Una dintre cele 146 de săli de sport construite de Ministerul Dezvoltării în 2009 a primit în Fizeşu Gherlii, o comună din Cluj, o destinaţie inedită: hambar pentru grâul preotului. Investiţia de circa 1 milion de lei a fost lăsată în paragină de municipalitate. „Dorim să vă facem cunoscut, stimate domnule deputat, faptul că în anul 2009 au fost finalizate şi recepţionate un număr de 146 de săli de sport“ – astfel răspundea ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului de atunci, Elena Udrea, interpelării unui parlamentar. Programul „Săli de sport“ avea ca scop „construirea de noi săli de sport pe lângă instituţiile de învăţământ de toate gradele, la oraşe şi la sate, în vederea asigurării cadrului de desfăşurare a activităţilor sportive în condiţii optime de confort şi siguranţă“. După şase ani, administraţia unei mici comune din judeţul Cluj, Fizeşu Gherlii, a găsit o întrebuinţare inedită pentru una din cele 146 de săli de sport recepţionate în 2009: sala, în valoare de circa 1 milion de lei, a devenit hambar pentru preotul satului.
Potrivit adevarul.ro, „Sala de sport poate fi folosită, doar ne-am jucat noi, tineretul, fotbal şi tenis. Am făcut la primărie un fel de foaie că, dacă se sparge vreun geam sau ceva, rămâne pe noi, plătim noi. Ne-au lăsat vreo două-trei luni şi după aia ne-au luat cheia. Din primăvară e hambar, domnul părinte are acolo strâns grâu, mălai şi ce mai are“, ne-a spus Mircea, un tânăr din localitate. El a adăugat că elevii din sat au rămas foarte puţini şi nu prea foloseau sala de sport, dar „tineretul“ îşi doreşte foarte mult să facă mişcare acolo. Evidenţa sălilor de sport construite prin programul Ministerului Dezvoltării Regionale se află la Inspectoratele Judeţene Şcolare (ISJ). „Sala de sport din Fizeşu Gherlii nu este folosită acum de şcoala din sat. Nu ştim ce s-a întâmplat, pentru că primarul este plecat din localitate, iar sala e administrată de Primărie. Doar pe luni vom şti“, a declarat, vineri purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean Şcolar (ISJ) Cluj, Andreea Coroian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.