Punctul culminant al vizitei Papei Francisc in România va fi beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici martiri, un eveniment care va avea loc pe Câmpia Libertăţii din Blaj, la finalul unui proces canonic derulat pe durata a 20 de ani. Papa Francisc va fi al doilea suveran pontif care vine în România, la două decenii de la călătoria istorică a lui Ioan Paul al II-lea. Este un eveniment extrem de important pentru cei aproximativ un milion de romano-catolici şi 200 de mii de greco-catolici din ţara noastră. Dar şi pentru cei peste 85% dintre români care sunt de confesiune ortodoxă.

În 19 martie 2019, Cardinalul Angelo Becciu, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților de la Vatican, a fost primit în audiență de către Papa Francisc și i-a așezat pe birou mai multe documente. Unul dintre decretele pe care Suveranul Pontif și-a pus semnătura în acea zi se referă la beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici care au murit în România între 1950 și 1970. 

„Morți în faimă de martiri”, așa scrie în decretul papal. Dosarul lor a călătorit între România și Vatican în ultimii 25 de ani, timp în care echipe mixte de istorici și teologi au studiat peste 45.000 de documente ca să poată susține cauza beatificării. Firul vieții celor şapte episcopi a fost derulat de mai multe ori, de către comisii diferite. Iar când ghemul a fost complet, a reieșit, cu argumente factuale și dogmatice, că atitudinea acestor clerici în fața acuzatorilor și a nedreptăților a fost mai curând una supraomenească.

Duminică, 2 iunie, pe Câmpia Libertății de la Blaj − locul unde, la 1848, s-a strigat pentru prima oară „Noi vrem să ne unim cu țara!” −, Papa Francisc va semna decretele de beatificare pentru fiecare dintre cei șapte episcopi greco-catolici. În acest an, moaște din trupurile lor vor fi depuse în altarele tuturor bisericilor greco-catolice din Transilvania. Dintre cei șapte, numai trei au fost găsiți. Ceilalți zac neștiuți, în gropi comune.

Capii Bisericii Greco-Catolice au fost arestați de echipe ale Securității în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, la Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Lugoj şi Oradea. Cel mai tânăr dintre ei avea 41 de ani. Cel mai în vârstă, 73 de ani. Dintre cei șapte ierarhi arestați în acea noapte, doar trei au supraviețuit pușcăriei.

Viaţa şi calvarul preotului Ioan Suciu, Episcopul Tinerilor

Printre cei care au suferit mult şi au murit în închisoare se află şi Ioan Suciu, denumit şi „Episcopul Tinerilor“.

Episcopul Ioan Suciu s-a născut la Blaj. Ioan Suciu s-a afirmat ca fiind unul dintre cei mai mari oratori ai Bisericii şi ca un prieten de suflet al tinerilor.

În calitate de Administrator al Arhiedecezei de Alba Iulia şi Făgăraş, a luptat, în mod susţinut, să salveze şcolile şi celelalte instituţii ale Bisericii Române Unite „naţionalizate” de autorităţile comuniste instalate la putere cu concursul trupelor sovietice de ocupaţie. Cu el s-a început prigoana împotriva Bisericii Române Unite.

În 1948 episcopul Suciu a fost depus din funcţie prin decret guvernamental, însă şi-a continut activitatea pastorală cu şi mai multă intensitate. Ulterior avea să înceapă, calvarul închisorilor. După arestare, episcopul Ioan Suciu a fost dus la Securitatea de la Sibiu. După două zile, a fost dus la Ministerul de Interne de la Bucureşti. De la Bucureşti, a fost transportat la Dragoslavele, reşedinţa de vară a Patriarhului ortodox, apoi la mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani, transformată în lagăr. De aici Ioan Suciu a fost ridicat în 1950, şi dus, de acolo, din nou la Bucureşti, în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost supus anchetelor şi torturilor, iar apoi la închisoarea Văcăreşti şi, de unde, în cele din urmă, în octombrie 1950 a fost transferat la penitenciarul din Sighetu-Marmaţiei, unde a fost internat. Acolo au fost duşi şi ceilalţi episcopi din lagărul de la Mănăstirea Căldăruşani. Aici, în închisoarea de la Sighet, episcopul Ioan Suciu a rămas patru ani.  

