Cu cămătarii de campanie suflându-i în ceafă și cu PRO România interzisă la guvernare, deși a sărit cum-necum ”pârleazul” europarlamentarelor, Victor Ponta are nevoie ca de aer de o ”legendare” a sinecurilor pe care ar urma să le primească pentru a-și mai ține creditorii politici în frâu. Iar după ce au dat sfoară în țară că se vor instala din nou la butoanele Ministerului de Interne, puținii ”pontiști” care mai supraviețuiesc pe la marginea sistemului acreditează acum varianta de lucru a preluării Ministerului Justiției! Ceea ce, ținând cont că atâția alți ”greuceni” ai politicii sau mediului de afaceri nu și-au încheiat încă socotelile cu ”Republica procurorilor” sau cu instanțele de judecată, chiar că ar reprezenta un interes maxim, scrie Cătălin Tache în national.ro.

Numai că și dacă ”minunea” minuțios  propovăduită din anturajul liderului PRO România s-ar petrece până la urmă cu adevărat, chiar că niciunul dintre potențialii ”clienți” ai acestui scenariu politic nu prea are de ce să-și facă iluzii, din moment ce ”alesul” este nimeni altul decât Robert Cazanciuc… Cel de pe care Ponta a început să șteargă vârtos ”praful” uitării, sperând că astfel, frumos ambalat mediatic, l-ar mai putea  prezenta barem încă o dată drept ”viitor ministru al Justiției”!

02 03 14 S a aflat! Ponta e ”sifon”, nu ”acoperit”!

Chiar dacă și el este probabil convins că șansele de reușită ale planului sunt minime! Mai ales că în ciuda ”legendării” asidue a tot felul de ”susțineri” externe mai mult sau mai puțin oculte, adevărul este că Victor Ponta nu este ofițer acoperit al niciunui serviciu secret! Ci doar cel mult o ”sursă” gata ”scofâlcită”, deja ”stoarsă” informativ  mai ceva decât ”lămâia” Ghiță, dar nici măcar una ”autorizată”, după cum susțin sursele noastre… Ceea ce în limbajul lui ”Portocală” s-ar putea traduce cel mai exact prin ”sifon”…

Vrea Justiția! Pentru Cazanciuc!

După ce ”puciul pontist de la Interne” a eșuat încă dinainte de a începe, cu toate că postul de ministru a fost eliberat la timp de Carmen Dan, liderii PRO România au găsit de îndată o nouă ”țintă” pe care să o prezinte ca și intrată ”în portofoliul” formațiunii lui Victor Ponta. Cel care deja nu se mai poate baza doar pe sprijinul ideologic al nașilor George Maior și Gabriel Oprea, având deja nevoie disperată și de o ”platformă” concretă de unde să-și asigure susținătorii din campanie că  oamenii  lui ”sunt pe cai mari” și drept urmare nu vor rămâne datori pentru multă vreme…

Însă Cazanciuc a pierdut oricum de mult ”ultimul tren”, după ce s-a deplasat degeaba peste Ocean pentru a fi instruit de George Maior și de către doi agenți de influență americani apropiați de tabăra democrată în vederea preluării conducerii Direcției Naționale Anticorupție de la Laura Codruța Kovesi. Astfel că și ”resetarea” lui Cazanciuc, una  mult trâmbițată în anumite medii în ultimele zile se va dovedi cel mai probabil un nou ”fâs” made Pro România…

”Umflat” de  Băsescu

După neașteptata și cel mai probabil frustrata mișcare a rezervistului Silviu Predoiu, deja Victor Ponta se autoamăgește cum că s-ar fi cocoțat iarăși ”în copacul” sistemului, de parcă un om pe care Sebastian Ghiță îl convoca la Belgrad ca să livreze niscai fotografii propagandei de la București ar putea conta vreodată în această lume atât de sofisticată… Mai mult chiar, fostul premier care a predat necondiționat Palatul Victoria deși avea în spate susținerea unei majorități parlamentare pur și simplu zdrobitoare la acea dată a ajuns acum să profite până și de ”urechelile” primite de la Traian Băsescu…

Cu toate că inițiații sistemului știu foarte bine că fostul președinte jucător l-a ”umflat” ditamai ”ofițerul sub acoperire” doar pentru a-și crește el singur ”gradele” că l-a pus cu botul pe labe pe ”Motănelul” politicii românești. Cel care în niciun caz nu este ofițer acoperit, așa cum îi place să fie ”bârfit”… Și nici măcar ca ”sursă” nu mai pare a avea credibilitatea necesară, din moment ce, după cum rezultă din ultimele informații intrate în posesia noastră, cam toți potentații  zilei, asta ca să nu mai vorbim de adevărații băieți deștepți ai sistemului refuză fie și cu delicatețea aferentă să-și mai piardă vremea la tot felul de ”șuete informative”  alături de Victor Ponta… Cel care ar face bine să aibă ceva mai multă grijă cu ”pianul acoperirii” pe scări, că dacă se sparge va face un zgomot greu de acoperit chiar și cu sprijnul ”logistico-financiar” al ”cămătarilor din campanie”…

Sursa: national.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.