Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul prin care îl numește pe Florin Cîțu ca ministru interimar al Sănătății. Premierul a declarat că a decis să preia interimatul după refuzul vicepremierului Dan Barna.
”Dimineață am trimis președintelui decretul de numire interimară la Ministerul Sănătății a domnului Barna. Având în vedere refuzul domnului Barna am făcut o nouă propunere în persoana mea. Preiau ministerul Sănătății până când colegii de coaliție vor face o nouă prounere de ministru. Am avut deja o discuție în minister și mânie voi avea o discuție cu DSP-urile. Rămâne un obiectiv pentru noi să gestionăm această perioadă dificilă”, a anunțat, într-o scurtă conferință de presă la Palatul Victoria, premierul Florin Cîțu, conform Digi24.
Aceasta a mai precizat că mâine a fost programată o ședință de guvern, în care ar trebui adopatate acte normative „extrem de imporante”. Precizarea premierului vine în contextul în care miniștri USR PLUS ar putea refuza să participe la ședința de guvern.
„Tot mâine vom avea o ședință de guvern. Sunt mai multe acte normative care trebuie adoptate, unele de la ministerul Sănătății, acte normative care nu pot fi amânate”, a mai spus Cîțu.
Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro că premierul Cîțu va revoca și ordinul dat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan care introducea criterii noi pentru carantinarea localităților.
Copreședintele Alianței USR PLUS și vicepremierul Dan Barna a anunțat miercuri, după ședința de criză din interiorul Alianței în urma demiterii ministrului Vlad Voiculescu, că cele două partide au decis să îi retragă sprijinul politic premierului Florin Cîțu. Barna a precizat că a refuzat să preia interimar ministerul Sănătății.
Citește și: Boc: USR are cel mai important test, este un partid sau o adunătură politică