Pompiliu Bota a fost condamnat in mod ilegal

 Legea avocaturii a fost in aşa fel conceputa incat doar licenţiatul in drept care a susţinut un examen de accedere in unul dintre barourile UNBR poate profesa. Controversatul proces in urma caruia Bota Pompiliu, creatorul barourilor paralele, a fost condamnat la inchisoare cu suspendare arata inca o data ca „legea nu-i tocmeala” dar ca uneori interpretarile ei sunt atat de diferite incat nu poate fi egala pentru toţi. Gazeta de Cluj va prezinta principalele motive ale condamnarii precum şi principiile de drept incalcate in luarea hotararii judecatoreşti.

In data de 5 aprilie 2012 Judecatoria Deva decidea condamnarea lui Pompiliu Bota, preşedintele UNBR şi creatorul unor noi barouri, la pedeapsa inchisorii pentru şase lui cu suspendare şi plata unor cheltuieli catre stat, pentru exercitarea fara drept a profesiei de avocat.  Chiar daca l-a condamnat, prima instanţa a respins cererea procurorului prin care se dorea anularea decizii emise pentru primirea in profesie a lui Pompiliu Bota şi Susan Lucian, precum şi cele de infiinţare a Cabinetelor Individuale de Avocatura pe numele acestora, ca fiind lipsita de obiect. Decizia nefiind definitiva, a fost atacata cu recurs, instanţa competenta fiind Curtea de Apel Alba. La data de 29 mai 2012, Curtea de Apel Alba respingea recursul declarat de catre Pompiliu Bota şi, pe cale de consecinţa, acorda autoritate de lucru judecat sentinţei primei instanţe. Interesant este faptul ca ramanerea definitiva a sentinţei Judecatoriei Deva, face ca aceasta sa fie prima condamnarea a unui avocat pentru exercitarea fara drept a profesiei inca din anul 2003. Pana la acest moment, din sutele de cauze asemanatoare judecate de multe instanţe din ţara, cele mai multe fiind finalizate cu soluţii de achitare. Şi mai curios este faptul ca aceeaşi Curte de Apel Alba, care a respins recursul lui Pompiliu Bota, a acordat soluţii de achitare in precedentele patru cauze asemanatoare pe care le-a judecat in ultima perioada. Cu alte cuvinte, pentru justiţia nu este egala pentru toata lumea, chiar şi atunci cand subiecţii sunt avocaţi.


Au aplicat retroactiv legea pentru a-l reduce la tacere

Conform principiilor dreptului penal, aplicarea retroactiva a unei legi este posibila doar atunci cand aceasta este in favoarea inculpatului. Ramasa definitiva in urma respingerii recursului, sentinţa pronunţata de Judecatoria Deva in cauza lui Pompiliu Bota este bazata pe aplicarea in speţa a unui articol din Legea 255/2004 (intrata in vigoare la data de 26 iunie 2004) care a modificat Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. In motivarea sentinţei se arata faptul ca „…persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate in baza altor acte normative sau care au fost infiinţate in baza unor hotarari judecatoreşti sa desfaşoare activitaţi de consultanţa, de reprezentare sau de asistenţa juridica, in orice domenii işi inceteaza de drept activitatea şi, de asemenea cu aceeaşi data, inceteaza de drept efectele oricarui act normativ, administrativ sau jurisdicţional (hotarari judecatoreşti) prin care au fost recunoscute ori incuviinţate activitaţi de consultanţa, reprezentare şi asistenţa juridica in mod contrar dispoziţiilor din Legea nr. 51/1995”.

Pana la acest moment, jurisprudenţa instanţelor de judecata statua ca interdicţia impusa de legea din 2004 nu putea viza o structura infiinţata de 2003 de un ONG care a primit abilitatea, printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, de a infiinţa barouri. In cauze asemanatoare, alte instanţe de judecata au aratat şi faptul ca neexistand vreun act normativ care sa fi desfiinţat barourile infiinţate anterior de asociaţia lui Bota, acestea funcţioneaza in continuare. Aplicarea unei legi pentru trecut in defavoarea unui inculpat, in speţa Pompiliu Bota,  este o incalcare a principiului retroactivitaţii legii penale, care poate produce efecte doar pentru viitor.

