După s-a ales cu mustrare scrisă din partea primarului Emil Boc pentru că a amendat cu 500 de lei un clujean care a reclamat problema deșeurilor neconforme din zona Piața Abator, polițistul local Ion Zvunca a decis să-și etaleze nevinovăția în instanță. Zvunca a aruncat cu noroi în toți cei care au stabilit că a acționat contrar atribuțiilor sale și a cerut tragerea acestora la răspundere. În cele din urmă,  magistrații de la Tribunalul Cluj au stopat încercarea polițistului local de a discredita și de a intimida un cetățean care nu a făcut decât să îndeplinească un act civic pe deplin justificat.

În ultimii ani, zona Piața Abator s-a transformat într-un adevărat coșmar ecologic pentru rezidenți. Deșeurile neconforme aruncate în mod necorespunzător la punctul gospodăresc i-au scos din minți pe clujeni și, în ciuda numeroaselor semnale de alarmă trimise prin intermediul aplicației MyCluj încă din 2021, situația a rămas neschimbată. Conform reclamațiilor, la acest punct de colectare a deșeurilor sunt depozitate ilegal diferite elemente de mobilier și resturi de construcții, în ciuda faptului că legislația interzice astfel de practici. De asemenea, există persoane care fie împrăștie deșeurile aruncate, fie hrănesc animalele cu resturi de mâncare aruncate direct pe trotuar, care atrag zeci de porumbei, pisici și chiar rozătoare.

Dezastrul din zona Piața Abator, ignorat de polițiștii locali

În această poveste, protagoniștii negativi au fost, paradoxal, chiar cei meniți să mențină ordinea și curățenia în oraș – polițiștii locali Ion Zvunca și Daniel Hăran. Cei doi nu s-au deranjat să ia în considerare sesizările clujenilor și, ca să se asigure că cei afectați de problema deșeurilor din zonă nu le vor solicita sprijinul cu alte ocazii, au decis să întocmească două procese verbale de contravenție pe numele unui clujean care le solicita sprijinul, pentru a-i pune pumnul în gură. Bărbatul a primit în final două amenzi, de câte 500 de lei fiecare. Mai mult, polițiștii locali solicitau intervenția firmei de salubritate pentru curățarea zonei respective. După ce firma efectua curățenia, polițiștii se deplasau la fața locului și, în mod discutabil, ajungeau la concluzia că sesizările făcute de cetățeni ar fi fost nejustificate. Constatând abuzul, clujeanul a cerut tragerea la răspundere a funcționarilor publici și, după ce au ajuns în comisia de disciplină, Zvunca și Hăran au fost sancționați disciplinar de către primarul Emil Boc cu mustrare scrisă. Daniel Hăran și-a acceptat soarta, însă Ion Zvunca a decis să conteste decizia în instanță.

Polițistul local l-a dat în judecată pe primarul Emil Boc, cerând magistraților de la Tribunalul Cluj să dispună anularea dispoziției privind sancționarea sa disciplinară și raportul Comisiei de disciplină. 

Zvunca a cerut tragerea la răspundere a clujeanului care a reclamat problema

În cererea de chemare în judecată, Zvunca a precizat că susținerile clujeanului care a reclamat situația din zona  Piața Abator sunt „nefondate şi neconforme cu situaţia existentă pe teren” și a solicitat tragerea la răspundere a acestuia. Polițistul local a cerut, de asemenea, tragerea la răspundere a membrilor comisiei de disciplină, după ce aceștia au ajuns la concluzia că Zvunca, alături de colegul lui Daniel Hăran, au chemat firma de salubritate să facă curățenie la punctul gospodăresc și abia după s-au deplasat la faţa locului pentru a vedea dacă sesizarea clujeanului se confirmă. 

Zvunca a contrazis și susținerile comisiei de disciplină referitoare la persoana care își făcea veacul la punctul gospodăresc și împrăștia deșeuri și mâncare pe stradă. Acesta a afirmat că „deși  membrii comisiei de disciplină a concluzionat că polițiștii locali nu au luat măsuri pentru sancţionarea persoanei reclamate, comisia este în eroare”. Polițistul a precizat în fața instanței că  a identificat persoana care a aruncat pâine şi mămăligă la păsări și a constatat că aceasta are probleme psihice, fapt dovedit de o scrisoare medicală prezentată în acest sens. Zvunca a menționat că el și colegul lui, i-au luat declarație persoanei respective, iar aceasta şi-a luat angajamentul că nu va mai hrăni păsările. 

Cât despre amenda de 500 de lei aplicată clujeanului care a reclamat dezastrul din Piața Abator, polițistul local a arătat că procesele verbale de contravenţie întocmite au ridicat prestigiul poliţiei locale. 

Sesizările clujenilor, luate în calcul de Boc 

În întâmpinarea formulată, primarul Emil Boc a motivat că acțiunea de a-l sancționa disciplinar pe Zvunca a avut la bază o sesizare prin care un clujean reclama faptul că polițiștii locali „au încălcat cu vinovăție și cu rea credință îndatoririle de serviciu, exercitând acțiuni de natură să lezeze onoarea și demnitatea instituției, în sensul că nu au cercetat și nu au soluționat cu onestitate sesizările formulate de mai multe asociații de proprietari din Piața Abator, respectiv cele 11 sesizări, privind același subiect, formulate de mai mulți locatari din Piața Abator prin aplicația MyCluj în perioada ianuarie-august 2022 cu privire la efectuarea curățeniei la punctul gospodăresc”.

Instanța a menținut măsura dispusă de primar

În cele din urmă, magistrații au stabilit că sancțiunea disciplinară a fost aplicată în mod legal și a arătat că Zvunca a încălcat cu vinovăție a atribuțiile de serviciu, în sensul de a nu răspunde cetățenilor în termenul de soluționare dispus de șeful ierarhic superior, respectiv în termenul de soluționare de 30 zile prevăzut de Procedura operațională a Direcției Generale Poliția Locală.

„Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul ZI, în contradictoriu cu pârâtul PM CN. Ia act că părțile nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Curtea de Apel Cluj.”, au decis magistrații. 

Ion Zvunca sancționat pentru a doua oară

Reamintim că Ion Zvunca nu se află la prima decizie de sancționare. În anul 2021, acesta a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de trei luni, pentru că ar fi refuzat nemotivat să preia sesizările repartizate în vederea soluționării acestora. În cele din urmă, judecătorii clujeni au hotărât că primarul Emil Boc a fost prea dur și au înlocuit sancțiunea cu o mustrare scrisă. Polițiștii locali spuneau la acea vreme că  Ion Zvunca are un comportament agresiv, un aer de superioritate și este cel care provoacă conflicte de cele mai multe ori. Aceștia au relatat cum Zvunca îi „alinta” cu apelativul „handicapat”, îi amenința cu bătaia și  îi înjura de mamă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.