Moartea s-a a fost relatată ulterior de Monseniorul Coriolan Tămăian: “În seara zilei de 26 iunie 1953, noi, Episcop Ioan Cherteş, Episcop Liviu Chinezu şi cu mine făceam de gardă (de câteva zile ştiam că va muri). Primul de gardă a fost Chinezu. Ceilalţi ne-am culcat. Pe la miezul nopţii, Suciu începe să recite cu glas înalt şi răspicat Tatăl nostru şi Născătoarea. Eu îl întrerupeam: – Staţi, să nu ne audă gardianul de afară! În timpul acesta a venit la mine la pat Chinezu şi mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a reacţionat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalţi din cameră, care s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală, eu i-am ţinut într-o mână pulsul şi pe cealaltă i-am pus-o pe piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în ziua de 27 iunie 1953”.

Episcopul Suciu avea ulcer şi i se refuzase orice îngrijire medicală. Trupul neînsufleţit a fost aruncat într-o groapă comună, fără sicriu. Mormântul din cimitirul Săracilor de pe malul Izei a fost nivelat pentru a nu i se mai cunoaşte locul. 

Vasile Aftenie răpus de violențele fizice și psihice

Vasile Aftenie a fost numit profesor de teologie la Academia Teologică din Blaj și prefect de studii la Seminar. După a primit funcția de protopop de București. În 1938 a fost numit canonic în Capitlul de la Blaj, iar în 1939 a devenit rector al Academiei Teologice blăjene. În 1940 a fost numit episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și i s-a încredințat funcția de vicar general pentru București și Vechiul Regat. 

A fost arestat în noaptea de 28-29 octombrie 1948, împreună cu întregul Episcopat greco-catolic. Aflându-se în lagărul de la Căldărușani, a fost despărțit de ceilalți episcopi și a fost încarcerat la București, în subsolul Ministerului de Interne. Securitatea a încercat să-i monteze un proces politic, pentru a ascunde adevărata motivație a arestării, cea religioasă. În urma violențelor fizice și psihice suferite în timpul celor 10 luni de anchetă, în 1950 a suferit un accident cerebral (o hemipareză). Trimis la „spitalul” închisorii Văcărești, a murit după alte 45 de zile.

A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic, sub supravegherea Securității. Osemintele sale au fost deshumate, fiind momentan depuse în Biserica „Bunavestire”  din București.

Valeriu traian frentiu s-a stins în mijlocul colegilor de celulă

Valeriu Traian Frenţiu s-a născut la Reşiţa. În 1922 era numit episcop de Oradea. Citând din scrierile preotului Alexandru Raţiu, istoricul reşiţean arată că pentru că s-a opus în 1940 în mod public Dictatului de la Viena, episcopul Valeriu Traian Frenţiu a fost expulzat de către horthyşti din Oradea. A fost numit la Blaj ca administrator apostolic al arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş, după moartea episcopului Nicolescu în 1941. În 1946 s-a putut reîntoarce la Oradea, dar era deja grav bolnav. După însănătoşire, a fost arestat de către comunişti la 29 octombrie 1948, fiind dus împreună cu ceilalţi episcopi greco-catolici la mânăstirea Dragoslavele, judeţul Muscel. Au suferit toţi în acea iarnă de frig şi de foame, iar Frenţiu a trebuit să fie internat la spitalul de la Rucăr. Pe drum era păzit de patru gardieni înarmaţi, ca un infractor foarte periculos.

