O femeie de 36 de ani acuză un polițist că ar fi violat-o. Ea a depus o plângere pentru că ar fi fost înșelată iar agentul a chemat-o la el acasă pentru a-i lua o declație.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Ploiești cercetează un caz de viol în care presupusul autor este un polițist de la Secția 4 Ploiești, femeia care l-a reclamat fiind victimă chiar într-un dosar de amenințare instrumentat de agentul acuzat. 

În paralel cu ancheta procurorilor și Inspectoratul de Poliție al județului Prahova a demarat procedura cercetării prealabile care îl vizează atât pe agent, dar și pe șefii săi, respectiv ofițerii aflați la comanda Secției 4 Ploiești, Dragoș Tofan, șef secție și Florin Mihalcea, adjunct. Sunt suspiciuni cu privire la modul în care polițiștii de la Secția 4 au tratat o femeie care acuza că a fost violată chiar de către un agent al aceleiași instituții.

La finalul articolului puteți vedea mai multe print screen-uri de pe aplicația Whatsapp, schimburi de mesaje între tânără și polițistul acuzat, dar și cu adjunctul Secției nr. 4 Poliție Ploiești!

Totodată, la finalul articolului puteți vedea mărturia audio a femeii care îl acuză pe polițist.

Femeia în vârstă de 36 de ani susține că a fost la Secția 4 Ploiești să depună plângere penală pentru viol, iar adjunctul a trimis-o acasă, “să se liniștească”, după ce a ținut-o trei ore pe un scaun și a umilit-o chiar de față cu cel acuzat că o abuzase. 

Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

În data de 8 aprilie,  femeia depune la Secția 4 de Poliție Ploiești o plângere penală prin care sesizează că o persoană care a înșelat-o cu o sumă de bani proveniți din vânzarea unei mașini o amenință și nu îi plătește datoria. Polițistul care preia cazul îi cere numărul de telefon, invocând că este bine să țină legătura telefonic pentru a lămuri anumite aspecte pe timpul anchetei .

A doua zi, în data de 9 aprilie, după o serie de conversații pe WhatsApp (pe care le puteți citi la finalul articolului), polițistul îi propune femeii o întâlnire față în față, dar nu la sediul Poliției, ci la domiciliul lui din Ploiești. Invitația a fost făcută chipurile pentru a discuta aspecte noi în legătură cu plângerea depusă anterior. Tânăra acceptă să vină în fața blocului unde locuiește polițistul, cu condiția ca dialogul să aibă loc în mașina ei. Informațiile sunt confirmate de mesajele transmise prin aplicația WhatsApp. 

La insistențele polițistului, care i-a spus că este urmărită de cei pe care îi reclamase cu o zi înainte, tânăra face greșeala să urce în apartament.

„Cel mai în siguranță este să vorbim la mine pentru că tu ești urmărită și cel mai sigur este să vorbim la mine acasă, mi-a zis. Insistând, m-a sunat, mi-a dat share location. I-am spus în mesaj scris că nu vin la el, nu vreau să intru la el în casă, să vorbim în mașină, să-mi spună exact situația pentru care m-a chemat. După foarte multe insistențe a zis să vin în casă ca să vorbim ca doi oameni maturi. Eu fiind într-o stare emoțională foarte delicată, știind că el este polițist și că, la cererea adjunctului Secției 4, se ocupa de speța pentru care eu am fost prezentă inițial la poliție pe data de 8 aprilie, am intrat în casă. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să mă bage în dormitor, deși eu l-am întrebat de ce nu în bucătărie. Mi-a luat geaca din mână <<că nu mi-o fură nimeni>>, așa s-a exprimat, și cheia mașinii pe care mi-a ascuns-o”, a declarat pentru ziarulincomod.ro femeia care acuză acum că a fost violată de către polițist.

Tânăra spune că nu a putut să opună rezistență, fiind dominată fizic. A urmat un act sexual forțat, în urma căruia femeia a suferit anumite leziuni specifice abuzului, confirmate ulterior de un medic de la Maternitatea din Ploiești.

