În luna februarie, Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea, a fost achitat de Judecătoria Cluj-Napoca în procesul de corupție deschis de DNA în 2006. Sentința magistratului Lucian Buta nu este definitivă, iar Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut apel, care se va judeca la Curtea de Apel Cluj. Prejudiciul stabilit de DNA în favoarea statului român nu mai poate fi reclamat de instituțiile implicate în proces, pentru că nu s-au mai constituit parte civilă în proces.

 

Prejudiciul stabilit în acest dosar instituțiilor statului au dus și la arestarea experților angajați în acest proces de instanță, DNA apreciind că estimările acestora au fost formulate în așa fel încât să-l avantajeze pe baronul de Vrancea. Procurorii anticorupție au calculat o sumă în jurul a 2.2 milioane de euro, bani care însă nu au mai fost solicitați de niciuna din instituțiile care au înțeles să se constituie parte civilă la începutul procesului.

Aceasta pentru că, pe parcurs, s-au retras. În soluţia de achitare se arată că instanța „ia act că persoanele vătămate Consiliul Judeţean Vrancea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Turismului şi Guvernul României nu s-au constituit părţi civile în cauză”, în vederea recuperării prejudiciului.

Avocatul Gheorghiță Mateuț, reprezentantul lui Marian Oprișan, a declarat pentru Gazeta de Cluj că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, din momentul aprobării cererii de strămutare a procesului, este cea care a determinat ca instituțiile statului să nu se constituie parte civilă în dosar. ”După ce a fost strămutat procesul, la instanța de fond nu s-au mai constituit parte civilă. Judecătorul de fond a constatat, de altfel, acest lucru, în încheierea ședinței de judecată”, a precizat Gheorghiță Mateuț pentru Gazeta de Cluj.

Potrivit acestuia, nu există posibilitatea ca la Curtea de Apel vreuna din aceste instituții să se constituie parte civilă. Mateuț a explicat că acest demers este posibil într-un proces numai la instanța de fond.

 

Citațiile s-au pierdut pe drum spre Guvern

Consiliul Județean Vrancea nu s-a constituit parte civilă în proces, în urma unui vot în care social-democrații au fost majoritari, pierzând astfel șansa de a recupera un prejudiciu de 600.000 de euro, arată un articol apărut în Adevărul Focșani. Ministerul Transporturilor de la acea vreme, păgubit cu 1,5 milioane de euro, dar şi Guvernul, a cărui pierdere materială a fost calculată la suma de 75.000 de euro s-au constituit fiecare parte civilă în dosar la demararea judecării acestei cauze.

Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, ar fi pierdut calitatea de parte în proces din cauza unor strămutări şi declinări succesive ale dosarului și a faptului că procedura de citare cu statul român a fost viciată pe tot parcursul procesului de la Judecătoria Cluj. „Formarea Dosarului Nr. 271/230/2010 la Judecătoria Cluj Napoca a fost determinată de strămutări şi declinări succesive ale cauzei iniţiale”, arată şeful Serviciului din cadrul Cancelariei Primului Ministru, care înşiruieşte cele şapte mutări ale dosarului între Parchet, Tribunal, Înalta Curte şi Judecătoriile Focşani şi Cluj-Napoca. „Precizăm că procedura de citare cu Statul Român a fost viciată pe tot parcursul procesului”, se arată în răspunsul Guvernului, prezentat de România Curată.

 

Mai sunt termene, merge și așa

„Urmare soluţionării în primă instanţă a Dosarului penal nr. 271/231/2010 de către Judecătoria Cluj-Napoca, la data de 6.02.2015, s-a deschis calea tuturor părţilor nemulţumite, de a folosi calea de atac legală. Toate inadvertenţele şi aspectele de nelegalitate, atât în ceea ce priveşte fondul penal, dar şi cel civil al cauzei, urmează a fi atacate şi, ulterior dezbătute în faţa instanţelor ierarhic superioare”, se arată într-un răspuns al Direcţiei de Relaţii Publice, din cadrul Cancelariei Primului Ministru. Practic, Guvernul va mai face o încercare la Curtea de Apel, poate de data aceasta viciile de procedură pot fi evitate.

Potrivit surselor citate, și Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care a preluat partea de investiţii în drumuri de la Ministerul Transporturilor, s-a constituit parte civilă. „Din datele pe care le deţinem, rezultă că cererea privind constituirea ca parte civilă a fost depusă în şedinţa publică din data de 5.07.2006, a Judecătoriei Focşani, de către consilierul juridic desemnat în cauză din partea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Acest aspect este confirmat de citaţia primită de la aceeaşi instanţă pentru termenul din data de 20.12.2006”, a declarat Ana Maria Toma, şef serviciu la Direcţia de Comunicare din ministerul condus de Liviu Dragnea, pentru Adevărul.

Marian Oprişan a spus în repetate rânduri că nu se consideră vinovat şi nici nu a produs vreun prejudiciu. „Dreptul de a se constitui parte civilă în procesul penal este un beneficiu acordat persoanei vătămate şi nu o obligaţie, iar persoana care apreciază că a suferit un prejudiciu prin săvârşirea unei fapte are deschisă şi calea unei acţiuni la instanţa civilă”, arată Marian Oprişan într-un răspuns pentru portalul „România Curată”.

 

Care-i baiu cu experții?

Potrivit DNA, ”expertul desemnat Cernea (Pintea) Ileana Roxana trebuia să răspundă la obiectivele expertizei, stabilite de magistratul care a dispus administrarea acestei probe. La rândul lor, experții parte (recomandați de inculpații din dosar) urmau să-și exprime și ei opiniile cu privire la obiective.

La data de 15 octombrie 2014, Cernea (Pintea) Ileana Roxana, în calitate de expert desemnat de către Judecătoria Cluj-Napoca, pentru efectuarea expertizei financiar-contabile, s-a înțeles cu Mușuroiu Elena Valentina, expert parte al unuia dintre inculpați, să îi permită acesteia din urmă să conceapă și să întocmească raportul de expertiză fără a-l supune niciunei cenzuri și acceptând concluziile consemnate de către această.

În calitate de expert parte al altui inculpat judecat în același dosar, Macovei Liviu a înlesnit încălcarea atribuțiunilor de serviciu de către inculpata Cernea (Pintea) Ileana Roxana, cu consecința directă a vătămării drepturilor și intereselor părților din dosar și a statului, prin semnarea, în data de 08.01.2015, a raportului de expertiză financiar-contabilă din dosarul menționat, raport despre care cunoștea că nu a fost întocmit de către expertul numit de către instanță, ci de către expertul parte Mușuroiu Elena Valentina.”

Gheorghita Mateut

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.