilier județean, a donat și ea în patru reprize către PDL: 4.500 de lei în 15.03.2014, 5.000 de lei în 13.05.2014, 25.000 de lei în 21.10.2014 și 5.350 de lei în 19.12.2014. Ultima donație a fost efectuată în afara perioadei de campanie electorală, după ce Klaus Iohannis devenise președinte. În total, Mariana Leș a donat 39.850 de lei.

Ovidiu Călin a donat 6.650 de lei în 1 martie 2014 și încă 4.000 de lei în 10.11.2014. Consilierul local Gliga Florin este cel mai generos donator: a dat 7.600 de lei pe 20.02.2014, 10.000 de lei pe 07.04.2014, 5.000 de lei pe 20.05.2014, 12.000 de lei pe 06.10.2014. Gliga a donat în total 34.600 de lei.

 

Liberalii clujeni, cei mai zgârciți

PNL este un partid cu vechi tradiții în Cluj, în schimb au reușit să strângă cei mai puțini bani. Dacă o luăm în considerare și pe Norica Nicolai pentru legăturile sale clujene, liberalii au strâns 97.260 de lei. În schimb, pe lista liberalilor naționali apar oameni generoși, care de unul singur a reușit să doneze 242.000 de eli. Nicoară Marius, senator PNL de Cluj, a donat către formațiunea din care face și pe care o conduce 12.245 de lei.

Ioan Petran, fostul lider al PNL Cluj-Napoca, trimis în judecată pentru luare de mită în cazul Mită la CJ Cluj a donat 22.685 de lei. Petran este profesor universitar la UTCN cu toate că este inculpat într-un dosar de corupție. Ne întrebăm dacă a donat ceva și pentru universitatea la care predă, mai ales având în vedere acele scaune luxoase pe care procurorii anticorupție le-au găsit la el în biroul de la Universitatea Tehnică.

Europarlamentarul Norica Nicolai a donat către partid 62.330 de lei. Klaus Iohanis, actualul președinte al României, donase anul trecut partidului care l-a propulsat în prima funcția în stat 9.500 de lei. Hellvig Eduard, actualul șef al SRI, a donat 9.600 de lei către PNL. Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi pare să fie cel mai mare donator dacă nu la PNL, atunci la toate partidele politice cu suma de 242.000 de lei.

Daniel Buda 4Marius Nicoara

1 COMENTARIU

  1. domnu lapusan nu uita, dar nu poate trece ce venituri oficiale are. pt ca chiar si el poate calcula ca, daca are venituri mai mici decat cheltuielile de sef, mai bine tace ca un politician corect. care este

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.