 “Eu sunt o femeie slabă precum vedeți, fizic nu am putut să mă opun. I-am spus de mai multe ori că nu vreau, că nu pentru asta am urcat și mai mult, sunt la menstruație. Nu l-a interesat, pur și simplu se transformase. Eu m-am blocat. M-a strâns de unul dintre sâni, am și acum vânătaia, eu îi spuneam să se oprească și el continua să tragă hainele de pe mine. Am ținut picioarele strânse, așa m-a violat. A terminat repede, în mine, și apoi mi-a spus că vrea sa i-o s*g. Vă dați seama în ce situație eram, v-am spus că eram și în acea perioadă a lunii, i-am spus din nou că nu vreau, să mă lase să plec, moment în care mi-a spus că el e nebun și a început să se masturbeze în fața mea. Eu plângeam și așa murdară cum eram am pus hainele pe mine și m-am îmbrăcat în timp ce el se masturba în fața mea. După ce a terminat mi-a dat cheile de la mașină și am plecat acasă. Nu am dormit toată noaptea, eram traumatizată”, spune femeia. 

A doua zi i-a scris un mesaj polițistului respectiv (foto la finalul articolului), să îi ceară socoteală pentru ceea ce făcuse. Un alt mesaj scris a fost transmis șefului său, adjunctul Secției 4. 

”Polițistului i-am spus că o să îl reclam șefilor săi pentru ce a făcut, iar adjunctului șefului secției 4, domnului Mihalcea, i-am trimis un print screen cu mesajele pe care le-am avut cu cel care m-a violat și i-am spus că vreau să vin la secție să spun ce am pățit. Domnul Mihalcea mi-a spus să vin după orele 9”, susține femeia.

Umilită din nou în secția de poliție: „Haideți să vorbim despre f***t”

În data de 10 aprilie, tânăra merge la Secția 4 Poliție unde este ținută timp de trei ore, pe un scaun, într-o încăpere cu geam oglindă, fără să i se ia o declarație.

„Am fost ținută trei ore pe un scaun, înțepenită la propriu, într-o cameră unde era un geam de recunoaștere și vedeam siluete care intrau și se uitau la mine. Mai venea când și când adjunctul secției care avea un râs pe care nici în ziua de astăzi nu reușesc să-l deslușesc”, a declarat tânăra.

Întrebată cum a reacționat adjunctul Secției 4 când a aflat că un polițist aflat în subordinea lui este acuzat de viol, tânăra a precizat că nu a fost crezută, comportamentul ofițerului fiind umilitor pentru ea.  

„Nu m-a crezut. Eu am cerut să vină polițistul care m-a violat, adjunctul secției și comisarul șef, să fim toți patru și să le spun de față cu individul acesta faptul că eu am spus de zeci de ori că nu vreau să întrețin relații sexuale și totuși a făcut-o. M-am simțit umilită. După lungi insistențe, în toate orele acestea în care eu am fost ținută pe un scaun, mai venea și îmi zicea să mă întind pe canapea, dacă cumva am amorțit”, acuză femeia.

În cele din urmă, adjunctul Florin Mihalcea decide să-și cheme subalternul în birou pentru o confruntare cu cea care îl acuza de abuz sexual.

 „În ultimă instanță l-a sunat pe polițist și l-a chemat în birou, moment în care m-am transformat când l-am văzut că se așează așa cu nonșalanță pe canapea, nu am mai ținut cont și l-am întrebat direct:<< Bă, recunoști că ți-am spus că nu vreau să mă f*t cu tine? Că eu nu pot! Nu am venit pentru așa ceva aici, sunt psihic praf, eu trăiesc o dramă, am fost amenințată și eu și fetița mea, cu vătămare corporală de omul pentru care tu mi-ai luat declarația>>. L-am întrebat dacă recunoaște că i-am spus nu în mod repetat. Și, da, a recunoscut de față cu șeful lui, care s-a transfigurat în secunda doi”, povestește femeia.

Aceasta acuză că ofițerul Mihalcea a avut o atitudine „zeflemistă”, cerându-i să povestească ce s-a întâmplat de față cu bărbatul pe care îl acuza de viol.

