Am întâlnit absolut întamplător un tânăr pentru care drogurile s-au dovedit un pericol major, care i-a schimbat viaţa. Deschis din fire, acesta a acceptat să-mi povestească barierele de care s-a lovit în lumea periculoasă a viciului.
Adolescenţa este vârsta de transformare fizică şi mentală, cu multe provocări sociale cărora tânărul trebuie să le facă faţă atunci când păşeşte în afara casei părinteşti. Ce se întâmplă însa atunci când îndrumătorul în viaţă lipseşte, presiunea de grup creşte, iar faptele la care te conduc viciile te transormă într-un adult prea devreme, ne va relata tânărul clujean în vârstă de 23 de ani.
,,Acum câţiva ani, mai exact înainte să împlinesc 18 ani, mama mea s-a îmbolnăvit de cancer. În trei luni, am rămas fără mamă. Relaţia mea cu tatăl meu s-a răcit din ce în ce mai tare, până am ajuns să locuiesc singur şi să nu am niciun sprijin, din partea nimănui. Nevoia de bani a devenit din ce în ce mai mare, neajunsurile din ce în ce mai multe, iar dependenţa de prieteni, de asemenea, fapt care m-a determinat să ma apuc de consumul de droguri. Mai apoi, fiind disperat după bani, am început să fac trafic de droguri.”
Drogurile oferă iluzia unui confort faţă de sine însuşi. Majoritatea tinerilor încep să consume droguri din pură curiozitate. Lucrurile se schimbă însă atunci când îţi doreşti să deţii puterea, când banii îţi fac cu ochiul şi te îndeamnă să te transformi dintr-un simplu consumator, într-un traficant de droguri.
,,Într-una din zile, am întâlnit o persoană care transporta droguri din altă ţară şi dintr-un simplu consumator am devenit dealer-ul anturajului meu. După care vestea s-a extins şi am devenit unul dintre dealerii oraşului, mai exact vindeam canabis. Fenomenul a luat amploare, iar dintre consumatori erau şi nume cunoscute în oraş, ceea ce m-a făcut şi pe mine cunoscut şi m-am simţit puţin luat în seamă de toată lumea: mai important, mai puternic. Aveam putere până la urmă. Banii şi faima m-au făcut fericit, dar în acelaşi timp, m-au orbit. Eram apreciat doar pentru faptele rele pe care le făceam , nu şi pentru cele bune.”
Primul pas spre îndreptare este conştientizarea greşelii. Singura portiţă de salvare pe care tânărul clujean a găsit-o la momentul respectiv a fost fuga într-o ată ţară.A decis să lase în urmă tot şi să înceapă o nouă viaţă.Acest plan nu avea însă să funcţioneze foarte mult timp, deoarece prietenii lui au fost prinşi. Căutat de Interpol, tânărul a decis să se predea. S-a întors în ţară să-şi plătească greşeala, împăcat cu gândul închisorii.
,,După un an în care a fost traficant, m-am gândit că aceasta nu e viaţa pe care mi-o doream şi nu suportam gândul că tot timpul o să trebuiască să ma uit undeva în spate, dacă ma urmăreşte cineva. M-am gândit la o schimbare, să schimb totul radical: prietenii, viaţa pe care o ducam. M-am gândit să plec, era cel mai simplu pentru mine să plec din ţară. Aşa puteam să scap de tot. Am plecat în Italia. La câteva săptămâni am aflat că toţi prietenii mei au fost prinşi pentru trafic de droguri şi arestaţi, ceea ce m-a devastat. Nu mai ştiam ce să fac. Simţeam că ceva rău o să se intâmple şi m-am hotărât să vin acasă. Mă simţeam pregătit pentru ce o să se intâmple, mă simţeam pregătit să fiu închis, nu consideram că-i ceva chiar atât de rău dar după ce am fost dus la arestul din Cluj şi am intrat într-un beci fără geamuri, cu uşi foarte groase, m-am simtit neajutorat. Din una dintre cele mai cunoscute persoane din oraş, am devenit cea mai infimă persoană. Citind rechzitoriul, dosarul în care scria faptele pentru care sunt învinuit, am realizat că am fost prinşi din cauza unui prieten. Acesta le-a vândut poliţiştilor sub acoperire droguri, de mai multe ori. DIICOT-ul a început apoi să ne intercepteze convorbirile telefonice, iar dintr-un urmărit s-au făcut 7 urmăriţi, noi toţi.”
