Povestea femeii din Floreşti, atacată în propria casă de nişte pirande cu un bebeluş în braţe!

Femeia în vârstă de 68 de ani păşeşte în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj. Povesteşte că sâmbătă, 12 ianuarie, a fost atacată în miezul zilei chiar în propria casă, aflată pe strada Avram Iancu, din comuna Floreşti,  de trei pirande, dintre care una cu un bebeluş în braţe. Acestea i-au furat iniţial portofelul din geantă, apoi când femeia a realiza ce se întâmplă au bătut-o măr şi i-au distrus şi telefonul ca să nu poată anunţa poliţia. A fost salvată, in extremis, de doi şoferi care treceau pe şosea şi văzuseră văzut scena, după ce victima le-a urmărit pe pirande până în poartă. La această oră intrusele au fost identificate şi împotriva a două dintre ele a început urmărirea penală sub învinuirea de tâlhărie calificată şi distrugere.

A condus toată viaţa doar camioane „Bucegi”, „Savien” şi „Tatra”!

Există consemnate de-a lungul anilor nenumărate cazuri în care oameni cu totul deosebiţi au sfârşit dramatic sau au fost zvântaţi în bătaie şi apoi jefuiţi de diverşi intruşi care le-au intrat în locuinţă, sub un pretext oarecare. Sau, de multe ori, pur şi simplu pentru că le-a scăzut vigilenţa închipuindu-şi că tocmai lor nu li s-ar putea întâmpla o nenorocire. Iată însă că realitatea a contrazis ceea ce şi-au închipuit ei, neglijenţa lor aducându-le nenorociri – şi asta chiar în clipele când se aşteptau mai puţin. Un asemenea caz a avut loc în comuna Floreşti, sâmbăta trecută, într-o casă aflată la strada principală, unde gazda nici nu bănuia că după ce şi-a lăsat poarta descuiată, în plină zi, ar putea ajunge obiectul unei violente tentative de tâlhărie, care putea se putea transforma foarte uşor şi într-o crimă…

Verona Abrudan este o femeie scundă de înălţime – esenţă tare într-un flacon minuscul –  dar înzestrată cu o voinţă de fier. „Am o piele de drac” mă avertizează aceasta încă de la debutul discuţiei noastre…  Şi, se pare că tocmai aceste caracteristici, îndârjirea şi pofta de viaţă, i-au salvat viaţa zilele trecute când Verona a fost atacată, în propria casă, de trei pirande, printre care una ţinea în braţe „un bebeluş sau poate o păpuşă, că nu cârâia deloc”, după cum mărturiseşte chiar pensionara, victima agresiunii.  Iar un angajat al Institutului de Anatomie Patologică, om de vârsta a treia, aflat din întâmplare pe hol mă atenţionează că am de-a face cu o mare vedetă a Clujului din perioada comunistă! Asta – îmi explică el – prin profilul meseriei pe care Verona a practicat-o, o mare raritate pentru o femeie, pe vremea lui Ceauşescu, aceea de şoferiţă pe camion. Îl întrerupe aceasta, încântată, completându-l: „Am condus la viaţa mea numai camioane grele: „Bucegi”, „Saviem” şi „Tatra”, până la vârsta de cincizeci de ani, când m-am şi pensionat, cu grupa a II–a de muncă, de pe postul conducător auto!  Practic eram în acele timpuri singura femeie din zonă care făcea acest lucru, şoferitul de astfel de maşini – la ITSAIA şi „Avicola” Floreşti – nu ca azi când meseria de conducător auto a ajuns să fie destul de răspândită  şi printre femei”. Adaugă bărbatul, zâmbind melancolic şi rememorând imaginea de odinioară a femeii, simultan vizualizând – alături de imaginea de femeie de „fier”, as al volanului – anumite crâmpeie din propria tinereţe: „Umbla prin toată ţara ca să transporte grâne, nutreţuri şi alte produse pentru ITSAIA sau „Avicola”. Să vezi cum conducea Verona, în viteză, prin zonă, „Buceagul”, urmată îndeaproape de Mihai, soţul ei – la rândul lui aflat într-un camion greu! Stârneau un nor de praf în urma lor şi toată lumea se uita după ei cum treceau în trombă! Niciodată nu trecea unul fără să fie urmat de celălalt! Şi întotdeauna Verona era în faţă, iar bărbatu-său după ea, fiindcă era mult mai pricepută decât el la condus şi ea deschidea întotdeauna calea”! Femeia dă din cap, aprobator şi, parcă uitând motivul pentru care a venit la I.M.L., începe să povestească despre Mihai, fostul soţ, dând din cap, cu înţelegere şi îngăduinţă, semn că viaţa i-a îndulcit până şi experienţele  nereuşite în compania lui, transformându-le brusc într-o amintire frumoasă: „De Mihai am divorţat după optsprezece ani de căsătorie, m-am recăsătorit între timp, dar acesta a murit din pricina unei boli. Am şi un băiat – ajuns mare – căruia i-am făcut şi casă, tot acolo, în Floreşti, la strada principală, o casă lipită de a mea. Dar, din păcate, în ziua când am avut necazul cu pirandele el era dus la pădure, la tăiat lemne, astfel că n-a putut să fie şi să mă salveze. Dar ieri mi-a făcut pozele astea, să vadă medicii şi poliţia cât de rău m-au lovit hoaţele ălea nenorocite şi cum era cât pe ce să mă omoare. Şi m-a sfătuit, de asemenea, să-mi aduc la I.M.L. şi cele două bluze care mi-au salvat viaţa, după ce am fost înţepată în dreptul inimii cu o sulă sau cu o foarfecă, nu ştiu exact cu ce”! Apoi îşi scoate dintr-o pungă cele două bluze – şi-mi arată găurile, minuscule, pe care le-a încercuit cu carioca pentru a fi mai vizibile. Imediat după aceea, îmi arată şi fotografiile color în care se disting urmele luptei sale pe viaţă şi moarte cu hoaţele: vânătăi urâte şi înţepături pe mâini şi alte părţi ale corpului.

