Într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj se arată că, între 1-6 mai, poliţiştii clujeni au aplicat 1.136 sancţiuni contravenţionale, dintre care 776 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (319 sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză), 248 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 54 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

„Cu ocazia acţiunilor desfăşurate au fost depistate 27 de infracţiuni, dintre care 19 în flagrant. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la suma de 226.433 lei, iar a bunurilor confiscate la 21.202 de lei”, se mai precizează în comunicatul IPJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.