Doi inculpați trimiși în judecată pentru participație improprie la folosirea de documente false în scopul obținerii de fonduri europene au scăpat de răspunderea penală, după ce instanța a constatat intervenția prescripției. Cu toate acestea, aceștia au fost obligați să plătească peste 340.000 de lei, prejudiciul cauzat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Tribunalul Cluj a pronunțat în data de 28 aprilie 2025 o hotărâre prin care a încetat procesul penal împotriva inculpaților Câmpean Ioan și Gog Daniel Eugen, judecați pentru instigare la infracțiunea de folosire de documente ori declarații false pentru obținerea de fonduri europene. Judecătorii au constatat că faptele sunt prescrise.

Cazul a vizat presupusa deturnare a fondurilor europene prin proiecte de formare profesională fictivă, derulate în perioada 2015–2016. Conform rechizitoriului, mai multe firme implicate în proiectele de training au raportat angajări și participări la cursuri în baza unor documente falsificate, printre care state de plată, pontaje, ordine de deplasare și procese-verbale de recepție a serviciilor.

Deși inculpații au scăpat de răspunderea penală, instanța a admis acțiunea civilă a Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman – Regiunea Nord-Vest, obligându-i pe cei doi, în solidar, la plata sumei de 340.047 lei, reprezentând daune materiale. În plus, s-a menținut sechestrul asigurator pe bunurile inculpatului Câmpean Ioan, inclusiv pe două autoturisme și un cont Revolut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.