„Le-am prins, în poartă, şi bătălia a continuat”!

În continuare, femeia se concentrează pe relatarea întâmplării propriu-zise – şi face acest lucru în acelaşi limbaj frust şi colorat al său: „Sâmbăta trecută, pe la ora doisprezece mă aflam acasă, singură, băiatul meu fiind dus, aşa cum v-am zis, la pădure, ca să aducă lemne. Din păcate, poarta era deschisă, cu cheia aflată în ea. La un moment dat numa` m-am trezit cu patru persoane peste mine, în holul casei: două pirande tinere, o fetiţă şi un bebeluş aflat la una dintre ele în braţe. Dar nu-s sigur dacă nu era cumva o păpuşă de cauciuc fiindcă mogâldeaţa nu cârâia deloc, părea adormită. Apoi ţigăncile au încercat să intre în camera fiului meu, dar eu am ieşit repede la ele şi le-am întrebat ce fac în casa mea şi ce vor de la mine. Femeile mi-au pretins bani şi, fără să-mi ceară permisiunea să le las înăuntru, au intrat în cameră. Îmi tot spuneau că le e frig şi vor să se încălzească. Le-am zis că nici vorbă de aşa ceva, să iasă imediat. Culmea întâmplării, aveam geanta deschisă şi aşezată pe fotoliu, cum o lăsasem din ziua precedentă. Doar o clipă m-am uitat la cea cu copilul, care făcea spectacol şi-mi distrăgea atenţia, că individa cealaltă îmi furase deja portofelul din geantă, cu o dexteritate incredibilă! Aveam în portofel actele şi suma de optzeci de lei. Văzând ce-au făcut, m-am repezit la uşă şi am închis-o repede, cu gând să le ţin acolo până vine poliţia. Şi am pus mâna pe telefonul mobil încercând să formez numărul de urgenţă 112. Atunci, cea cu păpuşa m-a lovit peste mână şi i-a pasat-o apoi celeilalte pirande, ca să mă poată lovi în voie. Eu, timorată, nu ştiam cum să procedez – fiindcă nu doream să lovesc bebeluşul cumva şi apoi să intru în vreo belea! Telefonul îmi căzuse deja la pământ şi mai târziu mi-am dat seama că acesta s-a defectat, stare în care e şi acum. Dar n-am avut timp să mă aplec şi să-l ridic fiindcă deja individa sărise la bătaie la mine şi mă croia, peste tot, cu putere! Atunci, ca să scap am dat fuga din nou la uşă şi am deschis-o, mai ales că aveam cuţitele pe masă şi mă temeam să nu mă înjunghie cele două, fiindcă păreau extrem de hotărâte să nu mă lase să reacţionez! Imediat după ce am deschis uşa femeile au ieşit, în fugă, din casă – cu mine după ele, decisă să nu le las să plece cu orice preţ! Atunci am văzut cum una din ele a ridicat, în fugă, portofelul pe care îl aruncase, cu dexteritate, chiar în holul de la ieşire, ca să nu-l găsesc în cazul în care aş fi vrut să le fac percheziţie corporală… Erau, aşadar, extrem de versate – lucru de mirare la tinereţea lor. Le-am prins curând, în poartă, când ieşiseră la şosea, dar cea cu păpuşa a continuat să mă lovească şi să mă înţepe şi afară cu ceva ascuţit, în timp ce erau aşteptate de o ţigancă mai bătrână, care le tot ghida pe limba lor”.

