Pentru a începe sfârșitul de săptămână cu dreptul, polițiștii locali s-au gândit să aducă niște bani la buget pe spinarea oamenilor sărmani și au dat amenzi în valoare de 5000 de lei pentru comercianții de vechituri din Piața Mihai Viteazu.
”În data de 24.09.2015, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială şi Serviciului Ordine şi siguranţă publică, în colaborare cu Secţia 2 Poliţie au desfăşurat o acţiune de control în zona Pieţei Mihai Viteazu privind comerţul ambulant cu obiecte vechi în locuri neautorizate. Pentru neregulile constatate au fost încheiate 6 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, republicată, iar ca măsură complementară produsele destinate comercializării au fost confiscate. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 5.000 lei. Astfel de controale vor continua și în perioada următoare”, anunță reprezentanții Primăriei.