Un polițist local din Turda este acuzat că ar fi agresat un copil de 11 ani, elev la Școala de Arte și Meserii din cartierul turdean Poiana. Părinții copilului au depus plângere la Poliție,anunțând Inspectoratul Școlar și Protecția Copilului. Polițistul local acuzat este o femeie, potrivit celor de la Turdanews.net.

 

Totul s-a petrecut în urma unui conflict, în curtea școlii, izbucnit între doi copii de aceeași vârstă. Însă, polițistul local este acuzat că l-ar fi luat doar pe unul dintre copii (Otvos Iulian) și l-ar fi dus într-o încăpere unde nu sunt camere de supraveghere visdeo, unde l-ar fi agresat, punându-l să scrie numele părinților pe o foaie de hârtie.

Copilul spune că a fost strâns de gât și că a fost lovit peste față, inclusiv cu chipiul, de polițist local.

”Un conflict spontan a izbucnit între doi copii în vârstă de 10 ani într-una din pauze. Un polițist local a intervenit pentru aplanarea neînțelegerilor. Conducerea școlii a apelat numărul de urgență 112 cerând sprijinul poliției naționale care s-a deplasat la fața locului, respectiv Școala din Poiana cu un echipaj. În prezent se desfășoară cercetări, sunt audiate toate persoanele implicate în conflict pentru a stabili cauzele care au generat incidentul”, ne-a spus comisarul Daniel Boie, din cadrul biroului de presă al IPJ Cluj.

Alin Otvos, tatăl copilului, spune că nu este normal să se întâmple așa ceva. El este hotărât să meargă cu plângerea până la capăt, să i se facă dreptate, chiar dacă susține că a fost ”sfătuit” să nu depună nici o plângere.

În cursul zilei de mâine, părinții spun că vor merge și la IML Cluj, pentru a obține un certificat medico-constatator al agresiunii, care va fi atașat la plângerea depusă la Poliție.

Vezi mai jos declarațiile părinților, oferite pentru TurdaNews:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.