Victima: „Îmi pare rău că n-am trecut cu jeep-ul peste ele”!

Arată încontinuare Verona Abrudan: „Şi, când ne luptam între noi mai aprig, din fericire, au oprit în dreptul nostru doi conducători auto – care treceau pe şosea cu maşinile lor – şi au intervenit, imobilizându-le rapid. Între timp, bătrâna le-a strigat în ţigăneşte să arunce banii şi portofelul iar tinerele au făcut cum le-a cerut, aruncându-le la circa un metru de noi. Asta, desigur, ca să nu fie găsite asupra lor probele. În tot acest timp unul dintre ei a sunat după poliţie şi, curând, la faţa locului au apărut şi poliţiştii. Între timp, şoferii au filmat banii aruncaţi de ele lângă noi, dar şi poliţiştii au făcut acest lucru! Apoi le-au băgat pe toate pirandele în două maşini şi le-au dus la secţie, pentru anchetă. Curând însă un poliţist s-a întors şi m-a luat şi pe mine într-o maşină şi m-a dus acolo, ca să fiu prezentă la constatare”. Ajunsă la poliţie, Verona aude cu propriile urechi faptul că hoaţele susţin o teorie halucinantă, anume că ea ar fi fost beată-moartă şi le-a poftit în locuinţă, la masă, ca să-i ţină de urât! Ba, mai mult, nu le-ar fi lăsat să plece nici în ruptul capului! Adaugă femeia, oripilată la culme: „Atunci am suflat în etilotestul pe care mi l-au dat poliţiştii şi s-a văzut imediat că nu băusem nimic! Eu timp de douăzeci şi cinci de ani am fost conducător  auto şi n-am fost găsită niciodată băută la volan, dar să fiu acuzată astfel de nişte hoaţe e un lucru inadmisibil! Dar, cu această ocazie, am constatat un lucru clar: dacă nu veneau şoferii aceia să mă salveze şi să le imobilizeze, la ora asta precis eram moartă, vezi înţepăturile pe care mi le-au făcut în dreptul inimii, fiind salvată de cele două pulovere pe care le aveam pe mine! Deci vă mai spun ceva: dacă hoațele fugeau, luam jeep-ul din curte – că am şi jeep şi tractor – le urmăream peste tot şi intram în ele chiar de s-ar fi aflat pe trotuar și îmi făceam singură dreptate. Le făceam terci, fără nicio remuşcare, ba, mai mult, mă mai întorceam o dată peste trupurile lor după ce le călcam, indiferent de consecinţe, asta pentru îndrăzneala avută şi tupeul să mă atace în propria casă”! Femeia este poftită în cabinetul de consultaţii al I.M.L şi se întoarce la scurt timp cu un certificat în care i-au fost recomandate între 7  şi 8 zile de îngrijiri medicale. Mărturiseşte mai departe Verona: „Nu am fost încă la medic după bătaia încasată sâmbătă, am venit direct aici. Însă mă duc imediat la consultaţii amănunţite, la „raze”, la spital, fiindcă îmi simt oasele sfărâmate şi interiorul distrus, pieptul şi coastele – apoi mă întorc aici pentru suplimentarea zilelor de pe certificat!” Îşi scoate din nou telefonul din buzunar şi mi-l arată: „Telefonul mi-e stricat şi de aici primul lucru va fi să mă duc să mi-l repar, abia după aceea mă prezint la clinică să-mi fac nişte consulturi amănunţite. Dar trebuie să-mi schimb acum şi ochelarii, pentru că în toiul luptei pirandele mi i-au distrus şi la această oră nu mai văd aproape nimic! Dar, vă repet: singurul lucru pe care-l regret acum e acela că n-am apucat să le urmăresc şi să trec peste ele cu jeep-ul, făcându-le piftie!”

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„S-a instrumentat un dosar penal asupra a două femei, identificate, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi distrugere, nefiind reţinute deoarece autoarea principală are copil, iar cealaltă e minoră. Cele două autoare sunt tinere, în vârstă de 21 şi 13 ani, care domiciliază fără forme legale în comuna Recea Cristur dar sunt originare din comuna Dragu, judeţul Sălaj. Acestea au intrat în locuinţa victimei cerşind şi motivând că vor să se încălzească. Apoi i-au sustras victimei un portmoneu şi i-au distrus telefonul mobil încercând să o împiedice să anunţe poliţia când aceasta a observat sustragerea lui. Pentru a se preîntâmpina viitoare incidente de această natură poliţia recomandă cetăţenilor ca în situaţia în care vor să ajute persoanele care cerşesc şi vin la domiliul lor să nu le permită accesul în locuinţă, sub nicio formă, putând ajunge victima unor incidente asemănătoare”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.