O scenă mişcătoare şi înălţătoare totodată se petrecea în momentul în care episcopii greco-catolici erau scoşi de gardieni în curtea închisorii pentru o „plimbare” de 15 minute. De aceasta îşi aminteau peste ani doi martori de marcă. Unul dintre ei era Constantin C. Giurescu: „Auzind în curte glasuri de oameni mai în vârstă, mă uit pe fereastră şi văd vreo zece deţinuţi care merg unul după altul în cerc, cu mâinile la spate. Printre ei sunt doi bătrâni cu barbă; ceilalţi, tineri sau bătrâni, sunt raşi; toţi au haine negre, de aspect clerical. Bănuiesc că în acest grup trebuie să fie episcopii. Îi salut, înclinându-mă, doi dintre ei, care sunt în dreptul ferestrei, răspund înclinând capul; alţi doi duc mâna spre tâmplă. Aflasem de la preoţi, mai înainte, numele episcopilor: preasfinţitul Hossu e mai uşor de recunoscut, prin faţa caracteristică. Ceilalţi sunt episcopul Frenţiu – va muri aici în închisoare, la Sighet – şi episcopul Rusu. Nu-l văd pe episcopul Suciu; voi afla mai târziu că e grav bolnav de stomac; şi el va muri tot la Sighet, în ziua de 26 sau 27 iunie 1953”. Cel de-al doilea martor era  Nicolae Carandino, care relata: „În acest sens, spectacolul pe care îl oferea celula episcopilor uniţi era impresionant. Când ieşeau la plimbare, toţi bătrâni sau îmbătrâniţi înainte de vreme, toţi cocârjaţi, aveau în frunte şi la oarecare distanţă pe Frenţiu. Totul era la el impresionant: barba albă, figura, mersul. Deşi mic de statură, părea grandios. Nu pot fi bănuit de părtinire fideistă; n-am avut niciodată sentiment religios. Am fost în schimb totdeauna sensibil la măreţie. Şi niciodată nu am avut mai puternic şocul suprafirescului, decât privind la şirul de moşnegi târşâiţi pe care Dumnezeu, sau Moise sau cine ştie ce profet, îi luase sub înalta sa conducere. Îmbrăcaţi în haine de ocnaşi, martiri ai credinţei lor, toţi aceşti bătrâni nu păcătuiseră desigur decât prin omenie. Mare vină omenia în asemenea vreme, dar mari şi aceia care nu se ostenesc să o apere! Mă uitam printre zăbrele şi lăcrimam fără voie la acest spectacol dantesc. Şi mă gândeam dacă alţi ochi decât ai mei l-au înregistrat şi dacă se vor afla mai târziu pene care să-l descrie. Am aflat peste câtva timp că Frenţiu a murit în celulă în urma unui atac de inimă. Locul lui în frunte l-a luat Hossu. Apoi episcopii au dispărut, unii tot în moarte, alţii pe la alte lagăre sau închisori”.

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu s-a stins în mijlocul colegilor de celulă la 12 iulie 1952, în vârstă de 77 de ani.  


Tit Liviu Chinezu, „unul dintre cei mai fermi opozanți față de unirea dintre Biserica greco-catolică și Biserica ortodoxă română”

Ioan Paul s-a născut în județul Mureș. După liceu a fost trimis la Roma, obținând doctoratul în filozofie și licența în teologie.

Întors în țară, a îndeplinit funcția de capelan al școlilor din Blaj. În 1946 a fost numit protopop de București, iar în 1948, canonic al Capitlului din Blaj.

A fost considerat de Securitate drept „unul dintre cei mai fermi opozanți față de unirea dintre Biserica greco-catolică și Biserica ortodoxă română”.

A fost arestat în noaptea de 28-29 octombrie 1948, împreună cu episcopii greco-catolici și cu alți 25 de preoți cu responsabilități în eparhiile lor, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Română Unită. În lagărul de la Căldărușani a fost consacrat în secret episcop, prin mandat venit de la Nunțiatura Apostolică; și-a oferit atunci viața pentru Papa. Refuzând să se lepede de Biserica sa, a fost transferat la închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet. S-a îmbolnăvit grav din pricina condițiilor de viață existente acolo. Neprimind niciun fel de îngrijire medicală, boala s-a agravat; a fost izolat într-o celulă, unde a murit după câteva ore. A avut consolarea să primească dezlegarea sacramentală de la episcopii „măturători” din acea zi, Alexandru Todea și Adalbert Boros.

A fost îngropat în „Cimitirul Săracilor” din Sighet, iar mormântul său nu mai poate fi identificat astăzi.

Ioan Bălan a murit în timpul unei predici

Când a fost ridicat de la Lugoj, Episcopul Ioan Bălan avea 68 de ani. A fost închis tot la Sighet. În 1955, a fost scos din celulă, îmbarcat într-un furgon mic și trimis, în plină iarnă, către o destinație care nu le-a fost dezvăluită. Călătoria a durat două zile și două nopți. Pe drum au făcut scurte opriri în clădiri ale Securității.

Timp de o lună, au fost tratați medical într-o casă conspirativă a Securității, cu geamuri camuflate și vizoare la uși, după care au fost duși la Spitalul „I. C. Frimu” din București, azi Spitalul Floreasca. Din acel moment n-au mai fost obligați să poarte ochelari opaci. Episcopul Ioan Bălan a fost operat în două rânduri, cu succes, de hernie bilaterală. Apoi s-a încercat să li se refacă dantura, complet distrusă. Într-un final, au fost duși la Mănăstirea Curtea de Argeș. Acolo, Ioan Bălan a avut pe urmele sale 14 informatori, instruiți cu privire la întrebările ce trebuiau să-i fie puse episcopului.

Practic, era înconjurat de turnători. S-au păstrat 59 de note informative care se referă la Episcopul unit de Lugoj.