„Mi-au zis: <<Haideți să vorbim despre f***t>>, așa s-a exprimat domnul adjunct. M-a întrebat direct, de față cu violatorul, cum a decurs f*****l și râdea, avea un zâmbet tâmp, un râs nefiresc. Eu i-am explicat că am niște leziuni, iar el mi-a replicat: <<păi depinde cum a fost, că dacă a fost așa mai pasional…>>. I-am explicat că omul lui m-a abuzat, actul sexual a fost într-o poziție nefirească de aceea eu am niște leziuni pe care le port cu mine și acum, la două zile de la act”, potrivit tinerei.

După acest episod, femeia este condusă afară din secție chiar de către adjunct care îi spune să meargă acasă să se liniștească, dar și la un medic ”dacă îi e rău”. 

Dezamăgită de modul în care a fost tratată la Poliție, unde a mers să ceară ajutor, tânăra decide să se adreseze Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. Merge aici în data de 11 aprilie, în jurul orelor 8.00 dimineața unde depune o plângere împotriva polițistului despre care susține că a violat-o. Susține că, în timp ce era pe holul Parchetului, în momentul în care scria plângerea a intrat în sediu și polițistul acuzat de viol, fiind în timpul serviciului. A remarcat-o și a plecat mai departe.

Câteva ore mai târziu, femeia se duce la Serviciul de Medicină Legală unde este supusă unei expertize medicale. În timp ce era consultată de doctori a fost contactată telefonic chiar de adjunctul Secției 4, care a întrebat-o direct ce a căutat la Parchet și împotriva cui a depus plângere penală. “Eram dezbrăcată în fața doctorilor când m-a sunat domnul Mihalcea și m-a întrebat împotriva cui am făcut plângere, împotriva celui care mă înșelase cu banii pe mașină sau băiatului lui, cu referire la polițist. I-am spus că împotriva polițistului și mi-a închis telefonul”, a povestit femeia. 

După ce a plecat de la Serviciul de Medicină Legală tânăra a mers și la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești unde în urma altor analize medicale un doctor pune diagnosticul: abuz sexual. Cu actele de la spital s-a dus a doua zi, pe 12 aprilie, și le-a depus la Serviciul de Medicină Legală. 

 - Ziarul INCOMOD

În data de 16 aprilie, femeia este chemată de procurorul de caz pentru declarații suplimentare și administrare de probe în dosarul penal deschis în cauză. Urmează ca anchetatorii să stabilească dacă violul se confirmă, dar și dacă polițistul ar putea fi incriminat pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.

Potrivit unor surse judiciare, cercetarea internă a poliției care vizează comportamentul nedeontologic al agentului și al șefilor săi a fost suspendată până la finalizarea anchetei penale.

Femeia a mai precizat jurnaliștilor că s-a simțit amenințată de adjunctul șefului Secției 4 care i-a transmis în mod direct să se gândească bine ce face mai departe, că este o femeie singură care crește un copil minor.

”Mi-a spus în mod direct să mă gândesc bine și să am grijă cu mersul la presă, în special la Ziarul Incomod, că sunt singură, am un copil de crescut și să nu am probleme ulterior”.

Redacția Incomod a decis să nu publice momentan identitatea polițistului acuzat, fiind vorba de acuzații deosebit de grave și de un dosar penal în faza incipientă în care nu s-a dispus nicio măsură. Nici expertiza medico-legală, probă importantă într-un astfel de dosar, nu este gata. 

Vom documenta în continuare acest caz și vom reveni cu date noi în funcție de parcursul dosarului penal și a informațiilor care pot fi comunicate public de către autoritățile competente.  

L-am contactat pe polițist pentru un punct de vedere din partea acestuia sau a instituției în cadrul căreia lucrează cu privire la acuzațiile de viol. Până la ora publicării acestui articol nu am primit punctul de vedere. Dacă acesta va fi remis, vom publica, arată ziarulincomod.ro.

Mărturia victimei

Schimbul de mesaje dintre femeie și polițistul acuzat:

 - Ziarul INCOMOD

Schimbul de mesaje dintre femeie și adjunctul Secției nr. 4 Poliție Ploiești:

 - Ziarul INCOMOD

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.