Bucureștiul și Clujul vor organiza în perioada următoare evenimente-pilot pentru a vedea condițiile în care se pot relua spactacolele, a anunțat prim-ministrul Florin Cîțu, potrivit Euractiv.ro
„În București vor fi câteva evenimente-pilot. Vom vedea spectacole la Teatrul Național, cred că este unul și la Opera Română. Aceste evenimente vor avea loc în perioada următoare, după aceea vom vedea exact implicațiile, la o săptămână sau două după, dar tocmai am vorbit cu domnul primar al Clujului, care dorește să facă și dumnealui un eveniment similar, un eveniment-pilot la Cluj. După ce avem aceste informații, putem să vorbim mai mult, dar, repet, când ajungem la 1 iunie și dacă avem 5 milioane de persoane vaccinate atunci – și de asta trebuie să ne vaccinăm – putem să discutăm altfel despre situație”, a spus premierul Florin Cîțu la finalul ședinței de Guvern de miercuri.
El a reiterat că, dacă nu ne vaccinăm, va fi greu de mers înainte cu orice scenariu pus pe masă.