A murit în timpul unei predici, la mănăstirea Ciorogârla, unde fusese mutat de la Curtea de Argeș. Suferea de scleroză galopantă și de amnezie.

Alexandru Rusu, luptător pentru apărarea drepturilor Bisericii și Națiunii Române

În martie 1948, Securitatea a urmărit un călugăr care ducea bani de la Nunțiatura Apostolică pentru Eparhia unită de Maramureș și pentru Mănăstirea de la Bixad. Călugărul a fost arestat, anchetat și torturat. În 1948, Episcopul Rusu a fost ridicat la Cluj și dus sub escortă la Baia Mare.

A fost arestat tot în 1948 și transportat la București. La acel moment, avea 64 de ani. A fost închis 5 ani la Sighet, apoi trimis în domiciliu forțat. În 1956 a fost arestat a doua oară. Ancheta s-a făcut la Securitatea din Cluj.

A trecut prin 29 de interogatorii, după care, în 1957, a fost transferat la penitenciarul Gherla, condus pe atunci de criminalul Petrache Goiciu.

Chiar și „Măcelarul” Gheorghe Enoiu a scris, după anchetarea lui Rusu, că „probele culese nu pot să constituie motive serioase pentru care să se facă un proces public”, cerând ca episcopul să fie dus în domiciliu obligatoriu. Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat.

Un doctor care s-a aflat în aceeași celulă cu prelatul, și care a emigrat în SUA după eliberare, a povestit într-o scrisoare către Vatican că episcopul suferea grav de cașexie cu uremie, urmare a anilor de malnutriție din pușcărie.

În luna mai 1963 nu s-a mai putut da jos din pat. A oficiat ultima liturghie din viața lui. Înaintea morții, a fost transferat într-o cameră cu geamurile bătute în scânduri, unde s-a stins. Locul în care a fost îngropat nu se cunoaște.

Iuliu Hossu, episcopul martir al Unirii

Aproape toată luna octombrie a anului 1948, Episcopul unit de Cluj-Gherla Iuliu Hossu a fost blocat la reședința sa.

În noaptea arestărilor masive, se afla în locuința fratelui său din București. A fost ridicat și dus la Ministerul de Interne. I s-au luat obiectele personale și șireturile şi aşa a fost dus în fața ministrului Cultelor, Stancu Stoian, pentru a fi invitat să treacă la ortodoxie.

Ca să faciliteze dialogul, la vizita Patriarhului Justinian la Dragoslavele, care a avut loc după câteva zile, lui Iuliu Hossu i s-au dus trusa de bărbierit, cămașa de noapte și o carte de rugăciuni, rămase la fratele său în noaptea arestării. Memoriile sale reprezintă unul dintre documentele-cheie ale dosarului de beatificare.

Despre detenția de la Sighet, scrie:

„Aici în Sighet am văzut, am simțit și am trăit «foamea». Se vorbește de atâtea ori de foame și nu ne dădeam și nu ne dăm destul și destul de bine seama ce este foamea […]. Puteam pipăi toate oasele și mă miram cum țin laolaltă de tendoane, când nu mai erau mușchi; zăcând în pat, nu puteam ține picior peste picior, căci cel de dedesubt mă durea”.

După eliberarea de la Sighet, unde a stat 5 ani, Iuliu Hossu a fost trimis în domiciliu forțat la Curtea de Argeş, apoi la Mănăstirea Ciorogârla. Aici s-a reunit cu Episcopii Ioan Bălan şi Alexandru Rusu, dar numai până în 1956, când au fost dispersaţi. Iuliu Hossu a fost trimis la Căldăruşani, unde a rămas până la moartea sa, în 1970.

„Aici [la Căldărușani, în D.O.] așa este, […] nu mai ești om cu voință liberă, nu mai ești om stăpân pe tine; altul te stăpânește, punându-te unde vrea, când vrea și cum vrea el, tiranul nu numai al meu, ci al țării întregi”.

Călugărul care îl supraveghea îl închidea pe dinafară; când primea vizite, oaspeții nu puteau pleca până nu descuia ușa. Începând din 1967, Episcopul a fost spitalizat repetat pentru insuficiență cardiacă, cu edeme cronice ale membrelor inferioare. A leșinat de mai multe ori în curtea mănăstirii. Pentru a fi dus la spital a fost nevoie de acordul Patriarhiei, al Departamentului Cultelor și al Ministerului de  Interne. Unul dintre prelații care l-au vizitat înaintea morții l-a înregistrat citind încă o dată Rezoluţia Unirii de la 1918, și a trimis înregistrarea la Vatican.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.