Traditia colindei cu icoana, mersul cu turca si cu steaua sunt doar câteva dintre obiceiurile stravechi, dintre cele care se mai pastreaza si astazi
Nimic nu poate fi mai frumos decât un Craciun petrecut la tara. Cândva colindele umpleau satul de veselie, astazi s-a asternut linistea. Locul în care traditiile se respectau cu sfintenie, astazi priveste spre lumea moderna în care colinzile se aud doar la radio sau pe caseta. Acum mai pastram doar câteva dintre obiceurile de odinioara, când bucuria nasterii lui Iisus aduna cete de colindatori pe ulitele satelor.
Istoria Craciunului
Craciunul este cea mai lunga si mai vesela sarbatoare de peste an. În satul traditional, aceasta sarbatoare dura din seara zilei de 24 decembrie pâna a doua zi de Boboteaza, pe 7 ianuarie. Astfel, în unele localitati din Transilvania, Anul Nou se numea Craciunul cel mic. Explicatia faptului ca aceasta sarbatoare dura atât de mult este ca primii crestini sarbatoreau Craciunul la date diferite. Crestini apuseni îl sarbatoreau pe 25 decembrie, odata cu recensamântul lui Cezar, care se spune ca ar fi avut loc la acea data. Crestini rasariteni, la 6 ianuarie, potrivit evanghelistului Luca, care ne spune ca Iisus s-a botezat în aceeasi zi în care s-a nascut.
“De abia în secolul al IV-lea s-au unificat cele doua zone si s-a stabilit data de 25 decembrie. La început fiind un crestinism popular, nu foarte bine organizat, traditia de a sarbatori Craciunul timp de 12 zile s-a pastrat pâna în zilele noastre”, sustine Ioan Tosa, sef de sectie la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Fiind o mare sarbatoare, în aceasta perioada femeile aveau interdictii de a coace în cuptor, de a spala haine, de a toarce si a tese.
Obiceiurile de Craciun
Traditia colindului se regasea în toate zonele tarii, doar ca traditiile si momentul colinzilor erau diferite. Înca din 1926 se mai pastreaza cea mai veche traditie legata de Craciun, cea a colindei cu Icoana.
Potrivit acestei traditii, preotul satului pornea în dimineata Ajunului de Craciun cu Icoana nasterii Domnului în mâna pentru a vesti Nasterea Domnului la fiecare casa. Gospodarii îl primeau în casa si îl omeneau cu mâncare de post. Pentru fiecare om al satului, sosirea preotului vestea sosirea Craciunului. Cei care erau ocoliti de preot se suparau.
Colindul copiilor este o alta traditie de Craciun. Acestia intrau din casa în casa si cântau “Buna dimineata la Mos Ajun, ca-i mai bun a lui Craciun” .Ca rasplata pentru colind, primeau câte un colacel, pe care îl luau pe un ciocan, care era o bota, ce avea prinsa în plan vertical o alta bota. În alte zone mergeau cu traistutele. Copiii mai mari colindau la geam. Având în vedere ca în sate casele erau rasfirate, porneau mai cu ziua. Acestia primeau pentru colinda lor câte o bucata de pâine, lucru care se întâmpla în aceea vreme doar de sarbatori. Copiii duceau cu ei un bat de brad, din care cu cutitul faceau niste aschii, rasucituri si intrau cu ele în casa, fiecare gospodina rupea câte o bucatica pentru ca se credea ca va fi un an mai bogat în ceea ce priveste semanaturile. Alte obiceiuri de Craciun erau colindatul cu steaua, viflaimul (bisericuta), colindul cu irozii si cei trei crai, fiecare fiind costumati în Irod si in crai. Toate aceste obiceiuri au fost introduse de Biserica.
Obiceiuri în Ardeal si în Moldova
Deosebirea între Ardeal si Moldova este ca în trecut, în cea de-a doua regiune, se colinda numai de Anul Nou, iar de Craciun era obiceiul mersului doar cu Icoana. Azi se colinda si de Craciun si de Anul Nou. În zilele noastre, situatia s-a schimbat si se colinda cu calutii, cu ursuleti, chiar si cu turca. Umblatul cu turca în Ardeal era considerat un obicei pagân. Grupul ce însotea turca era format dintr-un mascat, un om mut care era îmbracat în haine rele si care se învârtea în jurul turcii si un muzicant care crea atmosfera dansului.
Exista o credinta care provine din reminiscentele gândirii pagâne, cum ca cei care se îmbracau în turca erau considerati necurati. Dupa ce se termina perioada de sarbatoare, cel cel ce fusese turca trebuia sa se duca la biserica sa se spovedeasca sa poata intra din nou în rândul lumii. Se spunea ca daca umbla un grup sapte ani consecutivi cu turca, în al saptelea an cineva trebuia sa moara. În unele zone ale tarii, la sfârsitul perioadei de sarbatoare, turca era împuscata. Daca cel care juca turca, murea în perioada sarbatorilor era îngropat la marginea cimitirului precum sinucigasii.
Lenuta Petric
