Se conturează o poveste cu iz de partipriu politic și jocuri de culise între reprezentanți locali ai USR și cei ai noului partid SENS, în contextul scandalului iscat în jurul închirierii unui spațiu în centrul Clujului către ONG-ul Uniunea Vatra Românească. Dacă în urmă cu două zile consiliera locală USR, Alexandra Oană, a tras primul semnal de alarmă, acuzând — fără probe concrete — că organizația ar fi „fără valoare” sau chiar „extremistă”, astăzi, SENS vine cu „artileria grea” și condamnă public ONG-ul, cerând Primăriei să-i retragă contractul.

Tonul a fost dat de Alexandra Oană, într-o intervenție mai degrabă politică decât constructivă, în care nu a venit cu soluții sau propuneri clare privind gestionarea și clasificarea ONG-urilor care primesc spații publice. Cu un discurs de tip „portavoce de serviciu”, consiliera a lansat acuzații voalate, dar nu a cerut evaluări transparente sau un sistem clar de repartizare a acestor spații, lăsând loc de interpretări și manevre ulterioare.

Și, exact cum era de așteptat, partidul SENS a intrat în scenă, preluând mesajul și transformându-l într-o campanie publică: condamnă Vatra Românească, fără să aducă dovezi noi sau clare, dar cu o retorică adaptată perfect vremurilor – „extremismul” fiind eticheta preferată pentru orice entitate incomodă.

Ironia? În lipsa unei evaluări reale, SENS acuză un ONG de lipsă de activitate, dar și de activitate periculoasă în același timp. Niciuna din pozițiile publice nu vine cu o propunere solidă pentru a schimba sistemul de atribuire a spațiilor publice, dar condamnarea funcționează ca o armă eficientă de imagine. Mai ales când vine la pachet cu insinuarea că primarul Clujului susține indirect o organizație „toxică” doar pentru că nu i-a fost reziliat contractul.

În spatele fumigenelor moraliste și discursurilor despre valori democratice se întrevede o coregrafie politică atent regizată: un USR-ist dă tonul, SENS dansează, presa amplifică, iar în lipsa unei dezbateri reale despre reformarea modului în care sunt sprijinite ONG-urile locale, singurii care pierd sunt chiar cetățenii și inițiativele civice autentice.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.