In motivarea sentinţei sale, judecatorul de fond a aratat modul in care s-a respins principala aparare a lui Bota: „Apararile inculpatului Bota Pompiliu in sensul ca ar fi avut dreptul sa practice profesia de avocat şi implicit sa efectueze actele de inlesnire aratate mai sus sunt nefondate, intrucat autorizarea generica ce i-a fost data de instanţele de judecata, cu ocazia infiinţarii asociaţiilor sus menţionate in sensul de infiinţare barouri… nu poate echivala in niciun caz cu autorizarea dreptului de a infiinţa cabinete de avocatura şi nici cu autorizarea dreptului de a desfaşura activitaţi specifice profesiei de avocat. Chiar şi prin absurd, daca ar fi sa acceptam o concluzie contrara barourile au fost infiinţate de inculpat inainte de data intrarii in vigoare a Legii nr. 255/2004, iar dupa aceasta data continuarea practicarii activitaţilor specifice profesiei de avocat in cadrul acestor baroruri a devenit infracţiune..” In continuarea motivarii, judecatorul de la Judecatoria Deva a respins acuzaţiile lui Bota privitoare la faptul ca „barourile tradiţionale nu sunt legal infiinţate, ca au fost desfiinţate prin Legea nr. 3/1948”, cu urmatoarele argumente: „aceasta aparare a inculpatului este in mod vadit nefondata, din urmatoarele considerente: Din insaşi denumirea acestei legi rezulta ca actul normativ nu a desfiinţat, ci doar a schimbat denumirea asociaţiilor profesionale ale avocaţilor, fiind intitulata Legea nr. 3/1948 pentru desfiinţarea Barourilor şi infiinţarea Colegiilor de Avocaţi din Romania (…) din toata succesiunea in timp a actelor normative enumerate mai sus rezulta ca formele de organizare ale profesiei de avocat, fie ca s-au numit barouri sau colegii nu au fost desfiinţate niciodata in Romania, ca acestea au avut in principal aceleaşi atribuţii, ca activitatea de avocatura nu a fost desfiinţate niciodata in Romania, iar organizarea şi exercitarea profesiei de avocat in aceasta ţara a avut un caracter de continuitate. Aşa fiind, apararea inculpatului, in sensul ca aşa-zisele barouri infiinţate de acesta sunt singurele constituite in mod legal şi, pe cale de consecinţa, a avut şi are dreptul de a exercita profesia de avocat este in mod evident nefondata”.

Faţa de cele reţinute, Pompiliu Bota a fost condamnat la 6 luni de inchisoare, cu suspendare. Ca masuri speciale, lui Pompiliu Bota i s-au interzis anumite drepturi pe perioada de suspendare condiţionata a pedepsei, dar nu i s-a pus in vedere ca nu mai are dreptul de a conduce UNBR a carui preşedinte este şi de a emite acte specifice profesiei de avocat, in desfaşurarea funcţiei sale.

 Bota a mai caştigat la CEDO

Avocatul Pompiliu Bota, creatorul barourilor paralele, care numara in prezent peste 2500 de avocaţi, a reuşit sa demonteze la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, “farsa” judiciara prin care a fost “executat juridic”, ca urmare a faptului ca a infiinţat primele barouri paralele. Prin Hotararea din 4.11.2008, CEDO a constatat ca Pompiliu Bota a fost condamnat nejustificat la doi ani de inchisoare, cu suspendare, de catre Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a condamnat Romania pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil. Petentului Bota i s-au acordat daune de 16.000 euro.
Dupa ce inginerul jurist Pompiliu Bota a infiinţat in 2002, in baza unor hotarari judecatoreşti irevocabile, cateva asociaţii cu dreptul de a deschide barouri de avocaţi, el a devenit un duşman declarat al barourilor de avocaţi tradiţionali, care au incercat sa-l desfiinţeze. La finele lui 2002, ex-procurorul general al Romaniei, Joiţa Tanase (personaj acuzat de justiţie politica de intreaga societate civila şi aflat intr-o stare de incompatibilitate faţa de Bota, intrucat figura in tabloul de avocaţi al Baroului Braşov), a promovat patru recursuri in anulare impotriva lui Pompiliu Bota.

Andrei Tomoş

1 COMENTARIU

  1. incredibil in ce tara traim. judecatorul Chelcea Constantin de la judecatoria Deva, este un fost politist despre care presa a scris ca afalsificat mai multe expertize. adevaratul infractor a ajuns judecator. practic s-a incalcat conditia bunei reputatii, presa sesizind ca ex militianul este de fapt un tip care nu prezinta probitate morala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.