Greşeala recunoscută este pe jumătate iertată.Povestea tragică a vieţii sale, declaraţiile prietenilor săi, vorbele bune pe care le-au pus profesorii, diplomele, i-au scurtat sentiţa la 30 de zile de arest.Aici însă dimensiunile timpului se schimă, iar condiţiile mizere te fac să tânjeşti şi mai mult după libertate.
,,În prima zi am clacat şi credeam că-i peste puterile mele să rezist să stau acolo. Când am intrat în celulă am întâlnit doi băieţi care m-au întrebat cu ce am intrat. Aşa se întrebă pe la puşcărie. Când le-am spus motivul, au început să zâmbească . I-am întrebat şi eu cu ce au intrat.Unul dintre ei era cu tentativă de omor, ceea ce m-a cam înspăimântat, iar celalalt, la fel de înspăimântător,cu tâlhărie. Şi avea doar doi dinţi în gură…Au fost clipe cumplite acolo, o oră parcă dura… două zile. Am început la un moment dat să-mi fac un calendar, să vad cât mai am de stat, Nu aveam baie, eram într-o camera de 2/2 patru peroane care fumau. Simţeam că nu o să rezist şi o să mor. Cel mai cumplit lucru a fost că nu am putut să văd cerul, decât o dată în cele 30 de zile, şi atunci din maşina poliţiei. Îmi doream atât de mult să ies, să fiu liber, să stau în ploaie, să fac ce vreau…”
Se spune că în tot răul este şi un bine. Astfel, închisoarea s-a dovedit a fi un bun prilej de contemplare pentru tânărul clujean, care a ieşit hotărât să-şi schimbe viaţa, să înceapă o facultate, să muncească cinstit. Cazierul, (sentinţă cu suspendare), l-a făcut să întâmpine piedici la angajare, insă a reuşit să convingă prin povestea sa emoţionantă şi apriga dorinţa de schimbare. La scurt timp, avea să ajungă pe locul doi, la nivel naţional, în topul managerilor firmei la care lucrează. O performanţă impresionantă pentru un tânăr de 23 de ani.
,,După 30 de zile petrecute în arest, pot să spun că am avut cea mai fericită zi, din viaţa mea de până atunci: am aflat că sunt eliberat. Aş putea să vă spun sincer ce am făcut în ziua aceea: m-am îmbătat foarte tare cu unchiul şi cu tatăl meu, de fericire, bineînteles. M-am gândit să-mi schimb radical viaţa şi principiile şi să fiu apreciat pentru lucrurile bune pe care le fac. Tocmai de aceea am început din nou o facultate. Situaţia mea materială nu era foarte bună şi am hotărât să mă şi angajez pe lângă facultate. Faptul ca aveam cazier a fost un impediment foarte mare la angajare, dar angajatorii mi-au ascultat povestea şi au înţeles de ce am făcut toate lucrurile acelea. Faptul că mi-au dat o şansă m-a ambiţionat să ajung cel mai bun din echipa mea. În scurt timp, am fost promovat dintr-un simplu lucrător, la şef de tură,iar rezultatele mele bune i-au determinat să mă facă, mai târziu, manager. Din prima mea lună ca manager am luat locul doi pe ţară între managerii firmei la care lucrez, 32 la număr.”
Ambiţia este cea care a reuşit să aducă un tânăr orfan, rătăcit în lumea periculoasă a traficanţilor de droguri, pe calea împlinirii.
Paula Rechişan
