Deciziile politice se iau toamna, după un sezon în care pe unii i-a bătut soarele-n cap. Ultimul politician clujean ce s-a răzgândit subit cu privire la funcția ce a primit-o de la partid este vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Horațiu Cătărig. Săptămâna trecută acesta și-a depus demisia din funcție și a ales să rămână în rândurile celor din forul deliberativ, adică pe funcția de consilier județean.

 

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Horațiu Cătărig  a demisionat, marți, din funcție, unul dintre motivele invocate fiind că nu dorește să fie amestecat în conflictele dintre colegii săi de partid.

„Demisia mea din funcția de vicepreședinte al CJ Cluj este justificată de faptul că nu doresc să continui o cariera în administrație și este firesc să las locul altui coleg care dorește să continue cariera administrativă și după alegerile din anul 2016. Data plecării mele din funcția de vicepreședinte a fost stabilită de comun acord cu conducerea partidului încă din luna iunie 2015. Nu am nici o implicare și nu doresc sub nici o formă să fiu amestecat în conflictele sau disputele dintre colegii mei de partid”, a informat Horațiu Cătărig într-un comunicat transmis de acesta.

 

Consilier județean, momentan…în două luni s-a răzgândit

Deocamdată, Cătărig va rămâne consilier județean. Acesta a deținut din 2014 funcția de consilier județean cu atribuții de vicepreședinte, iar in iunie 2015 a fost ales cu drepturi depline pe același scaun. CJ Cluj are încă o funcție de vicepreședinte, deținuta de Vakar Istvan (UDMR).

Potrivit păsăricilor, Cătărig și-a scris demisia în alb de la începutul verii, mai exact luna iulie. Aceleași  zburătoare susțin că data de prezentare a demisie a fost stabilită de liderii politici din fostul PDL Cluj, tocmai pentru a-l pune pe Călin Tuluc, omul de încredere a lui Tișe pe scaunul executiv.

„Mi-am dat demisia deoarece nu  mai doresc o funcție executivă în administrație ci dimpotrivă rămân în rândurile colegilor din deliberativ. Le-am comunicat și celor din  partid, iar în urma unei ședințe s-a stabilit susținerea lui Călin Tuluc pentru a-mi lua locul. Era nevoie de cineva căruia să îi predau ștafeta și care cine știe, poate la alegerile din 2016 să își păstreze scaunul executiv. Voi activa până la sfârșitul mandatului ca și consilier județean, iar la anul voi mai candida odată pentru același post”, explică Horațiu Cătărig.

Declarația lui din luna august era plină de planuri de viitor… Ceva s-a schimbat între timp.

Fostul democrat liberal, Horaţiu Cătărig s-a arătat foarte deschis în a puncta de ce îşi mai doreşte încă un mandat de consilier judeţean şi de ce nu de…vicepreşedinte. Acesta este foarte optimist în ceea ce priveşte faptul că un ales al judeţului, dacă are un proiect ce constă în necesitatea clujenilor acel proiect  va fi votat de colegii săi indiferent de culoarea politică deţinută.

„Păi în ideea de a continua să facem anumite proiecte pentru judeţ eu mi-am completat în scris intenţia de a candida la această instituţie. Eu personal am început să militez pentru obţinerea de aparatură la spitalele ce se  află în subordinea Consiliului Judeţean Cluj. Doresc alocarea fondurilor pentru dotarea acestora cu  aparatură de ultimă generaţie. În viitor voi mai avea iniţiative, bune pentru judeţ, care să fie susţinute în unanimitate ca acum. Eu  sunt convins că interesul cetăţeanului  bate culoarea politică. De altfel, orice ales din Consiliul Judeţean Cluj, fie el liberal sau social democrat, ce vine cu un proiect necesar comunităţii, primeşte votul  meu şi a tuturora. Drept dovadă, mă repet, proiectele mele ce au ca scop dotarea a spitalelor cu aparatură medicală de ultimă generaţie, au fost susţinute şi de PSD”, justifica acesta alegerea pentru instituţia judeţeană, în urmă cu o lună.

 

Marius Nicoară „Ce a făcut SEPLECAN e GRAV! Prefectul poate ataca în INSTANȚĂ!”

Deși decizia lui Cătărig nu avea nicio legătură cu Mihai Seplecan, senatorul Marius Nicoară a fost atât de vigilent, încât a observat că pe ordinea de zi a instituției nu se află un proiect de hotărâre pentru a se organiza alegeri interne și a-l pune pe Călin Tuluc în locul lui Cătărig.

„Demisia lui Horațiu contră într-o  înțelegere politică făcută cu Călin Tuluc. Gravitatea situației este că nu a fost pusă pe ordinea de zi această chestiune de către Mihai Seplecan, ceea ce  înseamnă că o  lună președintele județului ne lasă fără vicepreședinte. Prefectul poate ataca în instanță decizia lui Seplecan cu privire la acest aspect pentru că trebuia imediat sa fie pe ordinea de zi. Drept consecință a acțiunilor sale se va suspenda toata procedura de alegere a vicelui și  instituția județeană rămâne mult timp fără al doilea scaun la conducere” explică senatorul PNL, Marius Nicoară.

Călin Tuluc în asentimentul lui Nicoară, consideră că Seplecan i-a pus gând rău.

„Sunt jurist de meserie. Nu știu dacă știați. De fapt Mihai Seplecan nu a încălcat legea prin omiterea includerii unui proiect de hotărâre cu supunerea la vot a unui posibil candidat ce ar trebui să ocupe funcția de vicepreședinte. Însă vă pot spune că în următoarea zi după ce Cătărig și-a depus demisia, am vorbit personal cu Seplecan și m-a convins că intenționat nu a vrut să pună în discuție alegerea unui nou vicepreședinte. Lui Cătărig îi expiră perioada post-demisie în data de 30 septembrie, iar Seplecan a pus intenționat ședința în data de 29 pentru a mai prelungi procedura”, declară Călin Tuluc.

 

Prefectul… n-are treabă

Întrebat dacă va acționa împotriva deciziei lui Mihai Seplecan de a amâna supunerea la vot a unui posibil candidat la scaunul liber, prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan s-a arătat destins și a precizat că încă nu se încalcă nicio procedură.

„Președintele nu încalcă nici o procedură. Am aflat de demisia lui Cătărig din presă. La instituție nu a sosit nici o hârtie oficială. Noi avem obligația ca după ședințele de CJ să verificăm legalitatea proiectelor. Nu știu exact cât timp are la dispoziție Seplecan să amâne supunerea la vot a acestei chestiuni, dar momentan nu se încalcă legea. Dacă vom găsi o abatere de la lege vom face demersurile necesare. Am înțeles că vicepreședintele Cătărig și-a depus demisia din motive personale, deci nu am ce să comentez la acest aspect. Desigur că va trebui să stea pe funcție o anumită perioadă și apoi va fi revocat complet. Secretarul instituției județene are obligația să propună punerea pe ordinea de zi a unui astfel de proiect”, explică Gheorge Vușcan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.