Eugen Zirbo, șeful de post din Comuna Negreni s-a urcat băut la volan în urmă cu o săptămână și a accidentat mai multe mașini din Poieni. Potrivit datelor oficiale, după ce inculpatul Zirbu ar fi avariat câteva autovehicule din comuna respectivă ar fi avariat și gardul unui sătean.
Ulterior, agent principal de poliție din Negreni, Eugen ZIRBO a încercat să fugă de la locul faptei, dar polițiștii au reușit să-l depisteze și să îl testeze pentru alcolemie, rezultând că avea un grad ridicat în sânge.
Ca urmare a cercetărilor efectuate de autorități, polițistul Eugen Zirbo s-a ales cu un dosar penal, cazul fiind preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. este un dosar de „Cercetarea penală pentru inculpat este efectuată de către procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj. Acesta este acuzat de conducerea cu alcolemie peste limita legala” arată purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.
Matrafoxul si urmarile lui.