Fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, susține că numele de România înseamnă țara iobagilor, a slugilor, acesta fiind dat de Principatelor Unite ale Valahiei și Moldovei, de către Oculta Mondială, cu sprijinul Parlamentului de la București, în ziua de 24 ianuarie 1862.

Gheorghe Funar, fiind cel mai mare fan al poporului ales, mai exact „poporul primordial get”, a cerut ca numele țării noastre să se schimbe cât mai urgent, dând exemplu India, care au anunțat că vor să schimbe denumirea țării în Bharat, numele avut în Antichitate.


„La începutul lunii septembrie a.c., cel mai numeros popor din lume a hotărât, prin conducătorii săi autohtoni, să schimbe denumirea țării din India în Bharat, numele avut în Antichitate. Numele de India a fost dat țării de către coloniștii englezi.
A venit vremea ca să fie înlăturate toate urmele de stăpânire străină și să fie rescrisă Adevărata istorie a acestei țări unde „Vedele” au fost duse de Poporul Primordial Get, cu cel puțin 2.000 de ani î.Hr. Istoria strămoșilor noștri Geți a fost și este falsificată de cei din autointitulatul „popor ales” care ascunde Adevărul despre Țara Primordială Geția, Poporul Primordial Get, Limba Primordială Getă (din care se trag: limba latină, greaca, franceză, germană, engleză ș.a.), Alfabetul Primordial Get, Scrierea Primordială Getă, Cifrele Primordiale Gete, Religia Primordială Monoteistă Getă, Civilizația Primordială Getă, Cultură Primordială Getă, Imperiul Primordial Get, Capitala Primordială Sarmisegetusa (cu suprafața de 400 ha), cu orașul său subteran (care există în județul Hunedoara lângă orașul Hațeg), Centrul Spiritual Primordial din Munții Orăștiei (cu identitatea falsificată de Sarmisegetusa Regia), „roirile” Poporului Get (din anii 4000 î.Hr. și 2000 î.Hr.) pe toate continentele”, a precizat Funar.


Numele de Dacia dat țării noastre de către asasinii istorici și mincinoșii științifici oficiali este o identitate falsă pentru Geția, Țara Primordială cu o vechime de cel puțin 10.000 de ani!

Mai mult, fostul edil a mai precizat că furtul identității Poporului Primordial Get și a Geției este cea mai mare crimă din Istoria Omenirii.


„În loc de provincia Dacia Romană (106-258 d.Hr.), care a reprezentat circa 15% din teritoriul Geției, s-a scris și se vorbește de Dacia.
Adevărul este că nu a existat în Istoria Geției Edenice o țară cu numele Dacia, nici poporul dac, nici dacii, nici limba dacă, nici alfabetul dac și nici scrierea dacă! Toate acestea sunt falsuri patronate de Academia Română, înființată la porunca Alianței Israelite Universale și susținute de monarhia evreiască. Numele de România, care înseamna țara iobagilor, a slugilor, a fost dat Principatelor Unite ale Valahiei și Moldovei, de către Oculta Mondială, cu sprijinul Parlamentului de la București, în ziua de 24 ianuarie 1862.
Locuitorii din Grădina Maicii Domnului nu mai trebuie să accepte numele de iobagi sau de slugi, în Adevărata Țară Sfântă! După exemplul Indiei, a venit timpul ca și în țara noastră să se afle Adevărul Istoric și în anul electoral 2024 să fie dezbătută și hotărâtă schimbarea denumirii țării noastre din țara iobagilor, România, în Geția, Țara Primordială, Adevărata Țară Sfântă așezată de Dumnezeu în Grădina Maicii Domnului!Partidul România Noastră face apel la toate partidele politice și la toți candidații la alegerile din anul 2024 să acționeze pentru schimbarea denumirii țării din România (țara iobagilor sau a slugilor) în Geția (Țara stăpânilor și a celor înțelepți), precum și pentru înlăturarea jugului colonial al Uniunii Europene și al S.U.A”, a conchis Gheorghe Funar.

Citește și: Dascălii buni nu își permit să trăiască în Clujul devenit prea scump

2 COMENTARII

  1. Totuși:
    Tăblițele de la Tărtăria – deocamdată cea mai veche scriere din lume (nenumărate studii din România și, mai ales, din străinătate)
    Vedele și cultura ariană – sînt din Europa, mai precis din Spațiul Carpatic (The Cambridge History of India, vol 1, pg 65-68) (flora și fauna din Vede se potrivesc doar aici)
    Geți, daci, traci, goți, sarmați, sciți, valahi/vlahi…mai tîrziu români, toate sînt nume date aceluiași popor cu istorie nu veche, cu istorie străveche.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.