În cadrul Consiliului de administrație al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca au fost desemnați ca membri titulari Marincean Simona-Adriana și Duj Erika-Andrea, iar ca membri supleanți ocupă funcțiile Borza-Negrea Lucreția-Ioana și Toader Maria-Camelia.

Cine este Marincean Simona

Consilier debutant în anul 2008, în cadrul CJ Cluj, Moșuțan Simona arată în declarația de avere venituri de 0 lei. Pentru următorul an, consilierul Moșuțan a câștigat un venit anual de 994 lei, urmând ca în 2010 să încaseze o sumă anuală de 18.697 lei pentru aceeași funcție, iar în 2011 un venit de 13.027 lei. 

În 2012, Moșuțan Simona câștigă la o licitație un apartament de 65 metri pătrați pentru care probabil a făcut credit fiindcă tot în 2012 figurează ca datorie cu scadență în 2042, la BRD, o sumă de 169.150 lei. 

Potrivit declarației de avere depusă în 2012, Moșuțan Simona a deținut trei functii: una de consilier județean (12.525 lei anual), una de secretară a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj (2.625 lei anual) și membru în CA la Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa (229 lei anual).

Moșuțan Simona a fost membru în CA al Spitalului de Boli Psihice Borșa până în luna august a anului 2012. 

Din 2013 până în 2016, Agenția Națională de Integritate nu a mai publicat niciun document referitor la averea lui Moșuțan Simona. Potrivit declarației de avere depuse în 2016, însă, femeia deține un apartament în plus, este consilierul fostului senator și al actualului președinte CJ Cluj, Alin Tișe, și angajată la firma consilierului județean Steluță Racolța Carmen. 

Expertă în trei funcții la firma Steluței Racolța

În cadrul firmei acesteia – este vorba despre RSC Consulting, care are ca obiect Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă – Moșuțan Simona figurează ca fiind expertă pe trei domenii: Expert Măsuri Active, Expert Implementare și Expert Formare Profesională. În urma acestor servicii, Moșuțan Simona a încasat un venit anual de 54.648 lei. 

Ca și consilier al fostului senator Tișe, Moșuțan Simona încasa 11.851 lei anual. Femeia a mai cumpărat un apartament de aproximativ 63 metri pătrați, iar în cont la BRD are o datorie cu scadență în 2045 de 222.819, 11 lei. 

Din anul 2016 iarăși urmează o pauză în declarații de avere, însă Moșuțan Simona apare din nou pe un document public semnat în 2020 pe numele Marincean Simona. De data aceasta, împreună cu soțul său, Marincean Simona deține un teren intravilan obținut prin cumpărare în Cluj-Napoca și un apartament în plus față de cele două care se aflau doar pe numele dânsei. Apartamentul pe care îl deține împreună cu partenerul său este de 74 metri pătrați. 

Pentru anul 2020, în conturile BRD figurează o datorie scadentă în 2025 de 26.000 de lei. Cuplul are două autoturisme, un Volkswagen Golf (2006) și un Mercedes A180 (2007). 

Marincean Simona câștigă un venit anual de 45.324 lei ( plus vouchere vacanță 1.000 lei) ca angajată a CJ Cluj și un stimulent inserție din partea Agenției de Plăți și Inspecție Socială Cluj de 3.837 lei, exclusă fiind indemnizația de creștere a copilului (16.876 lei anual). 

 Din indemnizația de creștere a copilului, Marincean Ioan încasează anual suma de 2.621 lei.

Cum a evoluat Duj Erika-Andrea

Duj Erika-Andrea este secretară la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, funcție din care încasează anual suma de 25.200 lei. Pe lângă această poziție, de la CJ Cluj mai câștigă 32.400 lei anual. 

La BT are un cont de 35.500 lei sold la zi, potrivit declarației depuse în 2020, și mai deține un autoturism Opel Astra (2006). 

În anul 2008, Duj Erika ocupa funcția de secretară la biroul europarlamentarului Sogor Csaba, câștigând anual suma de 1.440 lei. Ca referent al fundației Eurotrans, Duj Erika a încasat suma anuală de 5.230 lei. În aceeași perioadă, femeia a fost stagiară la cabinetul europarlamentarului Honya-Hamar Sandor, de unde câștiga un venit anual de 7.200 lei. 

