Politicienii “ingroapa” reforma

Sistemul parlamentar românesc, bazat pe un legislativ bicameral, diferă de cel practicat în alte state, diferenţa dintre cele două Camere fiind extrem de mică. Conform specialiştilor în drept constituţional, sistemul românesc este unul deficitar, având o mulţime de “hibe”. Actul legislativ este tergiversat peste măsură, un proiect de lege putând fi întârziat chiar şi pe durata unui mandat întreg. Mai mult, în condiţiile în care un guvern doreşte să adopte cât mai rapid planul de guvernare, timpul pierdut în greoiul proces legislativ încetineşte mult prea mult adoptarea acestuia. În aceste condiţii, guvernele care s-au succedat de-a lungul anilor la Palatul Victoria s-au transformat într-o “maşinărie” de emis Ordonanţe de Urgenţă, în mare parte, România fiind condusă pe acest sistem, nicidecum prin legi, aşa cum ar fi normal. Vina principală aparţine, în acest caz, în special procedurilor greoaie cu care parlamentarii sunt obligaţi să lucreze. Mai mult decât atât, conform Constituţiei, în funcţie de categoria de acte normative propuse, fiecare cameră îşi împarte competenţele. Conform legii fundamentale, proiectele de act normativ şi propunerile legislative se înregistrează la “camera sesizată”, fie că este Camera Deputaţilor sau Senatul. Apoi, proiectul este dezbătut în comisia de specialitate, care acordă un aviz. În cazul în care acesta este favorabil, proiectul trece la dezbaterea în plen. În cazul în care acesta este negativ, proiectul se întoarce la iniţiator pentru completare. Dacă proiectul ajunge în plenul camerei sesizate, deputaţii sau senatorii au atributul constituţional de a aduce amendamente, iar numai după ce toate acestea sunt dezbătute şi votate se poate trece la validarea proiectului. În cazul în care proiectul este votat, acesta “ia drumul” camerei decizionale. Acolo, plenul poate aduce alte amendamente, care iarăşi trebuie votate, înainte ca proiectul să primească votul final. Doar după ce proiectul de lege a “trecut” de camera decizională, ajunge pe masa preşedintelui ţării, care, la rândul său, poate să trimită proiectul de lege pentru reanalizare. Dacă un proiect de act normativ are ghinion, toată “tevatura” poate dura ani de zile. Soluţiile de rezolvare a acestei probleme ar fi, pe de-o parte, fie înlăturarea unei camere şi, implicit, reducerea numărului de parlamentari, fie simplificarea procesului legislativ prin comasarea camerei sesizate cu cea decizională. Adică, dacă un proiect “intră” în Senat, la capătul dezbaterilor, tot Senatul acordă votul final. Totuşi, dacă s-ar dori reformarea clasei politice, cu adevărat, cea de-a doua variantă nu ar fi necesar să fie luată în calcul. Asta, în condiţiile în care cele două camere ar acţiona ca două “parlamente” distincte. Chiar dacă politicienii  ar acuza că demersul preşedintelui Băsescu ar fi unul pur politicianist, experienţa din ultimele luni demonstrează, într-o oarecare măsură, contrariul. Cel mai bun exemplu este cel al asumării răspunderii pentru Codurile Penal şi Civil, legea unică a salarizării sau legile educaţiei. În cazul în care proiectele cu pricina ar fi trebuit să urmeze cursul legislativ “standard”, din cauza complexităţii, ar fi fost nevoie de cel puţin trei ani pentru a fi adoptate. Din păcate, marea majoritate a politicienilor chestionaţi de reporterii Gazetei de Cluj au considerat că ideea reformării legislativului ar fi doar un demers politicianist, pronunţându-se împotriva unicameralismului. Este curios de observat, totuşi, ce se ascunde în spatele declaraţiilor acestora.       

“Risc de întoarcere la comunism”

Preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, este de părere că, în România, democraţia nu este suficient de consolidată pentru un Parlament unicameral. “Eu susţin reducerea numărului de parlamentari. Dar, din păcate, democraţia din România, în acest moment, nu este suficient de bine consolidată pentru a nu risca, în cazul unui Parlament unicameral, să ajungem la vechea Adunare Generală de pe vremea comunismului. Deci, cred că este mai democratic să rămânem la parlament bicameral, dar să se reducă numărul de parlamentari. Procesul legislativ este mai lung cu un Parlament bicameral, dar este mai democratic”, spune senatorul clujean.
 
“Complicăm lucrurile”

Nici preşedintele PSD Cluj, Valentin Cuibus, nu este de acord cu unicameralismul, spunând că ar fi mai bine ca atribuţiile Camerelor să fie mai bine reglementate. “Nu cred că este o idee bună pentru România să transformăm Parlamentul în unul unicameral. Eu cred că ar fi bine să rămână Parlament cu două Camere, dar să se reglementeze clar atribuţiile fiecăreia dintre ele. Trebuie văzut care este varianta optimă pentru România din multitudinea de modele de Parlament bicameral existente. Eu, personal, nu cred că ar fi eficient un Parlament unicameral, în condiţiile în care această camera unică ar trebui să preia atribuţiile Camerei Deputaţilor şi ale Senatului, iar aceste atribuţii nu sunt foarte bine delimitate încă. Nu am face decât să complicăm lucrurile”, este de părere liderul social-democrat.

