Poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului Oraviţa au reușit să prindă în flagrant patru români care transportau 14 turci intrați ilegal în România din Serbia, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani.
Luni, în jurul orei 18.30, o patrulă a oprit pe comunicația Jitin – Ticvaniu Mare din judeţul Caraş Severin, două autovehicule înmatriculate în România, conduse de doi români, transmite pressalert.ro.
Într-unul dintre cele două mijloace de transport au fost descoperiţi, unsprezece bărbaţi şi trei femei, fără documente de identitate asupra lor.
S-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni din Turcia.
De asemenea, polițiștii de frontieră au mai stabilit că celălalt autoturism oprit, în care se mai aflau alţi doi cetăţeni români, avea rol de antemergător, iar aceştia intenţionau să îi ajute pe cei paisprezece cetăţeni turci, în încercarea lor de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Șoferul mașinii în care erau turcii este cercetat penal pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de migranti, ceilalți români pentru complicitate la trafic de migranţi.
Turcii sunt acuzați de trecere frauduloasă a frontierei de stat.