În 2015, Duj Erika încasa un venit anual de 15.320 lei ca angajată la Teatrul de Păpuși Puck. A activat în CA al Spitalului Clujana, de unde a încasat un venit anual de 6.000 lei brut și a mai avut o bursă de doctorand de 7.800 lei anual, potrivit declarației de avere.

Un an mai târziu, Duj Erika a candidat la Consiliul local. Din funcția de administrator al Clujana, încasa 5.500 lei anual și era angajată la Aeroportul International Cluj, încasând un venit anual de 2.700 lei. 

A mai fost și angajată la un bar clujean – Brave Pub – de unde încasa suma anuală de 6.300 lei. Administratorul firmei este Miclea Doru George. Cu ce se ocupa la barul respectiv încă nu știm. Așteptăm să primim răspunsurile din partea doamnei, în urma solicitării scrise înaintate. 

În aceeași perioadă, Duj Erika a depus la BCR un depozit bancar de 8.989 lei. 

Cine reprezintă Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello”

Membrii titulari ai Consiliului de administrație al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello sunt Vârva Gabriel și Domokos-Hancu Angela-Eugenia. Ca membri supleanți ocupă funcțiile Bratu Petruț și Ardelean Claudia. 

Cine este Gabriel Vârva

Gabriel Vârva a fost vicepreședintele Consiliului Județean al Elevilor Cluj și a fost elev în cadrul Colegiului Național George Barițiu. A obținut diplomă de licență în anul 2017, în cadrul specializării Finanțe și Bănci, urmând apoi un program de master în Management pe care l-a finalizat în 2019, potrivit informațiilor publice. 

A fost asistent manager la Banca Transilvania din Cluj. Tânărul a lucrat apoi, timp de doi ani și 4 luni, la Emerson Climate Technologies, iar din luna decembrie a anului 2019 până în prezent este analist financiar la compania Vertiv. 

Gabriel Vârva este și membru ANEVAR, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România. 

Domokos Eugenia a mai fost de două ori membră CA la “Leon Daniello”

Domokos-Hancu Angela-Eugenia a mai fost în Consiliul de Administrație al spitalului Leon Daniello încă din anul 2013.

Potrivit declarațiilor de avere de la Agenția Națională de Integritate, Domokos-Hancu Angela-Eugenia în 2013 și 2016 membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello. 

De profesie, Domokos-Hancu Angela-Eugenia este medic specialist pe urgențe și lucrează pe Ambulanță, potrivit declarațiilor de la ANI. 

Reamintim că Ardelean Claudia, membru supleant în Consiliul de administrație al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello și-a dat demisia la cererea președintelui Consiliului Județean Cluj.  

„Regret nespus incidentul. Am solicitat în cursul zilei de ieri, 9 februarie, demisia doamnei Claudia Ardelean, fapt care s-a întâmplat, chiar dacă dânsa avea statut de supleant 2, neremunerat. Din punct de vedere profesional doamna Claudia Ardelean a absolvit două facultăți (din care una de Drept) și are o pregătire foarte bună. Celelalte aspecte care au fost prezentate în presă țin de viața privată a persoanei respective. În acest sens, pentru a nu exista nicio îndoială, suspiciune sau semne de întrebare cu privire la această numire, am solicitat demisia acestei persoane, fapt care s-a realizat ieri (n.r. 9 februarie)”, a declarat șeful CJ Cluj Alin Tișe.

Ardelean Claudia este una dintre femeile tinere cu studii, care activa neremunerat în Consiliul de Administrație al unității medicale. Problema a fost, însă, felul său de a se promova și neprofesionalismul din spatele expunerii proprii în campania electorală, când tânăra dorea să-și facă publicitate fără să țină cont de faptul că, legal, promovarea în campanie se face doar pe bază de contract. 

Se pare că aceasta a fost fisura care a doborât până la urmă debutul în politică al Claudiei Ardelean, însă pentru acest aspect cine e de vină? Oare pe cei tineri îi învață cineva cum se promovează imaginea proprie, condițiile legale impuse de partide? Oare Tarcea s-a implicat în ceea ce o privește pe Ardelean? Întrebăm. 

În calitate de reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj în Consiliul de administrație al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca sunt Trișcă Rareș și Szocs Viorica, membri titulari și Oltean Nicolae și Valkai Maria-Magdolna, membri supleanți.

Fost secretar de stat în Sănătate, la conducerea Spitalul de Recuperare

Rareș Trișcă are 38 de ani și provine din organizația de tineret a PSD Cluj. 

