Guverne stabile şi prietene în România, Serbia, Bulgaria sunt absolut necesare pentru relaţiile regionale, a subliniat vineri premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său sârb, Ivica Dacic, care a susţinut, la rândul său, că prietenia dintre Serbia şi România „va fi cheia stabilităţii din Balcani”.
„Cu acest prilej, al prezenţei premierul sârb la Bucureşti, vreau să-mi exprim satisfacţia pentru evoluţiile pozitive ale celorlalte ţări vecine României. M-am bucurat foarte mult şi am adresat felicitări noului prim-ministru, noului guvern din ţara vecină, Bulgaria. Guverne stabile şi prietene în România, în Serbia, în Bulgaria sunt absolut necesare pentru relaţiile noastre regionale”, a afirmat Victor Ponta.
El şi-a exprimat satisfacţia pentru învestirea noului guvern şi a noului prim-ministru din Republica Moldova, Iurie Leancă, arătând că este un Executiv proeuropean.
„Cred că alături de premierul Dacic, de premierul Oreşarski, de premierul Leancă şi toţi ceilalţi şefi de guvern din regiune, tineri şi pragmatici, putem să colaborăm mai bine. Vreau să-l asigur (pe premierul Dacic – n.r.) că la Bucureşti Serbia va avea întotdeauna numai prieteni”, a spus Ponta.
Premierul sârb, Ivica Dacic, a pledat, la rândul său, pentru soluţionarea tuturor problemelor dintre Belgrad şi Bucureşti, referindu-se cu precădere la situaţia minorităţii române din Serbia.
„În orice caz, în urmă cu zece ani, când am fost în vizită în România, am auzit că românii afirmă că au doi prieteni: Marea Neagră şi Serbia. Noi, din păcate, n-avem mare. Dar avem în schimb România. Aşa încât sper că această prietenie a noastră va fi cheia stabilităţii din Balcani”, a concluzionat Dacic.
Cu prilejul vizitei la Bucureşti, Ivica Dacic, care deţine şi portofoliul Internelor în ţara sa, a semnat cu ministrul român de Interne, Radu Stroe, un protocol privind înfiinţarea şi funcţionarea unui punct comun de contact la frontiera de stat româno-sârbă. AGERPRES