Avocatul Mihai Teaha, liberal marcant al PNL Cluj şi consilierul de suflet al lui Horea Uioreanu, este cel care a intermediat o şpagă de 20.000 de lei către preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj. Una dintre investiţiile importante făcute recent de Teaha este o casă în valoare de 500.000 de euro pe strada Braşov, situată în cel mai bine cotat cartier al Clujului, Andrei Mureşanu. Casa este în renovare în acest moment, aşa cum se poate vedea în poza alăturată. Mihai Teaha este cunoscut clujenilor ca artizanul exproprierilor pentru construirea Autostrăzii Transilvania, unul dintre beneficiarii sfaturilor sale fiind Cornel Revnic, coleg de partid şi client al lui Teaha.

 

Mihai Teaha, consilierul său cel mai apropiat, a fost avocatul lui Horea Uioreanu în dosarul referendumului fraudat de fiul vitreg al Ministrului Apărării, Samson Dumitru, care este azi pe rolul Tribunalului, dar şi avocatul lui Alexandru Uioreanu, fiul lui Horea Uioreanu, condamnat pentru trafic de droguri. Tot Teaha este puntea de legătură dintre Uioreanu şi Ştefan Cadar, patronul firmei de transport Fany, judecat astăzi pentru dare de mită.

 

Contribuţia lui Teaha în dosarul ”Mită la CJ Cluj”

Implicarea avocatului Mihai Teaha în cadrul dosarului “Mită la CJ Cluj” a dus cazul la Curtea de Apel Cluj. Conform celor arătate de procurori în motivarea arestării lui Horea Uioreanu, avocatul Mihai Teaha, consilier al lui Horea Uioreanu, i-ar fi propus acestuia să simuleze decontarea unei sume de peste o sută de mii de lei către firma MGS Group SRL, cea care construieşte din 2009 tronsonul de drum Răchiţele Ic – Ponor. Patronul firmei MGS Group SRL era Ştefan Băicoci, tatăl lui Alin Băicoci, membru PNL Cluj şi apropiat al lui Mihai Teaha.

“Există indicii că, în contextul elaborării proiectului ce a stat la baza HCJ 210 din 28 august 2012 pentru modificarea şi completarea HCJ 225 din 22.11.2007 privind aprobarea cofinanţării proiectului „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor”, proiect aflat în derulare la nivelul instituţiei judeţene, suspectul Teaha Mihai, avocat în Baroul Cluj şi consilier apropiat al preşedintelui CJ Cluj, i-a propus acestuia ca în cadrul cheltuielilor decontate din sumele acordate de CJ Cluj de la buget pe partea de participare la cheltuielile neeligibile să fie alocată în plus suma de 101.449,62 lei, ce urma a fi justificată fictiv prin emiterea unor facturi către antreprenorul MBS Group SRL de către societatea Desk Impex SRL Sighişoara, societare ce aparţine numitului Băicoci Gheorghe, tatăl lui Băicoci Alin, apropiat al avocatului Teaha Mihai şi al preşedintelui CJ Cluj. Fiind de acord cu propunerea făcută, suspectul Uioreanu Horea Dorin a întreprins demersurile necesare şi finalizate la data de 28 august 2012 când a fost adoptată HCJ 210 pentru aprobarea cofinanţării proiectului “Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor”, prin care s-a alocat de la bugetul CJ Cluj suma totală de 12.311.229,89 lei fără TVA .

Banii s-au scurs apoi către Horea Uioreanu prin firma SC Desk Impex, care a emis trei facturi în baza încherii fictive a unor utilaje de construcţii către MBS Group, facturi ce acopereau suma virată din bugetul Consiliului Judeţean Cluj către firma lui Băicoci. Emisarii banilor au fost consilierii cei mai apropiaţi ai lui Uioreanu, singurii în care avea încredere, nimeni alţii decât avocatul Mihai Teaha şi Răzvan Pop.

”Ulterior, la înţelegere cu Băicoci Alin şi cu tatăl acestuia, SC Desk Impex a emis un număr de 3 facturi fiscale în valoarea totală de 101.449,62 lei ce au atestat fictiv închirieri de utilaje către antreprenorul MBS Group SRL. Facturile au fost încasate la finele anului 2012 şi începutul anului 2013. După achitarea taxelor datorate la bugetul de stat aferente facturilor, reprezentantul SC Desk Impex a trimis preşedintelui CJ Cluj în două tranşe, suma totală de 33.675 lei, din care 20.000 lei prin intermediul avocatului Teaha Mihai şi 13.675 lei prin intermediul consilierului Pop Răzvan Marius”, precizează procurorii DNA Cluj, în referatul de arestare a lui Horea Uioreanu.

Problemele la drumul Ic Ponor – Răchiţele sunt foarte mari şi astăzi. Instituţiile statului au fost sesizate de Consiliul Judeţean Cluj în privinţa drumului Răchiţele – Ic Ponor, despre faptul că banii publici s-au scurs în buzunare private. Plângerile nu au fost depuse, bine înţeles, de Horea Uioreanu. De asemenea, consilierul judeţean şi preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat duminică, 1 iunie, că i-a cerut lui Uioreanu să rezilieze contractul cu MBS Group.

 

Teaha şi latifundiarul din Ciurila

Numele lui Teaha se leagă de un alt scandal celebru al Clujului, el fiind avocatul lui Cornel Revnic, fostul cioban din Ciurila, ajuns latifundiar cu ajutorul prietenilor săi din PNL Cluj, care l-au ajutat să „ghicească” ce terenuri să cumpere pentru a le vinde ulterior la supra-preţ, în cadrul exproprierilor pentru construirea Autostrăzii Transilvania. El a cumpărat numeroase terenuri în zona Făget, în apropiere de autostradă, de la oameni care nu cunoşteau adevăratul lor potenţial şi le-a scos la vânzare prin firma Baroc Grup Imobiliar. În 2006, Revnic deţinea – conform unui interviu acordat presei – peste 1.000 de hectare de teren răspândite în toată ţara. Sfătuitorul său a fost Mihai Teaha, de altfel cunoscut ca artizanul exproprierilor făcute pentru construirea Autostrăzii Transilvania.

De asemenea gaşca de liberali de la Piscicola îi este apropiată lui Revnic, avocatul său, Mihai Teaha, fiind în consiliul de administraţie al societăţii, alături de Elena Ceuşan, fosta soţie a  lui Horea Uioreanu. Mihai Teaha a fost  partener de afaceri cu Revnic în cadrul firmei „Servicii Agricole SRL”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.