Miercuri dimineață polițiștii desfășoară nu mai puțin de 146 de percheziții în mai multe județe din țară. Dintre aceste județe face parte și Cluj, în două dosar de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere ilegală de lemne și delapidare.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Română, percheziţiile au loc în Bucureşti (o percheziţie) şi judeţele Alba (două percheziţii), Bacău (1), Bihor (1), Bistriţa-Năsăud (1), Cluj (2), Constanţa (33), Dolj (1), Harghita (1), Iaşi (4), Ialomiţa (1), Ilfov (1), Mureş (1), Neamţ (4), Olt (1), Suceava (85) şi Teleorman (6), la sediile sociale (39) şi puncte de lucru (57) ale unor firme, dar şi la domiciliile persoanelor fizice (33) presupus a fi implicate în activitatea infracţională.

De asemenea, vor fi efectuate percheziţii domiciliare la sediile unor ocoale silvice (17).

Acţiunile au loc în vederea completării materialului probator în două dosare penale, în care se fac cercetări pentru infracţiunile de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional şi delapidare.

Totodată, vor fi efectuate 16 controale economice la punctele de lucru – depozite ale unor societăţi comerciale şi se vor pune în aplicare 61 de ordonanţe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracţională.

2 grupări de infractori au controlat 20 de firme în domeniul silvic

Anchetatorii au stabilit că două grupări din judeţul Suceava ar controla 20 de societăţi comerciale cu obiect principal de activitate în domeniul silvic, respectiv „Exploatarea forestieră”, „Silvicultură şi alte activităţi forestiere”, „Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană”, „Tăierea şi rindeluirea lemnului” şi „Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare”.

Prin intermediul acestor societăţi, din anul 2019 şi până în prezent, cele două grupări ar fi efectuat diverse operaţiuni ilicite în domeniul silvic.

Potrivit IGPR, practica evidenţierii fiscale parţiale/neevidenţierii tranzacţiilor s-ar fi manifestat în comercializarea de brichete sau cherestea, realizată către o serie de parteneri comerciali din judeţele Constanţa, Suceava, Cluj, Alba, Botoşani, Bacău, Vrancea, Iaşi, Teleorman, Ilfov şi din municipiul Bucureşti. Poliţiştii spun că există indicii că aceste practici ar fi rezultatul unui proces de achiziţie lemn/prelucrare buştean/producţie brichete, cu o componentă de materie primă ilicită/tranzacţii evazioniste.

Cum circulau banii?

Cele două grupări ar fi furnizat masa lemnoasă cu evidenţierea parţială a volumului şi/sau valorii acesteia, sens în care, în conivenţă cu beneficiarii, plata ar fi fost realizată, parţial, prin virament bancar, iar diferenţa, nefiscalizată, ar fi fost achitată, în numerar, prin intermediul unor persoane de încredere.

Din cercetări a reieşit că banii rezultaţi din evaziunea fiscală ar fi fost introduşi într-un circuit cu caracter legal, fiind alimentate conturile deţinute de către alte societăţi comerciale, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, precizează Poliţia Română.

După efectuarea percheziţiilor domiciliare, echipele constituite, împreună cu organele de control din cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva, vor efectua controale specifice şi inventarieri ale materialelor lemnoase pentru a fi luate măsurile legale cu privire la operaţiunile derulate de societăţile comerciale în domeniul silvic.

De asemenea, vor fi citaţi mai mulţi martori, în vederea audierii, activităţile urmând a fi desfăşurate la sediul IPJ Suceava.

La acţiune participă poliţişti din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Ordine Publică şi Institutul Naţional de Criminalistică, precum şi din cadrul serviciilor de investigare a criminalităţii economice, de ordine publică, de investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi criminalistică ale inspectoratelor de poliţie judeţene Alba, Bacău, Buzău, Botoşani, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Iaşi, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman şi Vrancea.

Activităţile de control se vor desfăşura împreună cu organe de control din cadrul ANAF- Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva. Acţiunea beneficiază de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş” şi al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

Citește și: Comisia de circulație din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, o altă suliță în coasta clujenilor

Sursa: monitorulcj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.