Guvernul va constitui un grup de lucru interministerial care să evalueze efectele reale ale reducerii TVA la pâine, măsură ce va intra în vigoare pe 1 septembrie, a declarat miercuri premierul Victor Ponta, la Conferinţa Naţională a Morarilor şi Brutarilor, organizată la Romexpo.
Rezultatele evaluării, care va urmări în ce măsură s-a redus evaziunea fiscală şi cum au evoluat încasările la bugetul de stat, vor fi cunoscute peste 9-12 luni, a spus Ponta.

„Dacă se va dovedi un proiect de succes, în mod sigur putem extinde acest sistem şi la alte produse alimentare. Deci, practic, de succesul şi de parteneriatul dintre noi şi producătorii din industria de panificaţie depinde soarta celorlalţi din industria alimentară – vorbesc de carne, de alte produse la care putem aplica acelaşi sistem de TVA redus, tot în ideea combaterii evaziunii fiscale şi de a avea o fiscalizare şi o competiţie corecte”, i-a atenţionat premierul pe reprezentanţii industriei de panificaţie.

El a subliniat că există o diferenţă dintre „realitatea contabilă” şi rezultatele reale ale unor măsuri în economie.

„E o bătălie pe care o purtăm în fiecare zi – şi Daniel Chiţoiu şi membrii Guvernului – între realitatea contabilă şi realitatea-realitate. E adevărat, contabil pierdem bani, acum că am redus TVA, şi noi de fiecare dată spunem că lumea nu trăieşte numai după realitatea contabilă – mama mea o să se supere pe mine, că e contabilă şi o s-o ia ca pe un atac – nu la asta mă refeream, ci la faptul că sunt măsuri economice, care, e adevărat, pe hârtie aduc pierderi pentru buget, aşa cum sunt măsuri economice care pe hârtie ne-au adus câştiguri pentru buget şi, în realitate, nu s-a întâmplat acest lucru”, a explicat şeful Guvernului.

Ponta a evocat un studiu potrivit căruia majorarea „pe hârtie” a TVA de la 19% la 24% – cu cinci puncte procentuale – a antrenat majorarea încasărilor din TVA cu 1,5%.

„Nu ţine calculul matematic cu realitatea de zi cu zi şi vreau să cred că, în parteneriat cu dumneavoastră, vreau să facem chiar un grup de lucru interministerial, cu cei doi miniştri, cu reprezentanţii patronatelor, ca să vedem ce se va întâmpla în practică de la 1 septembrie în aplicarea acestei măsuri. Nu ştiu dacă chiar atât de mult va scădea evaziunea fiscală, vreau să scadă. Nu ştiu dacă chiar atât de mult va scădea preţul la pâine, vreau să scadă. Cred că prin mesajul pe care l-am dat avem şanse să dovedim că a fost un proiect de succes”, a adăugat Victor Ponta.

Guvernul a adoptat marţi o ordonanţă simplă în baza căreia TVA pentru pâine va fi redusă la 9%. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.