Gheorghe Moldoveanu, directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, a declarat corespondentului AGERPRES că momentul este „la fel de important ca acela când s-a pus piatra de temelie, de către Anghel Saligny, a portului nou” şi va marca „în mod cert” o relansare în lumea afacerilor acestui punct nodal pe ruta transportatorilor de mărfuri între est şi vest, nord şi sud. În baza noului statut de port liber, transportatorii şi operatorii comerciali beneficiază de regim vamal special, ceea ce induce simplificarea formalităţilor vamale pentru mărfurile aflate în tranzit.

Practic, transportatorii şi operatorii sunt scutiţi de acum de corvoada depunerii declaraţiilor vamale pentru mărfurile străine, aflate în tranzit prin port, iar pentru cele româneşti destinate exportului, consumului sau utilizării în incintă, se întocmesc formalităţi simplificate de evidenţă operativă, măsuri ce vor duce la reducerea timpilor de staţionare a mărfurilor şi navelor şi implicit a tarifelor percepute.

Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.