Bicameralism pentru tradiţie

Consilierul preşedintelui pe probleme ale minorităţilor, Ekstein Kovacs Peter, susţine ideea de unicameralism, considerând că bicameralismul este un “catâr”. “Propunerea preşedintelui de modificare a Parlamentului nu este decât o reiterare a uneia mai vechi ce a fost formulată şi în raportul pentru modificarea Constituţiei. Eu sunt de acord cu transformarea Parlamentului din bicameral în unicameral şi am susţinut acest lucru încă din anul 2000. În România, s-a ales acest sistem de Parlament bicameral din două motive. Primul ar fi tradiţia, pentru că în România tradiţională Parlamentul era bicameral, iar al doilea motiv a fost acela de a asigura posturi pentru elita partidelor. Practic, foarte multă vreme, cele două camere nu au fost deloc diferite. În 2003, s-a introdus această soluţie, “catâr” i-aş spune eu, în care una dintre camere discută, iar cealaltă decide. Nu văd niciun motiv ca acest tip de Parlament să se menţină”, spune Ekstein. Fostul senator clujean este de părere că sunt şi alte variante pentru modelul de Parlament. “Ar fi şi varianta modelului american, în care camera superioară să reprezinte regiunea în care a fost ales parlamentarul, dar acest tip de bicameralism se aplică mai bine statelor federale, cum este SUA. Eu aş merge, pentru România, pe un Parlament unicameral”, ne-a declarat Ekstein.

“Poporul să decidă”

Deputatul PDL, Petru Călian, spune că doar poporul trebuie să decidă. “Dacă privim totul prin prisma realismului din politica românească şi a ceea ce se petrece în Uniunea Europeană, atunci trebuie să trecem la un Parlament unicameral. Dar poporul trebuie să decidă. Din punct de vedere pragmatic, un Parlament unicameral ar fi unul mult mai operativ. În acest moment, foarte multe proiecte de lege trec tacit de Senat. Nu se încadrează în termenul de 45 de zile. Parlamentul unicameral ar rezolva această problemă. Pe de altă parte, nu trebuie să cădem în extreme. Democraţia românească nu este foarte bine definitivată”, este de părere Călian.

“Ce strică o Cameră, poate repara cealaltă”

Analistul politic Bogdan Chireac spune că România nu este pregătită pentru unicameralism. “Dacă vorbim despre propunerea lui Băsescu din punct de vedere politic, atunci discuţia nu îşi are rostul. Pe de altă parte, eu cred că e bine că în România avem un Parlament bicameral. Pentru că la noi nu există, încă, o maturitate a parlamentarului şi a clasei politice. Ce strică acum o Cameră, mai poate repara cealaltă. Totuşi, sunt perfect de acord cu o reducere rezonabilă a numărului de parlamentari. Acestă reducere poate atrage după sine îmbunătăţirea calităţii candidatului. Există însă şi aspectul pervers al acestei probleme. Acela ca doar oamenii cu bani să acceadă în Parlament”, a declarat Chireac.

“Unicameralism repetat”

Fostul subprefect al judeţului Cluj, Cynthia Carmen Curt, specialist în drept constituţional, susţine ideea de unicameralism şi spune că Senatul este doar de decor în Parlament, o repetare a Camerei Deputaţilor. “Cu siguranţă, un Parlament unicameral este necesar pentru România. Dacă se studiază activitatea Senatului, se poate vedea că această Cameră este doar de decor în Parlament. Senatul acceptă tacit legislaţia sau merge “pe mâna” Guvernului. Această Cameră nu este decât o repetare a Camerei Deputaţilor. Bicameralismul funcţionează foarte bine în ţările mari, precum Franţa sau Germania. Dar România nu e marcată de clivaje puternice. Ambele Camere sunt desemnate identic, există aceeaşi reprezentare politică în ambele, astfel că între ele nu poate exista o dezbatere constructivă. Mai toate statele nordice au trecut la unicameralism. În 2003, s-a încercat, prin modificarea Constituţiei, delimitarea atribuţiilor celor două Camere. Dar, atâta vreme cât există aceeaşi reprezentare politică şi în Camera Deputaţilor şi în Senat, avem de-a face cu un unicameralism repetat. Fiecare cameră face acelaşi lucru, dar pentru altceva. Ceea ce nu justifică existenţa ambelor Camere şi nici cheltuielile administrative cu ele.

Reducerea numărului de parlamentari ar aduce economii bugetare de aproximativ 14,3 milioane de euro anual, potrivit unui studiu recent al Institutului pentru Politici Publice. Un parlamentar are o indemnizaţie lunară de aproximativ şapte mii lei, sumă la care se adaugă şi aproximativ 20.000 lei pentru cazare, automobil, deplasări sau birouri parlamentare.