Ultimii doi ani au aruncat comunele din judet în fruntea clasamentelor celor mai interesante zone de investit din tara. Daca pâna acum Florestiul era considerat un adevarat rai imobiliar, acum polul constructiilor se muta catre Baciu si Apahida.

Se pare ca moda „Floresti” e pe cale de a apune. Daca în primele luni ale anului întreaga localitate se transformase într-un imens santier, toamna îi gaseste pe constructori în impas. Unii dintre cei care vând apartamente în imediata apropiere a orasului se plâng chiar ca lucrarile ar putea fi întârziate din cauza faptului ca multe dintre echipele cu care au lucrat au fugit la Baciu. Obligati de oferta limitata, dezvoltatorii imobiliari au licitat si au ridicat pretul fortei de munca.

Investitorii, între ciocan si nicovala

O alta problema care îi afecteaza pe constructori este legata de scumpirile repetate ale materialelor de constructii. Numai în acest an, potrivit furnizorilor de materiale, pretul unora s-a majorat de doua ori. Unul dintre acestia este destul de sceptic vizavi de sansele investitorilor imobliari de a lucra în profit daca nu majoreaza în perioada urmatoare preturile imobilelor, „desi se vorbeste de o criza si se prevad caderi de preturi, nu cred ca cei care construiesc îsi permit sa micsoreze sumele cerute. Noi am marit deja preturile de doua ori numai în ultimele cinci luni si, probabil, din cauza scumpirii energiei electrice si a gazelor o vom mai face o data în perioada imediat urmatoare”.
De asemenea, reprezentantii patronatului din constructii estimau în urma cu câteva luni o crestere valorica a pietei din domeniu cu cca. 25-30% în 2008. Acestia afirmau ca “piata constructiilor a atins anul trecut nivelul de sapte miliarde de euro, iar pentru acest an Asociatia Româna a Antreprenorilor de Constructii estimeaza o crestere de 25%” .
De asemenea, reprezentantii agentiilor imobiliare vorbesc deja despre o criza de cumparatori, ceea c ear putea conduce la o ieftinire a caselor în perioada urmatoare.
Astfel, în acest moment, investitorii sunt prinsi între ciocan si nicovala, furnizorii promit scumpiri si pentru perioada urmatoare, forta de munca este insuficienta si din ce în ce mai scumpa, iar potentialii clienti cer “reduceri” de preturi.

Adio, Floresti! Hello, Baciu si Apahida!

Sanda Moldovan, presedinta filialei judetene a Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare recunostea în urma cu câteva saptamâni pentru Gazeta ca unele dintre agentii sunt în impas, iar afacerile din domeniu trec printr-o perioada mai putin favorabila. Unul dintre motivele mentionate de presedinta UNAI Cluj a facut indirect referire la situatia din Floresti…construirea de case si blocuri fara sa se fi respectat conditiile elementare pe care un cumparator le-ar putea cere. Lipsa calitatii si faima proasta pe care si-au câstigat-o unele constructii i-au obligat pe constructori sa nu mai recurga la scumpiri.
În aceste conditii, nou-intratii pe piata s-au orientat catre alte zone, preferate si din cauza ca preturile terenurilor nu au ajuns la valoarea celor din Floresti, de 100-200 euro mp.

Nimic nou pe frontul de Vest

Stirea ca Banca Nationala va restrictiona creditarea si va scumpi creditele au declansat o noua , dar vremelnica „perioada de glorie” a vânzarilor de imobile. Majoritatea constructorilor care au de vândut apartamente si case în Floresti se plâng ca vor ramâne cu imobilele în constructie pentru care nu reusesc sa obtina în cel mai scurt timp actele necesare vânzarii, în special extrasul de carte funciara. De asemenea ei afirma ca si taranii care nu si-au vândut parcelele pâna în acest moment vor ramâne cel mai probabil cu ele. Calin Muresan, de exemplu ne asigura ca faima Florestiului se va schimba. „ Nu se vor mai putea construi locuinte atât de apropiate ca si pâna acum. Primarul nu ne mai da voie (Ioachim Vancea n.r.). Terenurile dintre blocuri nu se mai pot vinde, de fapt, în zona, de la începutul anului nu s-a mai vândut aproape nicun teren, mai ales în zonele în care se construieste. Au asteptat sa le creasca presurile si acum vor ramâne cu ele”, a afirmat el.
La un alt santier, un sef de echipa, Nicu, asigura ca, desi pâna acum au înghesuit cladirile nu o vor mai face. „ De acum ne cer sa facem un parc între blocuri. Altfel, nu merge”.
De asemenea, pe un santier de pe strada Cetatii, la biroul de vânzari, reprezentanta beneficiarului lucrarii explica întârzierea finalizarii lucrarilor:” am fi terminat deja dar, ca în tot Florestiul, de altfel, echipele au preferat sa se mute pe santierele din Baciu, mai noi, unde sunt platiti mai bine, probabil. Oricum e foarte greu sa gasesti oameni liberi acum pentru a termina lucrarea…Toti sunt prinsi”. Într-adevar, în ultimul an criza de muncitori din constructii a facut ca salariul unui zidar sau al unui faiantar sa sara peste 2.000 de lei.
Multi dintre investitorii din Floresti au apelat, în aceste conditii la serviciile unor echipe venite din alte zone, din Maramures, Salaj sau Bistrita, în special. Ei le acorda angajatilor cazare si mâncare. De obicei acestia locuiesc, uneori împreuna cu familiile, într-unul sau altul dintre apartamentele din blocurile aflate în constructie.

Baciu low-cost, Apahida la orizont

În ultimele luni alte doua zone din apropierea Clujului au anuntat investitii private de amploare: Baciu si Apahida. Pe lânga acestea se prefigureaza intentia de a se realiza un cartier si la Chinteni.
Deja preturile promovate de constructori pentru Apahida si Baciu concureaza cu cele din Floresti si, official, sunt sub 700 euro/mp. Din pacate în toate aceste zone, de cele mai multe ori, sumele anuntate nu corespund cu cele reale care sunt mascate elegant cu deja cunoscutul “preturi începând de la”. De asemenea, ofertele anuntate de catre agentiile imobiliare sunt, de cele mai multe ori, fictive, menite doar de a atrage nu si de a-I satisface pe eventualii clienti.
Brokerii imobiliari asigura ca si apartamentele din zonele noi se vor vinde si ca, cel mai probabil, bancile vor acorda credite si în perioada urmatoare, dat fiind faptul ca unele dintre ele colaboreaza deja cu investitorii imobiliari în realizarea ansamblurilor rezidentiale de lânga Cluj. Deja se discuta despre solutii menite sa le faciliteze românilor obtinerea de împrumuturi, una dintre acestea fiind prezentata la un recent târg de credite: plata esalonata a avansului marit, cerut de BNR din octombrie.
Desi comuna Baciu a pierdut de curând fondurile alocate pentru realizarea canalizarii, comuna promite sa se transforme în cel mai scurt timp într-un cartier de talia celui din Floresti. De fapt, atât aceasta comuna, cât si Apahida urca vertiginous în topul localitatilor care au eliberat autorizatii de constructie pentru urmatorul an, 2009.

Ligia Popa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.