Ponta: Basescu a avut un discurs dezamagitor

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că mesajul adresat de preşedintele Traian Băsescu românilor a fost "dezamăgitor" şi fără legătură cu realitatea.

Ponta a spus că nimic din ce a spus preşedintele în intervenţia de miercuri seară nu a avut legătură cu ce se întâmplă în realitate în ţară.

"A fost un discurs dezamăgitor. Nu a spus absolut nimic şi niciun cuvânt rostit de el nu a avut legătură cu ceea ce se întâmplă în România", a afirmat preşedintele PSD.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că şi-a creat impresia că pentru o parte din români s-a creat o "ruptură" cu preşedintele, el precizând că prima sa obligaţie este de a restabili "legătura de încredere" cu aceia care şi-au pierdut-o.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.