Medic chirurg de profesie, social-democratul clujean Rareș Trișcă a fost numit secretar de stat în cadrul Ministerului Sănății la începutul lui 2017. De altfel, el a fost primul PSD-ist clujean care a intrat în Guvern, fără ca partidul să ofere prea multe detalii în această privință. Pe tăcute a fost numit secretar de stat, și tot așa a plecat din funcție, la câteva luni distanță. 

Pentru Actual de Cluj, Rareș Trișcă spunea că a plecat de bună voie din funcție, din motive de sănătate. 

„Am acumulat foarte mult stres. Am niște probleme de sănătate și am decis să mă retrag. Eu sunt medic de profesie. Stau puțin la Cluj, apoi mă întorc la Bistrița, la spitalul la care am profesat ca medic”, a spus Trișcă.  

Surse au dezvăluit, însă, că plecarea lui Trișcă ar fi fost provocată de niște grei din partid, pentru că acesta ar fi avut mai multe divergențe cu o serie de medici. Oricum ar fi, cert este că Rareș Trișcă a demisionat încă de la sfârșitul lunii august 2017, iar locul lui a fost luat de un fost deputat, Rodica Nassar, din Teleorman, conform deciziei primului ministru Mihai Tudose, semnată în 31 august (Rodica Nassar este economist de profesie, căsătorită cu un cetățean libanez).

Rareș Trișcă este absolvent și doctorand al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca. Deține mai multe certificate care-i atestă competența în Chirurgie Oncologică. Până în 2015 a lucrat în cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj Napoca și este medic chirurg la Spitalul Județean de Urgențe din Bistrița. A fost timp de patru ani vicepreședinte al organizației de tineret a PSD Cluj și, de asemenea, și președinte al Ligii Studenților Social Democrați. Este membru în PSD Cluj din anul 2004.

Fără studii, dar în funcție de conducere?

Szocs Viorica a fost membru în Consilii de Administrație încă din anul 2012. Potrivit unor surse, consilierul județean nu are nicio pregătire profesională, însă acest lucru va fi confirmat sau infirmat de către CJ Cluj în urma unei solicitări scrise înaintate instituției.

Viorica Szocs este prim-vicepreședinte al Organizației Femeilor Liberale Cluj Napoca și a fost aleasă membru în Comisia Națională de Regulament și Statut.

În anul 2010, Viorica Szocs a fost asistent manager la compania Electro Daniella, al cărei administrator a fost Mezei Ștefan, de unde încasa anual 7.006 lei. 

Doi ani mai târziu, Viorica Szocs a fost pusă în funcție în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca și mai ocupa o funcție de asistent manager în compania SZD Electro, unde administrator este Mezei Ferencz. Cumulat, din pozițiile de asistent manager, Szocs Viorica încasa anual suma de 24.219 lei. 

În următorul an, Viorica Szocs a fost asociat al două firme, dintre care una de spălătorie. Ambele companii sunt în faliment. 

Din 2016, Szocs Viorica a fost membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj. În aceeași perioadă, femeia a ocupat funcția de asistent manager al fabricii de încălțăminte Clujana, de unde a încasat anual suma de 21.734 lei.

Morar Vasile-Alexandru și Grigore Cornelia sunt membri titulari în Consiliul de administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, iar Lehaci Andreea și Luca Martina membri supleanți. 

Membrii titulari ai Consiliului de administrație al Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa sunt Tripon Roxana-Maria și Belce Ramona-Cristina. Ca membri supleanți ocupă funcțiile Hedeș Ramona și Dobrin Anca Elena. 

În Consiliul de administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca a fost desemnat ca membru titular Ionescu Sever, iar ca membru supleant Muntean Crina-Ioana.

În Consiliul de administrație al Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” a fost desemnată Munteanu Ana ca membru titular și Tiurbe Anne-Marie ca membru supleant.

În ceea ce privește Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca Stamatian Florin-Vasile este membru titular, iar Kerekes Sándor – membru supleant.

În Consiliul de administrație al Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Cîineanu Alina-Ligia este membru titular, iar Hălmăgean Carmen-Laura – membru supleant.

La Institutul Regional de GastroenterologieHepatologie prof. dr. ”Octavian Fodor”, Anca Paul-Marian este membru titular, iar Amza Alexandru-Bogdan membru supleant.

Va urma…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.